x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți-cântec de iarnă 

9 cărți-cântec de iarnă 

de Florian Saiu    |    01 Feb 2024   •   06:20
9 cărți-cântec de iarnă 

Vă las, mai jos, 9 propuneri de lectură atât de diferite încât e imposibil, cred, să nu-și găsească fiecare cartea potrivită. Hai, încercați, câștigul e garantat.

1. Marin Sorescu - Jurnal

Academia Română

Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2024

„Unii contemporani - opina regretatul profesor Eugen Simion într-un dialog legat de viața și activitatea literară a prietenului său oltean - cred și azi că Marin Sorescu a străbătut fericit și liniștit dictatura comunistă, a călătorit mult, a fost tradus peste tot, a avut succes, a fost, pe scurt, un profitor al regimului totalitar. Fals!”.

Iar acest volum publicat recent o dovedește cu prisosință. „Marin Sorescu - Jurnal - Frânturi de făcut mâna”, carte publicată în prețioasa colecție „Opere fundamentale”, este nu doar o mărturie intimă a omului și scriitorului care a așezat pe hârtie „La Lilieci”, ci și un veritabil document de epocă (roșie).

2. Dimineți în Jenin

Autoare: Susan Abulhawa

Editura: Polirom, 2024

Traducere și note: Irina Bojin

Locuitorii din Ein Hod, vechi sat palestinian, duc o viaţă liniştită, cultivând măslini şi smochini. Până în 1948, când sunt forţaţi să-şi părăsească pământul şi casele şi să-şi găsească adăpost într-o tabără de refugiaţi din preajma oraşului Jenin. Ceea ce urmează este saga unei familii palestiniene, de-a lungul a patru generaţii prinse în vârtejul evenimentelor din Orientul Mijlociu. 

După cum mărturiseşte ea însăşi, autoarea şi-a propus să recurgă la literatură pentru a pune într-o nouă lumină evenimentele petrecute în Palestina în perioada 1941-2002. Urmărind vieţile unor oameni obişnuiţi, ea spune de fapt povestea unei întregi naţiuni şi pledează pentru dreptul la istorie al celor ajunşi în condiţia de refugiaţi ca urmare a evacuărilor masive cauzate de conflictul israeliano-palestinian. Roman zguduitor, ritmat de episoade pline de dramatism, istorie povestită deseori chiar de eroii întâmplărilor, Dimineţi în Jenin este o carte pe care cititorul n-o va putea uita niciodată.

3. Citind Lolita în Teheran

Autor: Azar Nafisi

Editura: Polirom, 2024

Traducere şi note: Silvia Osman

În Republica Islamică Iran, Azar Nafisi, o profesoară curajoasă şi înzestrată, invită acasă şapte dintre studentele ei preferate. Uitând de teroarea istoriei în plină desfăşurare, vor citi împreună autori clasici occidentali. Unele provenind din familii tradiţionaliste, altele cu un trecut sumbru, fiindcă au făcut închisoare politică, cele şapte studente sunt neîncrezătoare şi tăcute la început, nefiind obişnuite să-şi dezvăluie gândurile, însă curând dau la o parte vălul ruşinii şi al fricii şi încep să vorbească deschis despre cărţile citite. 

Astfel, povestea vieţii lor se întreţese cu destinele unor personaje celebre din romanele lui Jane Austen, F. Scott Fitzgerald, Henry James sau Vladimir Nabokov. Şi în timp ce, afară, moralitatea islamistă aruncă Teheranul într-o atmosferă de spaimă şi teroare, iar fundamentaliştii închid universităţi şi cenzurează orice manifestare a expresiei artistice, înăuntru, în sufrageria lui Azar, femeile vorbesc despre cărţi şi despre visurile şi dezamăgirile lor. Dezvăluind o parte nevăzută a vieţii femeilor din Iranul revoluţionar, Citind Lolita în Teheran este un roman izvorât dintr-o mare pasiune, o remarcabilă explorare a rezistenţei în faţa tiraniei şi o celebrare a puterii eliberatoare a literaturii.

4. Demon (5 volume)

Autor: Peter V. Brett

Editura: Nemira, 2024

Traducere: Ana-Veronica Mircea, Iulia Dromereschi

Noapte de noapte, creaturi ivite din adâncurile pământului distrug tot ce le iese în cale. Secole de-a rândul, demonii au terorizat lumea, silindu-i pe oameni să se retragă în adăposturi ascunse în spatele unor simboluri magice, a căror putere se pierde în negura timpului. 

Anii au trecut, așezările oamenilor sunt din ce în ce mai puține și mai îndepărtate unele de altele, iar demonii își continuă atacurile. Acum, aproape lipsiți de speranță, trei tineri supraviețuitori ai unor atacuri sângeroase pășesc dincolo de siguranța adăposturilor, riscându-și viețile, într-o încercare disperată de a regăsi secretele trecutului. Împreună, ei vor înfrunta noaptea.

