x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cazzavillan 21, debutul literar al producătoarei de film și televiziune Cristina Hoffman, „miroase a parfum, a cafea, a levănțică și a frumos”

Cazzavillan 21, debutul literar al producătoarei de film și televiziune Cristina Hoffman, „miroase a parfum, a cafea, a levănțică și a frumos”

de Magdalena Popa Buluc    |    18 Dec 2020   •   18:23
Cazzavillan 21, debutul literar al producătoarei de film și televiziune Cristina Hoffman, „miroase a parfum, a cafea, a levănțică și a frumos”

După o lungă carieră în care a construit proiecte ambițioase în televiziune și cinema, în special, în cultură, în ansamblu, fiind membru al comitetului de selecție sau delegat oficial pentru prestigioasele festivaluri internaționale de film de la Cannes și Berlin, producător de filme TV și documentare multipremiate internațional, realizate în propriul atelier - unic în Europa - Aristoteles Workshop, sau fiind organizator de festivaluri de film sau evenimente culturale de amploare la Paris, Berlin, dar și în România, Cristina Hoffman lansează la final de decembrie cartea sa de debut, eseul Cazzavillan 21, publicat de Editura Oscar, un „jurnal al neuitării”, cum îl numește autoarea însăși.

 

„Nu știu dac-aș putea să scriu.”/„Scrie, scrie, scrie!” – o îndemna Rodica Mandache pe Cristina Hoffman, atunci când romanul nu era nici măcar gândit. Iubita actriță vorbește cu mult drag despre Cristina și despre scrierea cărții: „Pe măsură ce povestea, am realizat că ea trebuie să scrie. Avea atâta farmec povestirea. În casă, pe neașteptate, mirosea a parfum, a cafea, a levănțică și a frumos. (…) Nu a scris niciun rând toată viața. Scrie, scrie, scrie! Vocile lor, te-au ales. Sau poate casa din Cazzavillan vorbește. (…) De-ar avea banii, ar cumpăra-o! Să-și ție amintirile în ea. Pe Irina, pe Carmen, pe Vintilă, pe Papucaș, pe bunica, pe tata, și pe toți ceilalți.” (Rodica Mandache)

 

Încântată de scriitură, Rodica Mandache și-a împrumutat vocea pentru înregistrarea cărții în format audio, care va putea fi astfel ascultată și în lectura marii actrițe, scanând codul QR de pe coperta romanului. Un fragment din carte se regăsește aici, pe site-ul Editurii Oscar Print.

 

Onorată anul acesta cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate, Rodica Mandache a jucat în zeci de piese de teatru, în regia lui Alexandru Dabija, Dragoș Galgoțiu, Dinu Cernescu, Radu Afrim, Răzvan Mazilu, Carmen Lidia Vidu, Alexa Visarion, Gelu Colceag sau Tudor Mărăscu, printer alții. A interpretat roluri de neuitat în filme reper pentru cinematografia românească, precum Un surâs în plină vară (1963) și Astă seară dansăm în familie (1972), în regia lui Geo Saizescu, Iarba verde de acasă (1977), regia Stere Gulea, Semnul şarpelui (1982), regia Mircea Veroiu, Buletin de Bucureşti (1983), regia Virgil Calotescu sau Telefonul (1991), în regia Elisabetei Bostan. Unul dintre cele mai îndrăgite roluri ale sale este cel al Mariei Panait (Doruleț), din Visul unei nopți de vară, de Tudor Mușatescu, la Teatrul Naţional de Televiziune. Rodica Mandache a primit, de asemenea, Premiul onorific de popularitate pentru rolul din spectacolul Trei generaţii, la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană (Braşov, 2017), Premiul Confidenţial pentru spectacolul Un tramvai numit dorinţă, regia Dinu Cernescu (2013), Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului București pentru Artă și Cultură, Secțiunea Artele Spectacolului (2009) și Premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru Adel din joi.megaJoy, de Katalin Thuroczy (2007).

 

Postfața romanului Cazzavillan 21 este semnată de Andrei Pleșu: „Trăim preponderent în urgențele prezentului și în proiecte de viitor, când utopice, când apocaliptice. Cartea Cristinei Hoffman reușește, în acest context, să ne ispitească spre o experiență mult mai sănătoasă, mai utilă: experiența memoriei. Cititorul e invitat să-și amintească de un tip de lume, de un tip uman, de un model de viață la care nu trebuie să ne raportăm doar nostalgic, ci și restaurator. Cartea e plină de farmec, dar și de repere posibile ale unei sănătoase revigorări interioare. Lectura paginilor oferite de autoare va fi, sunt sigur, o sursă de plăcere, de reflecție și de speranță.” 

