x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Un celebru dirijor o acuză pe Angela Gheorghiu de lipsă de profesionalism

Un celebru dirijor o acuză pe Angela Gheorghiu de lipsă de profesionalism

07 Iun 2010   •   00:00

Soprana română Angela Gheorghiu este de vină pentru decizia lui Leonard Slatkin de a nu mai dirija opera "La Traviata" de Giuseppe Verdi, după o singură reprezentaţie pusă în scenă, în aprilie, la Metropolitan Opera din New York. Cel puţin asta susţine însuşi Slatkin, care o descrie pe româncă drept "talentată, dar temperamentală" şi "lipsită de profesionalism", potrivit site-ului freep.com, citat de Mediafax.

Presa americană a comentat pe larg la acea vreme decizia renumitului dirijor american, apreciind că acesta a venit la New York nepregătit pentru a dirija capodopera lui Verdi. Leonard Slatkin consideră însă că acest curent de opinie este cauzat de o eroare de lectură a jurnaliştilor americani, care au interpretat în mod greşit anumite pasaje din jurnalul său online.

"Nu am spus niciodată aşa ceva", a declarat Leonard Slatkin, directorul muzical al companiei Detroit Symphony Orchestra (DSO). "Eram, probabil, chiar prea pregătit. Cunosc această operă pe de rost. Puteam să o dirijez din memorie", spune Slatkin.

Compozitorul şi dirijorul american în vârstă de 65 de ani a ţinut să repună lucrurile în ordine şi să facă lumină în acest subiect controversat, acordând un interviu pentru Free Press, explicând ce s-a întâmplat în timpul primei reprezentaţii a spectacolului "La Traviata", apărându-şi reputaţia şi pregătirea muzicală, dar, mai ales, oferind detalii despre conflictul pe care l-a avut cu "talentata dar temperamentala soprană română Angela Gheorghiu".

Leonard Slatkin nu s-a absolvit complet de vină şi a recunoscut că a comis câteva erori în seara premierei. El a explicat că soprana română a avut "un comportament lipsit de profesionalism" - blocând vederea către ceilalţi artişti, acordându-şi libertăţi nepermise, cântându-i ariile prea devreme şi ignorând comenzile dirijorului - şi l-a enervat atât de mult, încât şi-a pierdut sângele rece în timpul actului al doilea.

"Dintr-o dată, m-am surprins spunând: «Ce dracu' se întâmplă???» Au existat pasaje în care ştiu că am greşit, dar nu ştiam ce să fac. Eram complet în aer", a explicat dirijorul american. "La sfârşitul actului al doilea, există o scenă de ansamblu. Este una dintre scenele în care toţi cântăreţii trebuie să privească spre dirijor. Fiecare are un rol, iar eu dau indicaţiile. Ea a trecut în faţa tuturor şi a cântat înaintea tuturor. Nu spun că a făcut-o intenţionat, pentru că nu ştiu acest lucru. Însă nu a fost deloc sincronizată cu ce făceau ceilalţi artişti pe scenă. Nu a existat deloc acel sentiment de coeziune", a adăugat regizorul american.

Angela Gheorghiu, în vârstă de 44 de ani, este deja un "superstar" al operei internaţionale, fiind, totodată, unul dintre cel mai bine vânduţi artişti de muzică clasică. Lansarea sa în străinătate a avut loc în 1992, la Covent Garden, cu "Boema", de Puccini. În acelaşi an, ea a debutat pe scenele renumitelor Metropolitan Opera din New York şi Staatsoper din Viena. De atunci, soprana a cântat pe cele mai mari scene ale lumii.

×
Subiecte în articol: arte