x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Bal vienez la Brașov. Evenimentul este dedicat aniversării a 170 de ani de la nașterea marelui compozitor Ciprian Porumbescu

Bal vienez la Brașov. Evenimentul este dedicat aniversării a 170 de ani de la nașterea marelui compozitor Ciprian Porumbescu

de Redacția Jurnalul    |    04 Oct 2023   •   21:50
Bal vienez la Brașov. Evenimentul este dedicat aniversării a 170 de ani de la nașterea marelui compozitor Ciprian Porumbescu

Brașovenii sunt așteptați în 20 octombrie la Cercul Militar din Brașov să retrăiască atmosfera balului vienez autentic de la sfârșitul veacului al XIX-lea, în cadrul unui eveniment dedicat aniversării a 170 de ani de la nașterea marelui compozitor Ciprian Porumbescu.

Potrivit organizatorilor, „Balul Vienez - Valsul Schimbării/Walz for Change” este un eveniment caritabil în beneficiul elevilor de la liceele vocaționale de muzică și arte plastice din Brașov și se bucură de înaltul patronaj al Consulatului Austriei la Sibiu, și face parte din proiectul ,,BAL – Brașovul Artistic și Literar”, un proiect cultural cofinanțat de Primăria Brașov.

„Sfârșitul de octombrie aduce la Brașov proiectul Brașovul artistic și literar, un proiect care îi va conecta pe brașoveni la magia, la eleganța valsului vienez, va explora legăturile Brașovului cu Viena și va da șansa unor elevi de la Liceul de Artă și Liceul de Muzică de a se face cunoscuți publicului brașovean. Pe 20 octombrie va fi organizat acest bal vienez, de înaltă ținută, de înaltă clasă, urmând ca pe 23 octombrie, Centrul de Cultură Apollonia, fosta bancă săsească, să găzduiască o proiecție de film cu aceeași tematică. Acest proiect este finanțat de către Primăria Municipiului Brașov în cadrul finanțărilor pentru proiectele culturale, care, anul acesta, au avut cel mai mare buget alocat, respectiv 5,5 milioane de lei”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.

Ținute rafinate, decor de poveste, bucate delicioase după rețete vieneze reinterpretate și muzică oferită de MH Salon Orchestra, singura orchestră de salon din România, care cântă într-o formulă originală piese muzicale aplaudate în ţări precum Germania, Austria sau Elveţia. Din repertoriu fac parte lucrări emblematice sau în primă audiție publică, unele compuse de Ciprian Porumbescu.

,,Pe 20 octombrie vom avea primul bal după specific vienez, la Brașov. El este o reiterare a balului vienez de la sfârșitul secolului al XIX-lea, la care participau, de exemplu, Ciprian Porumbescu și Mihai Eminescu, personalități ale culturii române, pe care le și celebrăm anul acesta - 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu și 140 de ani de la publicarea poemului Luceafărul în Almanahul Societății România Jună, societatea studenților Români din Viena. Cu acest prilej, ne-am gândit să creăm o tradiție a balurilor aici, în Brașov, și ne dorim ca această primă ediție să fie dedicată celor mai talentați elevi de la liceele de artă și muzică din Brașov, care vor avea ocazia să participe în calitate de debutanți. Ei vor dansa pentru public, vor deschide acest bal, iar fondurile care se vor strânge în cadrul acestui bal vor constitui premii pentru acești tineri foarte, foarte talentați. De asemenea, aș vrea să punctez faptul că repertoriul balului va fi unul cu totul special. Pe lângă muzica specifică balurilor vieneze, vom avea și câteva piese compuse de Ciprian Porumbescu, pe care publicul va avea ocazia să le asculte în primă audiție. Vom avea o orchestră specială, care a mai interpretat muzică pentru astfel de evenimente și în străinătate. Sperăm că acest bal să fie un succes și edițiile următoare să aducă și mai multe surprize pentru locuitorii Brașovului”, a explicat Bianca Michi, unul dintre organizatori.

A doua parte a acestui proiect cultural o constituie proiecția unui film dedicat celor două mari personalități ale culturii române, Ciprian Porumbescu și Mihai Eminescu, film care va fi difuzat la Banca de Cultură Apollonia, în 23 octombrie.

,,Proiecția filmului despre prezența lui Eminescu și Porumbescu la Viena va avea loc în 23 octombrie și va fi urmat de un moment eminescian, al unui actor consacrat și două prelegeri, una a domnului Horia Mihail și una a domnului Adrian Lesenciuc, președintele Uniunii Scriitorilor din Brașov, descendent din familia domnului Ciprian Porumbescu, despre marele compozitor. Filmul este realizat în regia mea și al lui Mimis Ravanis, este un documentar care vine în completarea unui set de documentare dedicate eroilor culturii române, după Cufărul lui Eminescu, un documentar care se referea la caietele lui Eminescu, vine după arhitectura României Mari, deci e un film care se scrie și într-o serie de documentare dedicate culturii române”, a declarat regizorul Cristian Radu Nema.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: bal vienez ciprian porumbesc