 

Nepoată a marii actrițe Irina Răchițeanu Șirianu, care a întruchipat, pe scena Teatrului Național, zeci de eroine celebre din literatura română și universală, Cristina Hoffman își pune sufletul pe hârtie parcă dintr-o singură respirație, și vorbește despre Mama sa, despre Vila Cazzavillan, în care a locuit până la 16 ani, despre Bunica, Familia, Tata, Unchiul, Mătușa, pentru a încheia așa cum a început: cu Mama.

 

„Am așternut pe nerăsuflate un soi de Jurnal al neuitării, amintirile mi-au umplut paginile, amintirile mi-au dezvăluit lumini și umbre, amintiri depozitate într-o cameră închisă cu un lacăt mare, a cărei cheie o rătăcisem în miile de bagaje, trenuri, avioane, case, țări, meleaguri străine”, scrie Cristina Hoffman. „Oare mi-am amintit lucrurile așa cum s-au întâmplat ele în realitate, fără denaturările minții mele? Fără traumele trecutului? Sau am reținut doar acele lucruri pe care am vrut să le păstrez? Am avut convingerea că experiențele pe care le-am trăit m-au făcut mai înțeleaptă. Dar dacă toate aceste experiențe nu au fost decât… amintiri?” (Cristina Hoffman)

 

 

Publicat de Editura Oscar Print, romanul Cazzavillan 21 poate fi găsit în Librăriile Cărturești, în rețeaua Companiei de Librării București, pe site-ul editurii Oscar Print, alături de stream audio-ul în interpretarea Doamnei Rodica Mandache, precum și în țară, atât în librării, cât și online.

 

 

Cristina Hoffman

 

 

Cristina Hoffman, de la cinema și TV, la diplomație culturală și la debut literar autobiografic

 

Producător de film și televiziune, Cristina Hoffman a fost membru al comitetelor de selecție și delegat oficial pentru prestigioasele festivaluri internaționale de film de la Cannes și Berlin, fiind, totodată, de-a lungul carierei sale, organizator, coordonator de colocvii şi workshopuri. A organizat timp de 15 ani Festivalul de Film German din Paris și este membru fondator al Asociației Aristoteles Workshop, unde a produs 80 de filme documentare, multe premiate internațional la festivaluri de prestigiu. Inițiatoare a proiectului Green Planet-Blues, centrat pe filme despre ecologie, Cristina Hoffman a fost membru în Panelul Thessaloniki Film Festival, fiind totodată prezentă la Banff TV Market, MipTv, Monte Carlo TV Festival, Coproduction Market NRW, Köln, Düsseldorf, Varșovia, Sofia, München, Sunny Side of the Doc sau Sarajevo. A organizat, de asemenea, întâlnirile anuale franco-germane de la Lyon, München, Hamburg, Versailles, Paris - Paris Projects, fiind membru în jurii internaționale de film. În ultimii ani, Cristina Hoffman a lucrat în diplomația culturală, la Berlin.

 

 

Editura Oscar Print, 25 de ani de titluri de istorie, psihologie, drept sau antropolgie

 

Înființată în anul 1993, Editura Oscar Print a debutat cu un portofoliu de cursuri universitare, cărți de drept și psihologie. Treptat, oferta editorială a fost extinsă cu titluri interesante de istorie, istorie bancară, antropologie, limbi străine, economie, dicționare și manuale școlare. Astăzi, după o experiență de 25 ani, editura aduce publicului titluri atent selecționate, care se remarcă prin conținutul inedit, de o înaltă calitate estetică și tehnică. Alături de autori precum Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici, Gheorge Florian, Adrian Majuru, Rodica Mihaela Stănoiu, Decebal Urdea portofoliul editurii reunește instituții precum Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului București, Universitatea București, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC), Banca Națională a României sau UNICEF. De-a lungul timpului, lucrările publicate au fost recompensate cu premii oferite de Academia Română, precum și de alte instituții prestigioase: Fundația Culturală Magazin Istoric, Uniunea Juriștilor din România, Colegiul Psihologilor din România sau Fundația Alexandrion. În prezent, alături de apariții editoriale de beletristică, editura și tipografia derulează două proiecte de cercetare EUREKA – legătorie de artă în piele și pergament.

 

 

×
Subiecte în articol: Cazzavillan 21