Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru cei care cunosc aceste nume (și le sunt dragi, ori măcar zâmbesc la întâlnirea cu ele) și mai ales pentru cei care n-au nici în clin, nici în mânecă cu ele, vă propunem aici dezvelirea rădăcinilor lui Azor, zis și Azorel/Azorică, și Grivei. Îndrumător ne va fi generosul etnolog Gheorghiță Ciocioi: „Primul se numără printre zoonimele populare, în trecut, alături de Joiana, la noi. Un alint deloc românesc. Polonii, de pildă, în estul Europei, folosesc de două veacuri numele de Azor/Azorek pentru câini (o primă consemnare, la 1827 - Przyjaźń psów/Pisma wierszem). Asemenea și cehii, ori francezii”.
Amantul care ține aproape
Pe îndelete? „C’est un Azor, în franceză, se spune despre un om care îl urmează pe un altul orbește, fără gândul de a se îndepărta de acesta vreodată. Numele de Azor și-ar avea obârșia (dincolo numele biblic binecunoscut, ori purtat la arabi astăzi), după francezi, în piesa La Dispute de Marivaux (1744), unde personajul Azor joacă rolul unui amant. Îndrăgostit peste măsură, ținând aproape...”. Interesant! Dar Grivei, alt nume faimos de nobil patruped? „Grivei vine din griv. Dicționarele noastre îl socotesc a fi de la bulgari. Însă cum termenul nu e în greaca veche, în turcă ori în alte limbi slave (griv e folosit în Grecia de nord, Bulgaria și România), bulgarii spun că ar fi din fondul trac comun. Ei numesc grivook, grivcio/grivei un câine cu gâtul alb, ori cu pete pe blană”.
Vaaai! - rădăcinile lamentării
În continuare, o expresie atât de des folosită de români (și nu numai) încât pare greu de crezut că ne-am întrebat vreodată ce origini (lingvistice) are: „vai”. Și totuși - este „vai” - exclamație care exprimă regret și durere - un termen latin în română? Cercetătorul Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „La prima vedere, da. Doar că vai era folosit cu același sens și la sciți (popor cu care spațiul carpato-dunărean a avut strânse contacte înainte de romani). Termenul vāy este des întâlnit în persană (și medio-persană), având același înțeles în avestană. Altfel, turcii l-au preluat de la persani. Întâlnit la fel de des ca la români în viața de zi cu zi pe Bosfor. În textele religioase în turcește (Coran, Evanghelii) vai e la locul său: Vay halinize ey din bilginleri ve Ferisiler, ikiyüzlüler! (Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici!) - Matei, 23,13”. Încă o tușă (relevantă): „Cei învinși, dacii (vae victis!), posibil să fi avut, așadar, cu mult înainte de romani cuvântul dat, vai-ul circulând pe o arie mult mai întinsă”.
Tembel - ce pricopseală!
Mai departe, miza pe un termen… cum să-l numim? Să-i spunem pe nume: tembel. „Este un cuvânt împrumutat din turcă (tembel, tc.). La origine, termen persan - tanbal = leneș, nepăsător. În română, a mai căpătat înțelesul de idiot, tâmpit. În turcă, a păstrat mai ales înțelesul inițial - leneș, om căruia nu-i pasă. Exemplu apropiat de cultura noastră religioasă: Kötü ve tembel köle! (Slugă vicleană şi leneşă) - Matei, 25, 26”.
De inimă rea
Altă provocare dinspre otomani: „fitil”. „Este un cuvânt preluat în română din turcă. Fitil (tc.) - feștilă pentru lampă/candelă, fir împletit. Împrumut din arabă: ftl (fatīl sau fatīla/t) - cu același înțeles. Înrudit cu termenul aramaic/ siriac pāthīl, pəthīlā. Din verbul akkadian patālu - a răsuci, a țese un fir”. Încă o expresie veche cu înțeles uitat: „a nu fi în toate sârțile”. „Era folosită, în trecut, mai ales în sudul țării, cu înțelesul de: a nu te afla într-o stare bună a sentimentelor, a te poziționa greșit în relațiile cu semenii, a avea simțăminte confuze, o purtare care dă de gândit (tristețe, tulburare). Din slavul sărțe = inimă. Cele ale inimii nu sunt în armonie, zdruncinat sufletește”.
