Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A militat ca nimeni altul pentru concilierea între bisericile-surori, catolică şi ortodoxă, fiind primul papă din istorie care a vizitat o țară ortodoxă, România, dar și primul suveran pontif care a ajuns în Israel și care a vizitat o sinagogă, dar și o moschee.
Prin cuvântul său a fost un adversar de temut al regimurilor totalitare, a demonstrat o dragoste enormă faţă de semeni, fiind de menţionat faptul că a surprins întreaga lume prin iertarea pe care a acordat-o unui om care a vrut să-i ia viaţa, în anul 1981, o încercare din care Suveranul Pontif a scăpat cu greu.
A avut şi o activitate politică remarcabilă, fiind de notat faptul că a dublat pe perioada pontificatului său numărul de state cu care Vaticanul a avut relaţii diplomatice, dar s-a implicat şi în cauze şi conflicte cu substrat politic de pe întreg mapamondul.
Profetul venit din Est
Anul acesta celebrăm Centenarul nașterii Sfântului Papă.
Născut la 18 mai 1920, la Wadowice, lângă Cracovia, Karol Wojtyla a fost înzestrat cu o carismă deosebită, rămasă vie în amintirile celor care l-au cunoscut şi i-au stat în preajmă. Credinţa în Dumnezeu l-a ajutat să facă faţă tragediilor care i-au marcat familia şi vremurilor tulburi ale războiului. A dovedit de foarte tânăr o mare pasiune pentru viaţa intelectuală, pentru literatură şi artă, dar a şi muncit din greu, ca artificier de mină şi muncitor pentru a se întreţine. A debutat ca dramaturg, la vârsta de 20 de ani, cu piesa Iov, în care face o subtilă paralelă între destinul personajului biblic şi destinul Poloniei pe care a iubit-o atât de mult, încât a cerut ca în sicriul său să fie aşezat un pumn de pământ din patria natală. Pentru Karol Wojtyla, arta era „călăuză în calea spre Dumnezeu, având dimensiunea unui curcubeu romantic: de la pământ spre inima omului, spre Infinit…” A fost actor, a făcut studii de medicină şi de teologie, a scris poezie şi eseuri, dar a fost şi pasionat de schi, de călătoriile montane şi campion de canoe. Cei care i-au studiat opera literară au apropiat-o de creaţiile scriitorului romantic polonez, descoperit abia în secolul XX, Cyprian Kamil Norwid, prin dimensiunea umanistă, prin exorcizarea răului şi prin aluziile evidente la istoria mai îndepărtată sau mai recentă a Poloniei.
După ce a fost 11 ani cardinal al Cracoviei, perioadă în care prelatul n-a uitat niciodată să-şi exercite şi misiunea socio-umanistă, Carol Wojtyla a devenit, în 1978, cel mai tânăr Papă din secolul XX şi primul Pontif provenit din estul Europei. Devenit emblematic pentru întregul său pontificat, primul lui mesaj a fost „Nu vă fie frică”.
În Cehoslovacia, în Ungaria, chiar în zonele catolice ale Uniunii Sovietice, mesajul a fost imediat înţeles. A urmat prima lui călătorie în Est, în 1979, în timpul căreia a chemat în fiecare dintre omiliile sale la reunificarea Europei. Dacă Papa ales în 1978 ar fi fost italian, francez sau brazilian, această călătorie n-ar fi fost făcută niciodată, şi poate Zidul Berlinului ar fi şi astăzi în picioare, consideră o bună parte dintre cei care acum îi evaluează pontificatul, unul dintre cele mai lungi din istoria Vaticanului.
