Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Criticul literar Crina Bud, exeget al operei lui Baconsky, vorbeşte despre importanţa reeditării volumului alcătuit din romanul "Biserica neagră" şi "Echinoxul nebunilor şi alte povestiri".Jurnalul Naţional: Pentru cei mulţi, s-o recunoaştem, A. E. Baconsky este un poet român care a murit la cutremurul din 4 martie 1977. Nu face parte din programa şcolară, nu se bucură de o mare popularitate în rândul editurilor... Cât de importantă e, totuşi, reeditarea prozei sale?
Crina Bud: Chiar şi pentru cei cu o mai mare atenţie faţă de literatura română se întâmplă uneori ca legenda omului Baconsky să aibă întâietate în faţa operei: rugăciunea încheiată cu "dă-mi o moarte înaltă, cotropitoare, sălbatecă/ mai mare decât viaţa duşmanilor mei", versurile oraculare "sunt şi eu unul dintre cei ce se nasc din timp în timp între voi/ ca să moară cu gura plină de pământ şi de oseminte" sau ultimele rânduri scrise cu câteva ore înainte de cutremur "învaţă să dispreţuieşti moartea..." pun nimb unei legende ale cărei linii fuseseră deja trasate. Relatări ale lui Petre Stoica sau Octavian Paler despre semnele tulburătoare care le anunţau moartea prietenului lor (desprinderea de pe perete a unui tablou al lui Baconsky, sau căderea din bibliotecă a volumului "Remember") contribuie şi ele la aura legendară. Dar dincolo de fascinaţia sau iritarea pe care personalitatea lui le declanşa cu egală intensitate, există o operă (poezie, eseuri, proză, jurnale de călătorie, traduceri, critică de artă) a cărei valoare individuală şi nodală (ca legătură între vârste şi generaţii ale literaturii române, între modele româneşti şi modele universale) nu poate fi ignorată. Volumul de povestiri şi romanul "Biserica neagră", primul trunchiat, al doilea interzis de cenzură, sunt creaţii ale maturităţii artistice, documente despre starea de spirit a anilor din miezul comunismului, dar şi despre soluţiile artistice ale momentului. Importanţa reeditării este dublă: pentru a recompune atmosfera unui trecut ce ne bântuie încă, dar şi pentru a readuce în atenţie formule artistice singulare în peisajul literar românesc al vremii: povestirea neofantastică într-o ţesătură de liric şi epic şi, până atunci, aproape neabordata utopie neagră sau distopie.
Care este locul său în literatura română contemporană? Criticul Eugen Simion afirmă: "Opteziciştii nu l-au revendicat printre modelele lor, ei renunţă programatic la formele de seducţie ale lirismului înalt, iar douămiiştii şi, în genere, postmoderniştii, îl ignoră cu desăvârşire. Nu au o justificare, dar putem bănui că acest mandarin al melancoliei nu intră în ecuaţia lor morală şi estetică...".
E greu – şi profund eronat – de judecat evoluţia literaturii române din perioada imediat postbelică şi până în graniţa anilor ’80 fără a ţine cont de scrisul lui Baconsky, având în vedere că el înregistrează toate aspectele cu adevărat semnificative: poeme suprarealiste, rimări proletcultiste, redescoperirea lirismului, recuperarea marilor scriitori interbelici şi instituirea neo-modernismului specific generaţiei ’60 şi abordarea teritoriilor literaturii experimentale sau ale antiliteraturii.
Opoziţia dintre descendenţa declarat caragialeană a generaţiei ’80 şi cea matein caragialeană a prozatorului Baconsky, dintre gustul jocului, al parodiei şi un calofilism cultivat în contraponderea limbajului încrustat grotesc în lemnul propagandistic, păcatele realist-socialiste ale tinereţii baconskiene îl elimină pe acest autor din aria celor care puteau contribui la intertextualitatea postmodernă. Însă, faptul că dimensiunea tranzitivă a poeziei moderne (şi postmoderne), teoretizată de optzecistul Gheorghe Crăciun, pleacă de la "Schiţa de fenomenologie poetică" a lui A.E. Baconsky, vorbeşte, totuşi, despre împărtăşirea aceloraşi valori şi concepţii. "Panorama poeziei universale" va fi ajutat şi ea la familiarizarea cu experimente ale creaţiei occidentale, iar antipoemele din "Cadavre în vid" sau "Corabia lui Sebastian" deschideau drumuri pe care poezia de mai târziu se va angaja.
Cu ce scriere (sau scriitură) din literatura universală aţi asemăna "Echinoxul..."? Dar "Biserica neagră"?
Critica literară a răsfăţat aceste două opere cu nenumărate conexiuni în linie comparatistă. Puţine alte opere au stârnit o asemenea avalanşă de asocieri, iar această situaţie trădează dificultatea încadrării într-un tipar. Stilistic, cele zece povestiri au rafinamentul decadent al unor Huysmans sau Oscar Wilde. "Biserica neagră" nu e fără racord la "Omul fără însuşiri" al lui Robert Musil, dar inevitabile sunt conectările la absurdul kafkian şi la cel din "1984" al lui George Orwell.
În ce cheie ar trebui citită proza lui Baconsky de cititorul postdecembrist?
Tentaţia imediată va fi aceea a lecturii cu cheie istorică într-o încercare de descifrare a elementelor concrete ale lumii de-a-ndoaselea din ultimele decenii ale comunismului şi a mesajului subversiv. Autorul ar fi preferat însă lectura în cheie fenomenologică insistând pe capcanele istoriei şi pe depersonalizarea lor datorată. E de sperat că cititorul născut după 1989, ferit de exerciţiul forţării uşilor dintre rânduri, va găsi propria combinaţie de chei pentru a avea acces la ceea ce Baconsky numea "plinul şi golul" unei lumi şi ale unui destin, dar şi la valoarea estetică indubitabilă a acestor proze.
