Vom fi iarasi ciudati si mai mult decat atat

Am vazut-o din nou pe Rocsana Marcu la televizor. Marturisesc ca n-o vad prea des, dar atunci cand totusi mi se-ntampla, eu una raman putin in transa. Asa, putin. Ideea e ca domnisoara asta se stramba mereu cand vorbeste. Poate asta e un tic de-al ei, pentru ca mi-e greu sa cred ca-i vreo stramba d-asta. Ei, tot ce pot sa va spun este c-am observat toate aceste grimase ale Rocsanei la Kensky Show, acolo unde, invitata fiind, a-nceput sa tina un discurs neuitabil despre sani si marimea lor, despre cat sunt de frumoase romancele (gandindu-se, probabil, si la ea) si despre cum ea n-are nici o chestie cu silicoanele-astea de si le pun muierile ca s-arate si mai beton. Dupa principiul "daca este sa fie mare, atunci sa fie cu silicoane".

Doamnelor si domnilor, in sfarsit, pot sa spun cu mana pe inima: i-ha. Si poate chiar pot sa spun chestia de mai multe ori. Iete-asa: i-ha, i-ha, i-ha. Na!

Cred ca acest Chenschi Sou se vrea un fel de radiografie a societatii romanesti (remarcati, va rog, exprimarea beton). Chenschi Sou imortalizeaza cazuri de toate felurile. Asa incat, in ultima vreme, am ajuns sa nu ma mai mire nimic. Acum, in sfarsit, pot sa spun si eu, linistita, ca le-am vazut pe toate. Din ce in ce mai pe toate. O editie de Chenschi - poc! - inca o caramida la edificiul cunostintelor mele si-asa vaste.

Eu nu-nteleg de ce se mai mira baiatul asta cand vreun invitat spune cine stie ce. Recunoasteti si dumneavoastra: chiar nu mai e nimic de mirare. Ciudatenia devine un mod de viata. Dac-ar fi sa intram pe Europa pe criteriile "ciudat, mai ciudat, cel mai ciudat", am intra fluierand. I-am comparat pe ciudatii de la Chenschi-ul nostru cu ciudatii de la Chenschi-ul lor si am remarcat fericita ca, practic, toti ciudatii sunt egali in cuget si-n simtiri.

Vexata, o prietena de-a mea ii numeste "oligofreni". Habar n-are ce spune! De fapt, ciudatii sunt foarte cool. Asadar, doamnelor si domnilor, eu zic sa ne dam mana si sa devenim cu totii ciudati. Sa mergem la Chenschi Sou (ca sa aiba si baiatu’ asta subiecte) si sa spunem, in felul nostru ciudat, tot ce ne trece prin cap. In felul asta, am putea sa radem superior ori de cate ori baiatu’ face ochi mari si casca gura de mirare. Dupa ce toti am deveni ciudati, singurul normal din lume, moderatorul insusi, ar trebui sa aleaga urgent intre doua variante: sa devina si el ciudat si sa se prezinte la propria emisiune sau sa se-mpuste.