x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte 9 cărți-diamant

9 cărți-diamant

de Florian Saiu    |    27 Mai 2024   •   06:20
9 cărți-diamant

Astăzi, la „Bibliotecă”, nouă recomandări (de lectură) și tot atâtea noutăți editoriale. Adulmecați-le, „răsfoiți-le”, luați-le acasă! Vă vor lumina zilele (și nopțile).

1. Jurnalul unui om dezamăgit

Autor: W.N.P. Barbellion

Editura: Humanitas, 2024

Traducere: Anca Bărbulescu 

„Unul dintre cele mai emoționante jurnale scrise vreodată”, s-a spus despre volumul lui Barbellion, care a fost comparat cu Joyce și Kafka. Cartea făcea furori printre intelectualii români din interbelic. O citea, de pildă, Jeni Acterian, consemnând în propriul jurnal asemănarea ei cu Barbellion. În ciuda celebrității sale, Jurnalul unui om dezamăgit a rămas mult timp netradus în românește. Excepționala versiune dată de Anca Bărbulescu unui text dificil și prefața lui Mircea Vasilescu încearcă să repare această nedreptate.

Povestea Jurnalului merită știută înainte de lectură. W.N.P. Barbellion este pseudonimul lui Bruce Frederick Cummings, un tânăr englez pasionat de științele naturale, care în 1915, respins la examenul medical pentru recrutare, află că suferă de scleroză în plăci, boală cu deznodământ fatal. Visul de a face o carieră științifică i se spulberă și tânărul se concentrează asupra jurnalului pe care-l ținea de la 13 ani: acesta devine singura lui armă împotriva destrucției fizice, martorul lucid al ultimilor săi ani. Își pregătește jurnalul pentru publicare, încheindu-l în octombrie 1917 și anunțând că a murit la sfârșitul lui decembrie 1917. The Journal of a Disappointed Man apare în martie 1919, când el este încă în viață. Barbellion are parte, așadar, de aproape doi ani de „existență postumă” - supremă sfidare adusă morții - și de mai multe luni (moare în octombrie 1919) de glorie literară antumă.

2. Orgia perpetuă

Autor: Mario Vargas Llosa

Editura: Humanitas Fiction, 2024

Traducere (nouă): Marin Mălaicu-Hondrari

„Flaubert nu a lăsat nici un urmaș literar direct, cu toate că în ultima sută de ani i-au fost intentate numeroase procese de paternitate. Vargas Llosa discerne două feluri de reclamanți: pe de o parte, realiștii și naturaliștii (cărora prea adesea le-a lipsit simțul formei al lui Flaubert) și, pe de altă parte, formaliștii, cum ar fi susținătorii noului roman (al căror interes pentru temă a fost deseori dezamăgitor de mic). S-ar putea oare trage concluzia că Flaubert, ca și Milton, a fost un mare scriitor care a avut o influență nefastă? Poate că da. Dar printre ceilalți urmași ai săi se numără scriitori care pricep foarte bine ceea ce spune și înțeleg îndemnul său de a fi ei înșiși. În fruntea acestora se află Mario Vargas Llosa” - Julian Barnes.

3. Sistemrestart

Autor: György Dragomán

Editura: Polirom, 2024

Traducere: Ildikó Gábos-Foarţă

Personajele din proza scurtă a lui Dragomán (paznic, vizitator, deţinut, prizonier, urmărit sau urmăritor) sunt în general oameni, vii sau morţi, neajutoraţi şi abuzivi, iar în unele cazuri chiar şi îngeri, la fel de mizerabili şi decăzuţi ca oamenii cărora li se arată, şi pe care nu neapărat după aripi îi recunoşti, ci după picioarele cu degete deformate şi bătături, fiindcă „ar fi prea simplu dacă ar zbura, pentru că atunci ar putea să-şi bage nasul şi în treburi în care n-ar avea voie s-o facă, şi astfel totul ar fi prea frumos”. Găsim sisteme, dictaturi, orânduiri posibile, probabile sau aparent reale, deschise şi închise, politice, tehnico-ştiinţifice sau naturale, antrenate într-un insolit joc de-a „trecutul-prezentul-viitorul”. Iar punctele lor slabe devin oportunităţi de scăpare, de eliberare. În spaţiul textelor organizate în jurul unei lumi dictatoriale sau carcerale, adesea doar moartea poate aduce eliberarea. Orânduirile apar şi dispar, se construiesc şi se (auto)distrug, dar întrebarea principală, chinuitoare şi omniprezentă rămâne: ce poate să facă omul în ele sau în afara lor?

