x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Din nou Stephen King

Din nou Stephen King

24 Aug 2007   •   00:00

Iniţial cartea s-a numit "Second Coming", dar autorul s-a răzgăndit şi i-a schimbat numele in "Jerusalem’s Lot".Editorul, considerănd titlul ca prea religios, l-a schimbat şi el, in "Salem’s Lot".

La mii de kilometri distanţă de Salem’s Lot, două fiinţe inspăimăntate impart secretul casei băntuite: un copil care nu vorbeşte niciodată, dar a cărui privire trădează indescriptibila oroare de a-şi fi văzut părinţii ucişi, şi un bărbat chinuit de coşmaruri, dar hotărăt să exorcizeze toţi demonii care il băntuie. Ei se hotărăsc să se intoarcă in Salem’s Lot pentru confruntarea finală cu răul de nedescris ce sălăşluieşte in oraşul in care vampirii rătăcesc pe coridoarele stăpănite de beznă şi oficiază slujbe demonice.

ISTORIE. Volumul a fost scris in 1975 şi este al doilea roman al lui King. Iniţial cartea s-a numit "Second Coming", dar autorul s-a răzgăndit şi i-a schimbat numele in "Jerusalem’s Lot". Editorul, considerănd titlul ca prea religios, l-a schimbat şi el, in "Salem’s Lot".

Cartea a fost ecranizată intr-o miniserie in 1979. In 1987 seria tv a suferit şi o continuare, pentru ca in 2004 un alt serial să ii ia locul.

"Pentru a inţelege succesul lui King, trebuie să-l comparaţi cu Twain şi Poe, la care adăugaţi o măsură generoasă din Philip Roth şi Will Rogers. Poveştile lui dezgroapă rădăcinile miturilor infipte adănc in minţile noastre", scrie despre autor cotidianul Los Angeles Times.

×
Subiecte în articol: carte