Rolul său în transformările majore prin care a trecut Europa în ultimul sfert al secolului al XX-lea este relevat şi de faptul că, de la revolta muncitorilor din Berlinul de Est, în 1953, la Primăvara de la Praga, trecând prin insurecţia de la Budapesta, din 1956, nicio altă revoltă din Europa de Est, până la cea din Gdansk din 1980, nu a avut o conotaţie religioasă. Atunci, reprezentanţii Solidarităţii au pus pe gardul şantierului naval portretul Papei. Istoricii consideră că turneul pastoral al fostului arhiepiscop de Cracovia în ţara natală, în 1979, a fost prima breşă în Cortina de Fier. De altfel, el numise biserica din ţările comuniste Biserica tăcerii, afirmând, la confirmarea lui ca Papă, că această biserică nu mai este mută pentru că vorbeşte prin glasul său. Mesajul a fost receptat de toţi disidenţii, Aleksandr Soljeniţîn afirmând: „Acest Papă este un dar al cerului”. Nu întâmplător, în 1981, când Papa Ioan Paul al II-lea era să-şi piardă viaţă fiind ţinta unui atentat, în Europa Centrală acesta a fost atribuit KGB-ului.
Papa avea să afirme după înănătoşire că „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând referire la Fecioara Maria, pe care Papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. Mai mult, chiar la solicitarea expresă a Papei, glonțul extras din trupul său a fost depus în coroana de aur care decorează statuia Fecioarei Maria de la Fatima. În anul 1983, o lume întreagă a fost uimită şi impresionată când Ioan Paul al II-lea a ţinut să-şi cunoască atentatorul, l-a vizitat în închisoare şi, iertându-l, s-a rugat cu el în celulă, într-un gest neaşteptat care a surprins, dar a spus aproape totul despre personalitatea sa excepţională.
Ne amintim cu bucurie de vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, în perioada 7 – 9 mai 1999, eveniment ecumenic de exepţie, Papa fiind primul Suveran Pontif care s-a deplasat într-o țară majoritar ortodoxă, ca răspuns la invitația adresată de către patriarhul Teoctist (1915-2007), prima de acest fel adresată de un patriarh al Bisericii Ortodoxe unui conducător al Bisericii Catolice de la Marea Schismă din anul 1054.
Nu mai puţin importantă este primirea de către Papa Ioan Paul al II-lea a Patriarhului Teoctist, în anul 2002, la Vatican.
Papa Ioan Paul al II-lea a murit la 2 aprilie 2005, în Duminica Milostivirii Divine, după aproape 27 de ani de Pontificat – al treilea cel mai lung din istorie, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 de ani) și a lui Pius al IX-lea (31 de ani) –, şi a fost înmormântat la 8 aprilie 2005, în cripta de sub Basilica San Pietro din Roma.
La 1 mai 2011, Papa Ioan Paul al II-lea a fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea, pentru el făcându-se o excepţie în privinţa perioadei normale de așteptare, înainte de deschiderea cauzei de beatificare și canonizare, în ciuda unor voci care se îndoiau de oportunitatea momentului.
Lui Ioan Paul al II-lea îi sunt atribuite numeroase minuni, motiv pentru care a şi fost sanctificat. Astfel, o femeie de 42 de ani, din New Jersey, care suferea de scleroză multiplă în fază avansată a scris, în aprilie 2005, după moartea Papei, o rugăciune către acesta, cerându-i să o ajute. Ajunsă ulterior la Lourdes, după participarea la slujba care marca ziua în care Karol Woijtyla a urcat pe scaunul Sfântului Petru, starea femeii s-a schimbat în mod miraculos, în absenţa tratamentului, observându-se întărirea muşchilor şi dispariţia durerilor atroce.
O altă minune este relatată la patru ani după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, de către fostul secretar personal al Suveranului Pontif, Arhiepiscopul Cracoviei, Stanislaw Dziwisz, care a declarat că un copil din Gdansk, în vârstă de 9 ani, venit să se reculeagă la mormântul lui Ioan Paul al II-lea, s-a vindecat de cancer la rinichi.
De asemenea, un tânăr de 26 de ani, împuşcat în cap în timpul unui jaf, şi-a revenit neaşteptat după ce a primit rozariul binecuvântat de Papa Ioan Paul al II-lea.
