Două volume despre comunicare, apărute la Curtea Veche. In cuplu şi nu numai
Singurătatea in doi nu e pentru noi
Inainte de a forma un cuplu, el şi ea sunt doi. După ce işi spun jurămintele de iubire, el şi ea sunt unul, ca in poveşti. Toţi bărbaţii şi toate femeile ar vrea să rămănă aşa. Insă ce se intămplă in momentul in care ne dăm seama că suntem totuşi doi, doi cărora le plac aceleaşi lucruri, insă in moduri diferite? Jacques Salomé este autorul unei aritmetici speciale a cuplului: 1+1=3. Mitul fuziunii, al contopirii, funcţionează doar o perioadă de timp, in rest cei doi parteneri işi pun in comun tot ceea ce au, bun sau nu, pentru a se alia şi a construi o relaţie. Relaţia este cel de al treilea element al cuplului, este ceea ce construim impreună.
Dacă m-aş asculta, m-aş inţelege
Pentru a comunica cu ceilalţi trebuie să ştiu să comunic cu mine insumi. Aceasta este ideea fundamentală a acestei cărţi. Ea ne invaţă un lucru esenţial: să ne definim aşa cum suntem in realitate, nici mai buni, nici mai răi. Adesea, in relaţiile noastre familiale, de prietenie sau de iubire, suntem prinşi intr-o capcană: fie ne acuzăm pe noi inşine de ceea ce nu merge in viaţa noastră, fie ii acuzăm pe ceilalţi. Avem nevoie să inţelegem mecanismele ce guvernează comunicarea şi relaţiile cu ceilalţi oameni, pentru a dobăndi mai multă seninătate şi mai multă eficienţă.