x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Save the date: Cel mai mare festival de teatru de stradă din România, B-FIT in the Street! revine între 30 iunie şi 2 iulie la Bucureşti

Save the date: Cel mai mare festival de teatru de stradă din România, B-FIT in the Street! revine între 30 iunie şi 2 iulie la Bucureşti

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Iun 2023   •   00:00
Save the date: Cel mai mare festival de teatru de stradă din România, B-FIT in the Street! revine între 30 iunie şi 2 iulie la Bucureşti

După o pauză de trei ani, Festivalul Internaţional de Teatru de Stradă Bucureşti – B-FIT in the Street! se reîntoarce în Bucureşti între 30 iunie şi 2 iulie 2023 şi transformă oraşul într-o scenă a teatrului de stradă cu zeci de spectacole din Spania, Franţa, Italia şi Olanda.

Singurul festival de profil din Bucureşti şi cel mai mare festival de teatru de stradă din România, B-FIT in the Street! a ajuns la cea de-a douăsprezecea ediţie şi este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, alături de Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Municipiului Bucureşti.

Peste 200 de artişti internaţionali animă timp de trei zile străzile Bucureştiului cu zeci de spectacole pentru toate gusturile şi toate vârstele. Din programul ediţiei, fac parte poveşti celebre transpuse în producţii spectaculoase de teatru de stradă, acrobaţii aeriene, muzică live, întâlniri cu personaje fantastice, spectacole itinerante, instalaţii vivante şi spectacole pe apă.

În timpul zilei, publicul festivalului este invitat să exploreze oraşul şi să descopere o multitudine de spectacole care se desfăşoară simultan în mai multe puncte din Bucureşti. În fiecare seară de festival, spectacolele nocturne B-FIT in the Street! #12 schimbă peisajul oraşului cu producţii la scară mare de acrobaţie aeriană şi teatru pe apă.

Harta B-FIT in the Street! se extinde în acest an cu noi locaţii în zone cheie din Bucureşti. Pe lângă locaţiile deja consacrate ale festivalului – Piaţa Universităţii, Centrul Vechi, Calea Victoriei, Piaţa George Enescu şi Piaţa Revoluţieirâul Dâmboviţa devine, în premieră, scena unui spectacol pe apă, iar Splaiul Independenţei găzduieşte o serie de spectacole mobile şi un spectacol nocturn.

 

 

 

 

 

×