La 1 august 2011, în Piața Pictor Constantin Stahi din București, în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice, a fost dezvelit și sfințit un bust al Sfântului, de acum, Ioan Paul al II-lea, Papă, realizat în bronz, de sculptorul sloven de origine bosniacă Mirsad Begie.
La 27 aprilie 2014, Papa Ioan Paul al II-lea a fost canonizat, alături de Papa Ioan al XXIII-lea, intrând în rândul sfinţilor, în cadrul unei ceremonii oficiate de Papa Francisc, la care au asistat aproape un milion de credincioși din întreaga lume, 150 de cardinali, 1000 de episcopi și peste 6000 de preoți.
În întregul său Pontificat, Sfântul papă Ioan Paul al II-lea a avut, conform specialiştilor, cea mai bogată activitate dintre predecesorii săi: a făcut peste 100 de vizite pastorale în afara Italiei și aproape 150 în Italia, a vizitat, în calitate de episcop de Roma, marea majoritate a parohiilor, a primit în audienţele generale un total de aproape 18 milioane de credincioşi. În calitate de şef al statului a avut cele mai multe întrevederi cu lideri din întreaga lume, s-a aflat în 38 de vizite oficiale, şi a avut aproape 1000 de audiențe și întâlniri cu șefi de state și guverne din întreaga lume.
A fost primul papă din istorie care a vizitat o sinagogă – la Roma, la 13 aprilie 1986, unde s-a întânit cu Elio Toaff, rabinul șef al Comunității evreiești din capitala Italiei – şi primul papă care s-a aflat într-o biserică evanghelică, tot în anul 1986, şi prmul care a intrat într-o moschee, în Siria, în lăcaşul Omeyyada din Damasc, în anul 2001, a vizitat lagărul de la Auschwitz și Zidul Plângerii de la Ierusalim, în anul 2000 şi nu a ezitat să sărute Coranul, un gest petrecut pe 14 mai 1999, la Vatican. De asemenea, Papa a organizat concerte de reconciliere între evrei şi musulmani – în 2004, la Vatican, a primint binecuvântarea unui rabin – în anul 2005, la Vatican şi a cerut public iertare pentru greşelile făcute în trecut de Biserica Catolică, inclusiv pentru lipsa de implicare din perioada Holocaustului.
A fost un neîndurător critic al dictaturilor, fiind de menţionat aici vizita în Chile în 1987, în timpul căreia nu a ezitat să-i ceară demisia tiranului Augusto Pinochet, înlăturat în cele din urmă de la putere trei ani mai târziu, dar şi vizita în Haiti, în care Papa a condamnat public şi ferm abuzurile lui Jean Claude Duvalier, vizita Suveranului Pontif fiind urmată de ample mişcari de protest care au culminat cu înlăturarea dictatorului.
L-a legat o prietenie ecumenică remarcabilă de Maica Tereza din Calcutta, pentru amândoi, săracii şi bolnavii din întraga lume fiind, independent de credinţa lor, persoane care primeau iubirea şi ajutorul lor, Papa fiind cel care îi îmbărbăta mereu pe cei năpăstuiţi cu celebrul îndemn „Nu vă fie frică!”
Prin tot ce a oferit umanităţii, Ioan Paul al II-lea a devenit cel mai popular şi iubit Suveran Pontif şi una dintre cele mai prestigioase personalităţi ale istoriei.
