„Căliuri câtrâ şoput/ Drumuri spre izvor”

La sfârșitul săptămânii trecute, aflându-mă la Constanța, în vinerea ocrotită de Izvorul Tămăduirii, am participat la un spectacol de muzică și poezie aromână, intitulat „Căliuri câtrâ şoput/ Drumuri spre izvor”. Eveniment care, din titlu, sugera și intuia bucuria regăsirii izvoarelor țâșnite din ființa unui popor spulberat, nu și îngenucheat de vitregia istoriei și a politicilor făcute în interesul unora și altora. Recunosc: am avut un soi de tresărire, deoarece mi s-a părut că miza sugerată de chiar titlul evenimentului trimitea spre profunzimi mai puțin controlate, supuse stărilor emoționale. De câțiva ani, fiind atrasă de cultura și limba aromânilor, cunoscând o parte din nefericitul lor parcurs și văzând cât de nesocotite le sunt țelurile de o majoritate care, la rândul ei își nesocotește propriul destin, am nutrit o curiozitate specială vizavi de spectacol. Găzduit la restaurantul Del Mar din Mamaia, evenimentul s-a constituit într-o perfectă alchimie de poezie și muzică aromână. Un spectacol bilingv. Însă unul special, total diferit de ceea ce cunoscătorii de poezie și muzică aromână s-au obișnuit de-a lungul vremii. Inedit și curajos, aș risca să-l definesc avangardist, în cel mai bun și mai ofertant sens, asemănător cu o convingătoare promisiune de artă a viitorului menită să nu cheară/ piară cum spune aromânul.

Spectacolul- gândit unitar , rotund și armonios de Steliana Duliu Bajdechi, scriitoare, realizator cooordonator al redacţiei Cultură, Educaţie şi Minorităţi din cadrul Studioului Regional Radio Constanţa- s-a constituit dintr-o selecție riguroasă și de suflet de poezie aromână semnată de Nicolae Caratană, Costa Guli, Matilda Caragiu-Marioţeanu, Hristu Cîndroveanu, Spiru Fuchi, Kira Mantsu. Poemele alese cu eleganță aristocratică, fie au luminat, fie numai au sugerat un traseu inițiatic și magic, specific geografiei aromâne presărată cu vârfuri stâncoase și culmi despărțite de văi transversale acoperite de păduri de brazi și de pini răscolite, dincolo de timpuri, de celnici semeți îmbrăcați în costume albe, a căror privire desprinsă din înaltul cel mai albastru continuă să fascineze și azi inima valahului. Poezii de dragoste, când vesele, când grave, au fost recitate în aromână și română de Eliza Nirlu, absolventă a Facultăţii de Arte(Universitatea “Ovidius” Constanţa), de poeta Amelia Stănescu. Însoțite de melodii aromâne mai vechi sau mai noi, transpuse la pian de artistul Dorian Pârvu și interpretate de mai tinerii Ionuţ Alexandru Jurcă, Mihai Scîndu, George Zelca, Alex Sburlan. Pianul însuși a constituit marea găselniță și a asigurat momentele cele mai inedite din spectacol, deoarece artiștii interpreți de muzică aromână nu au mai scos din lăzi instrumente tradiționale precum clarino sau minunăția de cimpoi numită gaidă. Maestrul Dorian Pârvu, întru frumusețea artei a reușit să asigure partea muzicală, cu originalitate și virtuozitate, iar pianul, instrument inexistent la vechii aromâni, a reușit să redea, fără cusur, spiritul muzicii aromâne, astfel încât, poeziile aromâne, recitate pe acorduri de pian au reușit să adune laolaltă străvechi și actual, grație unei idei îndrăznețe și profesioniste. Combinația de poezie și muzică aromână redată de pian a avut un impact puternic și plăcut, fiind bine primită de invitații, în mare parte, aromâni. Eleganța dublată de naturalețea și spontaneitatea frumoaselor recitatoare, virtuozitatea lui Dorian Pârvu, starea de reverie și încântare potențată de zborul/ cuvântul aromân au demonstrat- o dată în plus- că limba aromâna mustește de poezie: Dorlu a meu i la tini,/Vini s-lu scoală din somn/Dorlu-a tău./ Dorul meu este la tine,/ A venit să trezească din somn dorul tău.( Luňina a mea/ Lumina mea- Spiru Fuchi)

Nu închei, fără să amintesc de momentul final, când Steliana Duliu Bajdechi a recitat poezia Dhyeatâ ti hil’i-mea (Testament pentru fiica mea), expresie a universului străvechi, nuanțat dincolo de zare și timp, grație metaforei și sugestiei. O poezie tradițională și modernă în același timp, care se încheie cu un îndemn adresat tinerei de a-și prinde mama de mână: Ţâni-ńi, ţâni mâna-ńi/Ţine-mi, ţine mâna-mi pentru a transmite tradiția. Grație unui gest atât de simplu și de simbolic!

Și, pentru că Steliana Duliu Bajdechi este om de cultură, dincolo de faptul că aparține comunității de aromâni, îmi face plăcere să subliniez pendularea intenționată între termenul armân și aromân. Până la urmă, nu scoaterea sau punerea unei vocale devin responsabile de eșecuri ale politicilor duplicitare, care au provocat atâtea frustrări -de altfel îndreptățite- printre aromâni. În fond, ce dovadă mai bună de tinie (respect) pentru neamul din care faci parte decât o asemenea cumpănită selecție de poezie și muzică specifice poporului tău? Iar, pentru că valorile culturale perene tind să devină universale, ce argument mai convingător de onestitate și echilibru decât inspirata alegere din finalul spectacolului, când poezia Testament pentru fiica mea, recitată și în română a fost însoțită de acorduri ale Baladei lui Ciprian Porumbescu?