Box 21

Înspăimântător! La sfârşitul lecturii romanului „Box 21" îţi vine să te ascunzi tremurând de frică într-un safe în care să nu te mai găsească nimeni. Anders Roslund&Borge Hellstrom au realizat o naraţiune care înfăţişează fiinţa umană în cele mai cumplite circumstanţe, ca în bolgiile Infernului dantesc.

Această carte parcă face o inventariere a formelor de abjecţie umană. Minciuna, trădarea, delaţiunea, violul, crima, torturarea altor semeni, privarea lor de libertate fac deliciul unor sceleraţi care se îmbogăţesc pe căi ilicite. Uimitor este că spaţiul în care se petrece acţiunea este cel suedez, într-o societate considerată ca un etalon de prosperitate şi civilizaţie. Ca şi Stieg Larsson (trilogia „Millenium") sau Arne Dahl („Misterioso") cei doi autori descoperă fapte oribile dincolo de o faţadă înşelătoare.

Nu e de mirare succesul autorilor - un mi­lion de exemplare vândute numai în Suedia, ţară cu doar 9.300.000 de locuitori - şi nici al romanului Box 21 - peste 250.000 de exemplare vândute în Suedia. Dacă îţi pune cineva o oglindă în faţă, cu greu te abţii să nu te contempli în ea, oricât de dezgustătoare este imaginea reflectată. Şi, probabil, mulţi dintre noi ştim că pe lume se petrec fapte oribile, dar ne prefacem a nu fi auzit de ele, pentru a nu fi smulşi din adăpostul confortabil în care ne aflăm. Un simplu exemplu: ştiaţi că, pentru a face rost de bani, unii vând „droguri murdare", cum ar fi detergentul de rufe amestecat cu amfetaminăĂ Această combinaţie introdusă în venă provoacă o moarte în chinuri. Dar obsesia banului este mai presus decât orice scrupul moral.

De altfel, „Box 21" este nu numai un thriller bine scris şi cu secvenţe tensionate, cititul lor semănând cu o aventură într-un montagne russe, ci şi un rechizitoriu întocmit cu artă împotriva derapajelor înregistrate în conduita noastră. Faptele istorisite sunt parcă desprinse dintr-un documentar despre traficul cu carne vie. Două tinere din Lituania - Lydia Grajauskas şi Alena Sljusareva - sunt ademenite la Stockholm şi silite să se prostitueze. Fanteziile erotice ale clienţilor sunt inimaginabile şi îţi provoacă o greaţă cumplită. Dar cele două fete - şi multe altele venite din Est - acceptă orice umilinţă, renunţă la ruşine, trăind permanent sub spectrul ameninţărilor, sperând ca, la un moment dat, să se salveze.

Şi, totuşi, până la urmă fetele se răzvrătesc. Iar Lydia concepe un plan de răzbunare diabo­lic, pe măsura a ceea ce a îndurat. Din clipa aceea, lucrurile iau o întorsătură imprevi­zibilă. Nici chiar comisarul Ewert Grens nu le poate ţine sub control de la bun început. Mai ales că el însuşi urzeşte planuri de răzbunare împotriva unui individ care i-a transformat soţia într-un „cadavru viu". Faptele se succed în cascadă şi aduc la fiecare pagină noi elemente, care mai de care mai ieşite din comun şi cu un efect şocant. E ca şi cum ai atinge, din când în când, fără să vrei, două fire prin care circulă electricitatea.

N-am să vin cu mai multe detalii. Mi-este greu să rememorez toate atrocităţile comise în carte şi modul în care eroii încearcă să se fe­rească de consecinţele lor. De aceea vă recomand să faceţi lectura pe îndelete. O doză prea mare de durere nu poate fi suportată de oricine. Iar cartea lui Roslund şi Hellstrom e ca un strigăt de disperare. Dacă vreţi un echivalent în pictură, amintiţi-vă „Ţipătul", vestitul tablou al lui Munch.

„Lydia s-a aplecat, a continuat să-i zâmbească, doar ştia că-i place asta, uneori zâmbea el însuşi atunci. Genunchii au pocnit uşor când picioarele s-au îndoit, s-a aşezat în patru labe, cu faţa ridicată în sus. S-a rugat s-o ierte. El voia ca ea să facă asta. Învăţase cum se spune în ruseşte, voia să fie sigur că folosea într-adevăr cuvintele care trebuiau. S-a lăsat fără grabă pe braţe, aproape s-a ghemuit, nasul a atins uşor duşumeaua, iar limba a luat cocoloşul rece de flegmă în gură şi l-a înghiţit."