x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Un nou Rushdie

Un nou Rushdie

de Adriana V. Paduraru    |    10 Iun 2009   •   00:00

Cel mai recent roman al lui Salman Rushdie, "Seducătoarea din Florenţa", nominalizat anul trecut la Man Booker Prize, a fost recent tradus în colecţia "Biblioteca Polirom", informează editura ieşeană.



Romanul, publicat în Anglia în urmă cu un an, este cartea pentru care Salman Rushdie s-a documentat cel mai mult, peste şapte ani. Lansarea se va petrece în cadrul Târgului de Carte Bookfest (17-21 iunie, Bucureşti), apoi în cele mai importante oraşe ale ţării, în cadrul unui eveniment-concept: Lansare pentru un cititor. Cititorul va fi ales în urma unei trageri la sorţi.

×
Subiecte în articol: arte