„Chiar dacă se înnoadă armonios la tradiția unor autori de epic fantasy precum J.R.R. Tolkien, Robert Jordan ori George R.R. Martin, nu există, în literatura fantasy, nimic comparabil cu seria Demon” - Marian Coman, redactor-șef Armada.

5. Psihonautica

Autor: Paul Doru Mugur

Editura: Curtea Veche, 2024

Pornind de la tentațiile și pericolele lumilor virtuale și apelând la întrebări despre univers, limitele cunoașterii și ecuația propriei existențe, vocea psihonautului - acest hacker al realității - ne aduce, paradoxal, mai aproape de ce înseamnă să fim umani. Pe un ton deopotrivă erudit și colocvial, pe parcursul celor zece povestiri aflăm, printre altele, cum supraviețuim unei catastrofe, ce înseamnă să ne refugiem în vise și avataruri, care sunt posibilitățile limbajului și cum să ne construim realități alternative. Totul într-un exercițiu filozofic în care haosul și ordinea coexistă după niște legi intricate și capabile să fascineze.

Paul Doru Mugur a absolvit studii de medicină la București, Paris și New York. A publicat volumele Scutul lui Perseu (aforisme, Publistar, 1999), Ceva ușor (poezie, Brumar, 2006), 50 (poezie, Publistar, 2019). Este coeditor al volumelor Born in Utopia. An Anthology of Modern and Contemporary Romanian Poetry (Talisman Press, SUA, 2006), Locul nimănui. Antologie de poezie americană contemporană. 36 de poeți americani contemporani (Cartea Românească, 2006), The Vanishing Point that Whistles. An Anthology of Contemporary Romanian Poetry (Talisman Press, SUA, 2011) și Poeme din zona de tranzit. Antologie de poezie hispanică. 63 de poeți contemporani (Tracus Arte, 2020).

6. DezOnoare

Autor: Awais Khan

Editura: Tritonic, 2024

Traducere: Liviu Szoke

Romanul DezOnoare propune o poveste cutremurătoare despre supraviețuire și realitatea dură în care trăiesc unele femei din ziua de azi. Deși este o operă de ficțiune, subiectul cărții, respectiv flagelul crimelor în rândul femeilor, în numele onoarei, este cât se poate de real. În fiecare an, în Pakistan, sute de femei sunt ucise pentru „onoare”. Conceptul de încălcare a onoarei este însă foarte vag și poate însemna orice, de la sarcina în afara căsătoriei la refuzul unei femei de a se căsători cu cineva pe care nu-l place sau, chiar, uneori, simpla căutare a unui loc de muncă.

Din adâncurile Pakistanului rural, afectat de sărăcie și fervoare religioasă, până în supraaglomeratul și periculosul Lahore, DezOnoare este o poveste despre familie, despre spiritul neînfrânt al iubirii în multe dintre formele sale... o poveste despre curaj și reziliență, atunci când totul pare pierdut, și despre focul nestins care luminează lupta unei tinere femei pentru schimbare.

7. Între vii

Autor: Iulian Popa

Editura: Humanitas, 2023

„După un volum de povestiri care l-a impus ca autorul unei proze rafinate, stranii, la limita dintre real și fantastic, Iulian Popa face un pas important înainte și revine cu un roman. Între vii are în centru un personaj neobișnuit, un misfit care se îndoiește de realitatea din jurul său și se află într-o continuă căutare de sine, pornind în cele din urmă într-o călătorie inițiatică ce îi va schimba întreaga existență. O atmosferă de ambiguitate, ca în preajma unui mister inexplicabil, un acut sentiment al înstrăinării și în același timp al nevoii de celălalt, tensiunea dramatică bine dozată sunt ingredientele unei povești care fac din Iulian Popa un autor ce trebuie urmărit negreșit de acum înainte” - Andreea Răsuceanu.

8. Trei eseuri

Autor: Gabriel Liiceanu

Editura: Humanitas, 2023

„Cu toții știm în chip intuitiv ce sunt minciuna, ura sau seducția. Dar, întorcând paginile acestei cărți, s-ar putea ca, la sfârșit, să ne trezim în cu totul alt punct decât eram înainte de a o fi deschis. Speranța autorului este că, la capătul acestui exercițiu de lectură, cititorul îi va împărtăși iluzia: aceea de a fi înțeles” - Gabriel Liiceanu.

9. Al 4-lea

(ediția a II-a)

Autoare: Moni Stănilă

Editura: Polirom, 2024

„Al 4-lea este o carte despre încredere și ezitare, despre (auto)exilare și eliberare, despre compasiune și pasiune, despre necunoaștere și inițiere. Un roman care are percutanța poeziei și elocvența unei omilii. O pledoarie pentru uman” - Lucia Țurcanu.

„Mi-a plăcut tare romanul lui Moni Stănilă, Al 4-lea, o poveste despre tot ce contează, fără pretențiile r(h)omanului, fără o singură notă falsă, o novelita care i-ar fi plăcut mult și lui Roberto Bolaño, atât de mult, că i-ar fi zis: !Moni, hija, enhorabuena!” - Simona Sora.

 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×