x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Erezii tăinuite ale Occidentului

Erezii tăinuite ale Occidentului

de Sebastian S. Eduard    |    19 Oct 2008   •   00:00
Erezii tăinuite ale Occidentului

Volumul lui J. Douglas Kenyon este extrem de bine documentat, deşi deseori conexiunile cu treburile "laice" par neverosimile. Kenyon este, printre altele, autorul volumului "Istoria interzisă".



Volumul lui J. Douglas Kenyon este extrem de bine documentat, deşi deseori conexiunile cu treburile "laice" par neverosimile. Kenyon este, printre altele, autorul volumului "Istoria interzisă".


În "Religie interzisă", Kenyon a adunat articole care explorează traiectoria neştiută a religiilor puse la index de biserica creştină încă dinainte de Cristos, când s-au pus bazele creştinismului, până spre vremurile tulburi din epoca Templierilor, a Catarilor şi a Masonilor din Lumea Nouă.

CERCETARE. Această cercetare, referitoare la rădăcinile credinţei occidentale, dezvăluie legăturile dintre vechea religie egipteană şi creştinism, adevărata identitate a celor Trei Magi, precum şi legătura pe care o creează Templierii între creştinismul timpuriu şi masoni. Cartea identifică, de asemenea, care este adevărata organizaţie clandestină ce se ascunde în spatele secretelor dezvăluite de "Codul lui Da Vinci" şi explică totodată cât de multe curente religioase camuflate influenţează încă lumea modernă.

INTRODUCERE. Volumul "Religie interzisă" constituie o introducere în adevărata istorie a tradiţiilor monahale considerate eretice, dar care au jucat un rol la fel de important în societate ca şi religia oficială, care a încercat permanent să le suprime. Născute din acelaşi ferment religios care a dus la apariţia creştinismului, aceste modele spirituale au supravieţuit prin "ereziile" Evului Mediu şi prin teoriile marilor gânditori renascentişti şi ale succesorilor acestora, cum sunt Isaac Newton şi Giordano Bruno. Ajunse în Lumea Nouă prin intermediul masonilor, care au inspirat Revoluţia Americană, influenţa acestor religii interzise se mai regăseşte chiar şi astăzi în imnul american The Star Sprangled Banner (Drapelul presărat cu stele), precum şi în cadrul altor simboluri masonice, cum este piramida de pe reversul bancnotei de un dolar.

×
Subiecte în articol: carte