4. Casa amintirilor

Autoare: Yael Van der Wouden

Editura: Litera, 2024

Traducere: Ana Dan

Suntem în 1961, iar în provincia rurală Overijssel din Olanda e liniște. Craterele bombelor au fost umplute, clădirile au fost reconstruite și războiul s-a terminat cu totul. Locuind singură în casa de la țară a răposatei sale mame, Isabel știe că viața ei este așa cum ar trebui să fie, ghidată de rutină și disciplină. Dar totul se întoarce cu susul în jos când fratele ei Louis își aduce iubita șleampătă, pe nume Eva, la ușa lui Isabel - ca oaspete, să stea un timp...

Eva este antiteza lui Isabel: se trezește târziu, face zgomot când umblă prin casă și atinge lucruri pe care n-ar trebui să le atingă. Drept reacție, Isabel dezvoltă o obsesie alimentată de furie, iar când diverse obiecte încep să dispară - o lingură, un cuțit, un castron -, bănuielile ei iau amploare. În miezul canicular al verii, paranoia lui Isabel lasă loc pasiunii nebune, ducând la o descoperire care bulversează tot ce-a știut până acum. Se vădește că de fapt războiul nu s-a sfârșit cu totul, și nici Eva, nici casa în care trăiesc cele două femei nu sunt ceea ce par.

Roman de debut cu o intrigă strălucită, scris de o mână uimitor de sigură, Casa amintirilor luminează colțurile umbrite ale istoriilor și caselor noastre, scoțând la iveală fațetele neașteptate ale răzbunării - dar și ale izbăvirii.

5. La fel ca mine

Autoare: Denis Ștefan

Editura: Polirom, 2024

„Stabilitatea este o iluzie care se clatină la primul eșec”, pare să spună o voce încă de la începutul cărții. Însă din perspectiva cui e eșecul: a mea sau a societății? Roman al deformării și al căutării identității, al explorării sinelui și al descoperirii lumii cu și prin ceilalți, La fel ca mine înfățișează povestea Tinei, o tânără care, după ce rămâne fără locul de muncă și fără relația cu Vlad, pornește în drumul a ceea ce pare să fie (re)devenirea sa, reluând legături din trecut și înnodând altele noi. Construit cu o perspectivă narativă ingenioasă ce presupune viraje bruște și amplasat într-un context social complex, romanul induce ideea asumării și acceptării identității întâi față de sine și apoi față de o societate plină de prejudecăți ostile.

6. Diamantul negru

Autoare: Ana-Maria Gavrilă

Editura: Tritonic, 2024

„Diamantul Negru este, în esență, o poveste despre vanitate. Iar morala este că viața nu uită și orice alegere are consecințe. Undeva în romanul meu există o tragedie care s-a întâmplat în realitate. Povestea nu-mi aparține și nu o pot dezvălui în totalitate, dar mi-a rămas întipărită în minte. M-am tot întrebat de atunci cum poate schimba o tragedie cursul unei vieți și sufletul unui om obișnuit. Și cu ce consecințe pentru cei din jur, mai ales în comunitățile mici și izolate. Sunt născută și crescută la Tulcea. Delta Dunării nu m-a emoționat în mod special până acum două veri, când am ajuns la Chilia Veche într-o minivacanță. Cred că atunci am văzut-o cu adevărat pentru prima dată, dincolo de imaginea idilică pe care o vindem turiștilor, cu dramele, iubirile, legendele și greutățile locului (greutăți care s-au amplificat odată cu războiul de peste graniță). Inspirația a venit în valuri după vizita la Chilia Veche, acest loc «de la capătul lumii» unde începe și se termină povestea” - Ana-Maria Gavrilă.

