x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cărţile toamnei pentru copii

Cărţile toamnei pentru copii

de Cristiana Stamatescu    |    02 Noi 2008   •   00:00

De la dragoni la lumi uitate, de la noile aventuri ale lui Peter Pan la cele ale micuţului Despereaux, cărţi premiate şi iubite de toţi copiii aşteaptă să intre pe rafturile bibliotecilor româneşti.


Cornelia Funke, cea mai cunoscută autoare de cărţi pentru copii din Germania, a declarat că a scris “Călăreţul dragonilor” tocmai pentru că asta şi-a dorit de când era copil, să poată zbura călare pe un dragon. Aventurile, create de un adult, sunt cele pe care şi le imaginează toţi copiii. Aşa cum fiecare dintre noi şi-a imaginat măcar o dată cum ar fi să descopere o lume dispărută. “Attica” de Gary Kilworth spune povestea a trei copii care găsesc în podul noii lor case un tărâm presărat cu comori pierdute, capcane mortale, păpuşi şi măşti fermecate. Cei mai mici cititori au – tot în această toamnă – ocazia să afle ce aventuri îl mai aşteaptă pe faimosul Peter Pan, din cartea “Peter Pan în haină stacojie”, scrisă de Geraldine McCaughrean – singura continuare oficială a poveştii îndrăgitului erou. Copiii înnebuniţi după poveşti mai au la dispoziţie cărţile celui mai iubit autor britanic de cărţi pentru cei mici – Roald Dahl, autorul celebrei “Charlie şi Fabrica de ciocolată”. Fetiţele pot visa la aventuri numai ale lor cu ajutorul lui Ann Brashares. Scriitoarea povesteşte în seria “Pantalonii călători” despre patru prietene care rămân împreună orice s-ar întâmpla cu ajutorul unei perechi magice de... pantaloni. Eoin Colfer, autoarea seriei “Artemis Fowl”, îi aduce pe micii cititori cu picioarele pe pământ, însă într-o lume în care un adolescent genial are parte de aventuri după aventuri cu ajutorul tehnicii de ultimă generaţie.

FANTASY FĂRĂ FRONTIERE. Toamna 2008 este perioada fantasy-urilor de colecţie la RAO. Cu “Abarat” de Clive Barker, orice împătimit al evadării din cotidian va putea pătrunde în lumea în care totul se schimbă 25 de ore pe zi. Candy Quackenbush are 16 ani şi va fi pusă în faţa unei mari încercări: salvarea unei lumi pe care o descoperă întâmplător. Eroina seriei “Abarat” a fost numită “o Alice perfectă într-o nouă ţară a minunilor”. Autorul a muncit timp de patru ani la peste 300 de picturi în ulei care să dea viaţă lumii fantastice a Abaratului. “Trilogia Bartimaeus” de Jonathan Stroud, serie care a primit, printre altele, Grand Prix de l’imaginaire (Franţa, 2006) şi Lancashire Children’s Book Award (Marea Britanie, 2005), îşi invită cititorii pe tărâmul magicienilor, într-o poveste cu intrigă complexă, din care nu lipsesc prietenia, trădarea şi chiar crima.

 

Lectura de după lecţii

Editura RAO împlineşte anul acesta 15 ani de prezenţă neîntreruptă pe piaţa românească, iar aniversarea le va aduce cititorilor reduceri... ca la carte. În perioada 1 noiembrie-31 decembrie, preţurile tuturor cărţilor RAO din librăriile partenere vor fi reduse cu 15%. Reducerea se aplică inclusiv cărţilor pentru copii şi tineri, astfel că toamna se transformă în cel mai bun moment pentru completarea bibliotecilor.

×
Subiecte în articol: carte