Parfumul sanctificării
La data de 1 mai 2011, Ioan-Paul al II-lea a fost beatificat. Cu o noapte înainte, la Circo Massimo, a fost plin de lumânări aprinse de cei un milion şi jumătate de pelerini, bisericile Romei au fost deschise şi, deşi a plouat, străzile au fost pline de credincioşi, foarte mulţi tineri, veniţi din întreaga lume. Unii dintre ei au mers peste 30 de ore de la Bolzano, pe bicicletă, pentru a-i aduce un omagiu celui pe care ei îl numesc Papa tinerilor. „Am trăit senzaţia că ne transmite şi acum dragoste”, „Ne-a schimbat viaţa”, „Suntem fiii miracolelor sale”, „Sunt fiica Jubileului”, mărturiseau mulţi dintre ei, vorbind despre aceast prim Papă străin, de la 1523 încoace, venit din Est, care a simţit Italia ca pe o a doua patrie. S-a născut atunci, în Piaţa Sfântul Petru, o asociaţie fondată de tineri, intitulată Papaboys, ai cărei membri au venit la Roma o dată pe an pentru a-l omagia pe Fericitul Ioan Paul al II-lea. Tinerii, cărora le place să se numească Ragazzi del Papa, au cântat şi au dansat, aşa cum ştiau că i-ar fi plăcut Papei, spunând că, pentru ei, el reprezintă un model.
În 2005, la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea, mulţimea a strigat: „Subito Santo” / „Repede, Sfânt”, fapt care l-a făcut pe cardinalul de atunci, Josef Ratzinger, să exclame: „Vox populi, vox dei„ / „Vocea poporului, vocea lui Dumnezeu”. La o lună după funeralii, Papa Benedict al XVI-lea a iniţiat procesul de canonizare, deşi Constituţia Apostolică prevede ca acest proces să nu înceapă înainte de cinci ani. Prima excepţie a făcut-o însă chiar Papa Ioan Paul al II-lea pentru Maica Tereza de Calcutta.
La şase ani, lumea catolică a participat, în 2011, la ceremonia beatificării celui numit Bunul Papă, a treia etapă şi penultima a sanctificării sale.
Un pelegrin în lume
Pontificatul de 27 de ani al lui Ioan Paul al II-lea a avut ca linii directoare ale apostolatului său trei afirmaţii pe care Sfântul Părinte le-a făcut cunoscute prin călătorii în întreaga lume: „Cuvântul este mai puternic decât spadele”, „Dragostea este forţa constructivă pentru a străbate drumul umanităţii” şi „Luaţi în mâinile voastre viaţa şi faceţi din ea o capodoperă”.
Să ne amintim că odată, în Peru, mergând pe jos, a văzut un grup de soldaţi înarmaţi care erau foarte neliniştiţi şi care i-au explicat că în tufişuri se află oameni ai mişcării Sendero Luminoso, gruparea cea mai violentă din ţară. Atunci, Papa s-a urcat pe o masă şi i-a mustrat pe terorişti pentru violenţa lor. Cuvinte la fel de aspre a rostit şi în Nicaragua, unde în timpul Sfintei Liturghii avea în faţă trei rânduri de exponenţi ai guvernului sandinist, mânioşi, gata să-l conteste în orice moment. În timpul omiliei, a luat crucifixul în mână, l-a înălţat şi a exclamat: „Christos va învinge!” Strigăte ale mulţimii de tipul „Trăiască Papa, Jos Pinochet!” au răsunat nu o dată în drumurile sale.
Pentru Ioan Paul al II-lea, ca şi pentru Maica Tereza, cu care s-a întâlnit de mai multe ori, săracii şi bolnavii erau, independent de credinţa lor, asemenea lui Christos în suferinţă. În leprozerii, Papa îi atingea pe bolnavi, îi strângea la piept, îi binecuvânta, îi ajuta să mănânce. Nu erau gesturi exterioare, ci expresia unei iubiri adevărate.
Dimensiunea umană a Papei era extraordinară, o dimensiune în care este greu să spui ce anume constituie miracol şi ce nu, pentru că într-un miracol intervine o dimensiune mult mai complexă, sfinţenia.