Neîmpopoțonat (ptiu!, de două ori l-am rescris)
Încă unul cu rădăcini alohtone: sadea. „Este un termen întâlnit în expresii precum român sadea”, a sesizat etnologul și traducătorul Gheorghiță Ciocioi. Doar că „sadea” nu-i deloc românesc, nu? „ A intrat în limba română pe filieră turcă/turcică, fiind la origine un cuvânt persan: sāde - neamestecat, neîmpodobit cu ceva, simplu, curat. Cea mai veche sursă turcească în care este întâlnit acest termen: Șeyhoğlu, după Marzubânname, 1380”. Dar „osârdie” ce semnificații poartă? „Este un termen vechi slav, folosit în mai multe limbi slave moderne, cu înțelesul de zel, râvnă, lucru dedicat. Rădăcina este cuvântul serdțe/sărțe - inimă. Usărden = harnic, nevoitor, punând toată inima (întru lucru/nevoință). Osârdie = lucru (săvârșit) din/cu toată inima”. Mulțumim din toată inima.
Citește pe Antena3.ro
Nume cu înțeles uitat
Simona/Simina - cea dintâi
„Din Simon, cel dintâi. Nume evreiesc, confundat însă adeseori cu Simeon în Răsăritul ortodox (folosit ca feminin al lui Simeon la botez în trecut). Simina, de asemenea, din Simeon”.
Jercălăi - pietre de moară
„Nume de sat și mănăstire în județul Prahova, Jercălăi provine de la îndeletnicirea cu nume medio-bulgar de jerkăl/jerkalov = cioplitor/negustor de pietre de moară. Jerka (în medio-bulgară, bulgară etc.) = piatră de moară, roata superioară, de piatră, a unei mori. La rându-i, jerka derivă din jerna, zărna = sămânță, bob (slav.)”.
Bălălău - Părosul
„Nume devenit celebru la noi - printr-o melodie de mahala din perioada comunistă. Considerat în mod greșit un nume autohton, provenit din verbul a bălălăi. În fapt, Bălălău este un nume de la sud de Dunăre (Balalov/Bălălov). Întâlnit mai cu seamă în comunitățile de rromi bulgari și turci, dar preluat (ca poreclă, inițial) și de bulgari. Ajuns la nord de Dunăre odată cu migrațiile din Balcani de după 1800. Numele provine din cuvântul țigănesc balalo = părosul”.
Vișan - Cel înalt
„Viașn - din Vișeslav = să aibă mare slavă; Vișan = cel înalt (tot din slavă)”.
Baicu - Neica
„Baicu = nenea, neica, nea, frate mai mare (vine din limba slavă)”.
Ceaușescu - Aprodul/Ușierul
„Ceauș/Ceaușescu = aprod, ușier, sergent (se trage în limba română din turcă)”.
Ciolacu - Ciungul
„Ciolac era omul cu un singur braț, cu mâna sau degetele retezate (provine la noi din limba turcă)”.
Pastila de religie
400 de metri de asfalt…
Am mai atras atenția în „Jurnal”, o facem și acum și o vom mai face: români, (re)înviați/restaurați cea mai mare biserică a Capitalei (și legați drumurile spre ea), până nu ne/vă acoperă de tot rușinea! Vorba lui Gheorghiță Ciocioi: „Chiajna rămâne până astăzi cea mai mare biserică a Bucureștiului. Cu ziduri groase de 1-2 metri și cu o lungime de 43 de metri... Lipsesc doar 400 de metri de asfalt ca pelerinii să poată merge la vechea/noua mănăstire cu un mijloc de transport - autobuzele 162, 163 - la slujbe. Altfel, acestea au capătul la 1 km depărtare. La toate celelalte mănăstiri ale urbei se ajunge civilizat. Nici o altă capitală europeană nu și-ar îngădui să lase un astfel de monument istoric de izbeliște”.
„C’est un Azor, în franceză, se spune despre un om care îl urmează pe un altul orbește, fără gândul de a se îndepărta de acesta vreodată”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Numele de Azor și-ar avea obârșia (dincolo numele biblic binecunoscut, ori purtat la arabi astăzi), după francezi, în piesa La Dispute de Marivaux (1744), unde personajul Azor joacă rolul unui amant”, Gheorghiță Ciocioi
„Grivei vine din griv. Dicționarele noastre îl socotesc a fi de la bulgari. Ei numesc grivook, grivcio/grivei un câine cu gâtul alb, ori cu pete pe blană”, Gheorghiță Ciocioi
„Termenul vāy este des întâlnit în persană (și medio-persană), având același înțeles în avestană. Vai era folosit cu același sens și la sciți (popor cu care spațiul carpato-dunărean a avut strânse contacte înainte de romani)”, Gheorghiță Ciocioi
„Cei învinși, dacii (vae victis!), posibil să fi avut, așadar, cu mult înainte de romani cuvântul dat, vai-ul circulând pe o arie mult mai întinsă”, Gheorghiță Ciocioi