7. O zi în Roma antică

Autor: Alberto Angela

Editura: Corint, 2024

Traducere: Emanuel Botezatu

„În numeroasele emisiuni de televiziune realizate de-a lungul anilor printre ruinele Romei antice sau în alte situri datând din epoca romană, am auzit nenumărate relatări și detalii legate de viața cotidiană în perioada Romei imperiale, rămase în uitare secole de-a rândul și scoase apoi la lumină de arheologi. Au ieșit astfel la iveală indicii diverse, informații despre obiceiurile romanilor, curiozități despre viața de zi cu zi și despre regulile sociale ale unei lumi de mult dispărute… Același rezultat l-am obținut și în urma discuțiilor cu arheologii la locul săpăturilor, citind lucrările publicate de ei sau consultându-le studiile. Mi-am dat astfel seama că asemenea informații prețioase referitoare la lumea romană nu ajung aproape niciodată la oamenii obișnuiți, rămânând de cele mai multe ori «prizoniere» în publicațiile de specialitate sau chiar acolo, în siturile arheologice. Prin urmare, am încercat să le aștern în pagină ca pe niște povești” - Alberto Angela.

8. Jean Bart

Autor: Adrian G. Romila

Editura: Polirom, 2024

Eugeniu P. Botez (Jean Bart) a fost comandor de marină, profesor şi scriitor. Născut la 28 noiembrie 1874 în Burdujeni, Suceava, ca fiu al unui general, a copilărit la Iaşi. A absolvit Şcoala Fiilor de Militari, Şcoala de Ofiţeri de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti şi Şcoala de Aplicaţie a Sublocotenenţilor de Marină. A ocupat varii posturi specifice - căpitan de port, comisar maritim, comandant de şalupă fluvială, profesor suplinitor, ofiţer la bordul navei-şcoală Mircea şi responsabil la Depozitele Marinei. În 1912 a demisionat din marină, dar a fost remobilizat în Al Doilea Război Balcanic şi în Primul Război Mondial, unde a fost decorat şi avansat în grad. Din 1919, deşi a funcţionat în asociaţii marinăreşti, în presă şi în Ministerul Asistenţei Sociale, a încercat să se dedice numai literaturii. Membru al PEN Club România şi participant la delegaţii ale scriitorilor români la Paris şi Varşovia, a fost recunoscut ca expert în chestiuni legate de Dunăre şi Marea Neagră. În 1898 a semnat cu „Jean Bart” în Adevărul de joi schiţa „Moartea pilotului”. Din acel moment, a devenit autorul care a adus în literatura română lumea porturilor şi genuri precum schiţa marină, proza autobiografică şi reportajul de călătorie. Volumul Jurnal de bord. Schiţe marine din lumea porturilor (1901) i-a adus premiul Academiei Române (1903). Singurul său roman, Europolis (1933), a rămas drept o singulară cronică melancolică a Sulinei de odinioară. Eugeniu Botez a murit pe 12 mai 1933, la numai 59 de ani.

„Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise” - Jean Bart. 

9. Un tren spre Moscova

Autoare: Elena Gorokhova

Editura: Corint, 2024

Traducere: Carmen Ion

În spatele Cortinei de Fier, într-un orășel rusesc, Sașa trăiește într-o casă plină de secrete și visează să devină actriță. Pleacă la Moscova pentru a da admitere la Școala de Artă Dramatică, înfruntându-și mama și bunicii și părăsindu-l pe Andrei, prima ei dragoste. 

Înaintea plecării, Sașa descoperă jurnalul ascuns al unchiului ei, Kolia, dat dispărut în misiune chiar și după atâția ani de la încheierea războiului. În paginile jurnalului, Kolia demască minciunile oficiale și dezvăluie adevărul despre atrocitățile comise de Stalin. Cu ajutorul acestor revelații și inspirată de tragica poveste de iubire a unchiului ei, Sașa termină cursurile de teatru, tot mai determinată să trăiască o mie de vieți pe scenă. După absolvire, își începe cariera la Teatrul Bolșoi din Leningrad, unde Andrei, aparatcic în cadrul Partidului Comunist, devine cenzorul muncii sale și, totodată, protectorul ei din umbră. Când un secret din trecut iese la lumină, ambițiile Sașei converg cu îndatoririle lui Andrei, punând-o în postura de a decide dacă visurile sale merită sacrificiul inerent și dacă bunica ei avea dreptate atunci când îi repeta obsesiv că totul va fi bine.

Curat suflet (literar) rusesc!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×