Grădina Maicii Domnului
Caldul mesaj umanist şi apropierea de cei în suferinţă, extraordinara carismă şi încrederea în cuvântul sfânt i-au impresionat şi pe românii care au fost martorii călătoriei Papei Ioan Paul al II-lea în România, în 1999. Ţară pe care înaltul prelat a numit-o Grădina Maicii Domnului, denumire care spune mult dacă luăm în considerare faptul că întreaga sa carieră aposotolică a avut-o ca protectoare pe Fecioara Maria. La Liturghia de la Catedrala Sfântul Iosif, la slujba în aer liber din Parcul Tineretului şi pe tot traseul bucureştean al vizitei, 300.000 de credincioşi români au simţit prezenţa inconfundabilă a unui om dăruit celor sfinte.
Vizita în România a însemnat pentru Papa Ioan Paul al II-lea o etapă importantă spre materializarea crezului său de unitate în religie a Europei. Aici, Sfântul Părinte, care cunoştea opera lui Mircea Eliade, tradiţiile româneşti şi poezia lui Eminescu (a recitat în româneşte Maica Domnului, de Mihai Eminescu, în Piaţa Sfântul Petru din Roma) şi îl aprecia în mod deosebit pe Prea Fericitul Patriarh Teoctist, a exclamat: „Aici am trecut pragul speranţei”. Cuvinte profetice care aveau să devină titlul unei cărţi. Înţelegându-i mesajul, cei 300.000 de români au răspuns omiliei Papei: „Unitate, unitate, unitate!” Era încrederea lor într-un Papă care l-a beatificat pe Eremia Valahul şi care, în afara protocolului stabilit, a ţinut să li se adreseze direct, încă o dată, pe aeroport, înaintea plecării.
Un Papă pentru mileniul III
Pontificatul lui s-a exprimat prin trei aspecte: muncă, rugăciune, suferinţă.
Ziua lui de lucru era bine organizată, foarte intensă, dar şi plină de neprevăzut. Uneori părea un supraom. Avea un temperament inimaginabil. Când lucra nu consuma, ci topea pixurile, care în mâna lui nu ţineau mai mult e o zi.
Nu-şi îngăduia nici două minute de odihnă. Vacanţele erau pentru el momente de muncă şi mai intense. La Valle d’Aosta sau la Castelgandolfo scria enciclicele şi scrisorile. Făcea excursii în grupuri restrânse de 4-5 persoane. „Avea un mers ciudat. Părea că merge încet, dar era greu să te ţii după el”, povesteşte Arturo Mari. Dar nici acestea nu erau numai un moment de distacţie. În Valle d’Aosta, pe cărările ce domină localitatea Les Combes, când ajungea la altitudini ridicate, se aşeza pe o piatră sau pe un smoc de iarbă şi contempla creaţia. După astfel de momente era mai puternic. Trudea de dimineaţa până seara şi se ruga. Chiar modul său de a se ruga era neobişnuit. O făcea în capelă, dar şi în fotoliu, în aşa-zisele momente de odihnă. Se ruga când murea cineva, fie un prieten, o persoană cunoscută, dar şi necunoscuţi, victimele vreunui atentat sau accident. Se ruga când afla că undeva în lume situaţia politică era gravă, când în lume izbucnea vreun război. Când avea vreo problemă sau veştile legate de ceea ce avea de rezolvat nu erau prea bune, se ducea în capelă şi nu ieşea până când nu găsea soluţia. Se ruga în ţările pe care le vizita. La Vilnius a rămas îngenuncheat şase ore fără întrerupere. Avea mereu rozariul în mână. Îl dăruia celor pe care îi întâlnea personal şi a murit cu rozariul în mână.
Avea o evlavie deosebită pentru Maica Domnului, ce putea fi observată în pelerinajele la Czestochowa, la Lourdes, Fatima, Guadalupe. El a numit-o pe Maica Domnului din Guadalupe „protectoarea celor două Americi”. În capela lui avea icoana Maicii Domnului din sanctuarul de la Jasna Gora din Polonia şi un crucifix în faţa căruia se ruga ca şi când ar fi dialogat cu Christos. Nu admitea să fie întrerupt când se afla în rugăciune.
