Vor lua cuvântul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, prof.ing. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei, director general al Bibliotecii Academiei Române, și dr. Radu Varia, curatorul expoziției.
„Expoziția cuprinde lucrări ale marelui artist care încă din prima tinerețe era considerat un prodigiu, intrând în cele mai importante colecții ale vremii, Simu și Zambaccian. Iar în 1946 el sosea la Paris cu o bursă pe care i-o obținuse marele său admirator, pictorul Jean Alexandru Steriadi. În Orașul Lumină Horia Damian îl întâlnește pe Fernand Léger și colaborează cu el, are revelația operei lui Mondrian și se împrietenește cu Yves Klein“, declară criticul și istoricul de artă Radu Varia.
În acest context se conturează noua viziune despre artă a lui Damian, fondată pe geometrie, pe ideea de permanență, de sacralitate, de monumentalitate, care îl conduce la inventarea limbajului original al creației sale, a cărei diversitate este pe deplin ilustrată în expoziția organizată la Biblioteca Academiei Române.
Timp de patru decenii istoricul de artă Radu Varia a revelat cu succes opera lui Damian în marile muzee ale lumii, începând cu Muzeul de Artă Modernă al Orașului Paris în 1972, Muzeul Ludwig din Aachen, Muzeul Guggenheim din New York, Grand Palais și Centrul Pompidou din Paris, Muzeul de Artă Modernă din Rio de Janeiro, apoi Bank of America din San Francisco, Documenta de la Kassel, Bienala de la São Paulo sau cea de la Veneția, unde reprezenta România în 1993. Tot lui Radu Varia i se datorează instalarea Colinei lui Horia Damian, în anul 1976, pe Esplanada de la Seagram’s Building din Park Avenue, aducând în inima New Yorkului ceva din „spațiul nostru mioritic“. La fel și expoziția din 2009 de la Palatul Mogoșoaia, unde a prezentat publicului din România picturi și desene din perioada anterioară plecării din țară a artistului.
Istoricul de artă apreciază că nu întâmplător, la inaugurarea muzeului său din Figueras, genialul Salvador Dali a așezat Tronul lui Horia Damian în sala principală, simțindu-se onorat de proiectul de intrare monumentală creat de acesta pentru muzeu și considerându-l pe Damian „celălalt erou al României alături de Brâncuși“.
Horia Damian, născut la 27 februarie 1922, urmează Școala de Arhitectură din București, iar la numai 19 ani expune deja la Salonul Oficial de Pictură de la Sala Dalles. Un an mai târziu, în 1942, are prima expoziție personală, vernisată la Ateneul Român. În 1946 obține o bursă și pleacă la Paris, unde se va stabili definitiv. Creația sa, puternic influențată de formația de arhitect, este marcată de gustul pentru monumental. Va face carieră în Occident, expunând în marile muzee ale lumii. În 1993 este ales membru de onoare din străinătate al Academiei Române. Se stinge din viață la Paris pe 13 mai 2012, la vârsta de 90 de ani.
Radu Varia, doctor în istoria artei și civilizației al Universității din Paris, este autorul volumului Brâncuși, publicat de Rizzoli la New York în 1986, apoi de editura Gallimard la Paris în 1989 și de New Art Seibu la Tokyo în 1993.
Publicul este așteptat în perioada 22 februarie – 5 martie 2022, de luni până vineri, între orele 10-14, cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.