Celor trei li se alătură Pierre Lemaitre, care ocupă poziția a cincea, cu 779 517 cărți vândute, câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură în 2022 – Annie Ernaux – care se află pe locul 7 cu 632 880 de volume, și Marc Levy, pe a noua treaptă cu 629 649 de exemplare vândute.
Noul roman al lui Guillaume Musso – Angélique – va fi publicat în acest an de Editura Trei, alăturându-se volumelor Fata și noaptea, Viața secretă a scriitorilor, Viața e un roman și Necunoscuta din Sena. Original, surprinzător și amuzant, Angélique este un thriller excellent, care are loc în mare parte la Paris și Veneția, în timpul pandemiei. Romanul explorează o temă dificilă, cea a resentimentelor. Această carte i-a adus lui Musso în 2022 prima poziție în clasamentul vânzărilor pentru al 12-lea an consecutiv.
Joel Dicker a fost apreciat de cititorii francezi anul trecut mai ales pentru noua sa carte – Cazul Alaska Sanders – cu care a debutat și ca editor. În thrillerul publicat de Editura Trei la sfârșitul lui 2022, Dicker se întoarce la eroul care i-a adus celebritatea. În Cazul Alaska Sanders îl reîntâlnim pe Marcus Goldman, la 11 ani de la soluționarea cazului Nola Kellergan din Adevărul despre Harry Quebert.
Melissa Da Costa, care s-a lansat, ca și Agnes Martin-Lugand, cu o carte publicată în regie proprie, va debuta în colecția Fiction Connection cu Tot albastrul cerului – un volum cu dialoguri memorabile și cu personaje de care te atașezi pe loc și care etalează o panoplie impresionantă a virtuților și vulnerabilităților omenești.
Un nou volum semnat Annie Ernaux, câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură, va apărea în colecția Anansi a Editurii Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei. La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii.
Marc Levy continuă aventurile Grupului 9, în cel de-al treilea volum al seriei – Noa. Cei 9 hackeri luptă de această dată cu un dictator, punându-și, din nou, viața în pericol. De la Londra la Kiev, de la Vilnius la Roma, misiunea celor 9 este salvarea unui întreg popor. Un roman de aventură și spionaj, care ne provoacă să reflectăm asupra lumii din jurul nostru.