S-a impus întotdeauna viaţa lui spirituală. Era un om plin de talente, dar, mai ales, un om după asemănarea şi imaginea lui Dumnezeu. Căuta întotdeauna să vadă lumea prin intermediul prezenţei Divinităţii.
Cea mai importantă parte a operei Papei Ioan Paul al II-lea consta în modul în care a transformat lumea şi în felul în care i-a ajutat pe oameni.
Centenarului Sfântului Ioan Paul al II-lea, Papă, la Teatrul Național Radiofonic
Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat în premieră absolută, marţi, 6 octombrie 2020, la Radio România Cultural, în seria Biografii, memorii, două spectacole-document dedicate Centenarului Sfântului Ioan Paul al II-lea, Papă.
KAROL JÓZEF WOJTYLA – Din Wadowice spre Vatican. Scenariu de Raisa Radu. Adaptarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu. În distribuție: Andrei Huțuleac, Damian Victor Oancea, Mircea Constantinescu, Pătru Gavril, Adrian Păduraru, Orodel Olaru, Marcelo Cobzariu, Constantin Florescu, Annemary Ziegler, Ioana Visalon, Cristina Constantinescu, Daniel Tudorică, Alexandru Nedelcu, Ion-Costin Manoliu, Daniel Pușcașu, Paul Simon Esperando. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.
PAPA IOAN PAUL al II-lea – Domnul e mântuirea mea, de cine mă voi teme? Scenariu de Raisa Radu. Adaptarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu. În distribuție: Ion Caramitru, Damian Victor Oancea, Mircea Constantinescu, Pătru Gavril, Adrian Păduraru, Orodel Olaru, Marcelo Cobzariu, Constantin Florescu, Annemary Ziegler, Ioana Visalon, Cristina Constantinescu, Daniel Tudorică, Alexandru Nedelcu, Ion-Costin Manoliu, Daniel Pușcașu, Paul Simon Esperando. Regia de montaj: Florin Bădic. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.
Prin realizarea celor două spectacole, Teatrul Naţional Radiofonic adduce un omagiu acestei personalități unice care și-a dedicat întreaga viață transformării lumii, înțelegerii între oameni, păcii.
Cele două scenarii alcătuite de Raisa Radu, în urma unei ample documentări, vorbesc despre momente semnificative din viaţa lui Karol Jόzef Wojtyla şi a Papei Ioan Paul al II-lea. Adaptarea radiofonică a celor două scenarii, realizată de Magda Duţu, reliefează traseul acestui destin, prin dramatizarea acestor momente semnificative, prin universul sonor propus, prin construcția personajelor. Concepţia artistică - propusă de regizoarea Maria Agnesa Puşcaşu, împreună cu regizorul muzical Luiza Mateescu şi inginerul de sunet Mirela Georgescu - vorbeşte despre arta de a simţi şi a intui în imagini sonore.
Sâmbăta trecută, Teatrul Naţional Radiofonic şi Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti a organizat, în avanpremieră, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, audiţia cu public a primului spectacol: KAROL JÓZEF WOJTYLA – Din Wadowice spre Vatican.
Joi, 22 octombrie 2020, de la ora 15.30, Teatrul Naţional Radiofonic şi Arhiepiscopia Romano- Catolică Bucureşti organizează, în cadrul unui eveniment internaţional comemorativ menit să marcheze cei 100 de ani de la naşterea lui Karol Jόzef Wojtyla, la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, audiţia cu public a celui de al doilea spectacol: PAPA IOAN PAUL al II-lea – Domnul e mântuirea mea, de cine mă voi teme? Audiția va avea loc în aer liber (în curtea Catedralei Sfântul Iosif).
Cele două spectacole vor fi difuzate şi la Radio România Internaţional, astfel:
sâmbătă, 17 octombrie 2020, de la ora 23.00 şi sâmbătă, 24 octombrie 2020, de la ora 23.00.
