Fereste bilutele!

Sportul numit "dodgeball" a devenit un adevarat fenomen cultural. In toate orasele mari americane au luat fiinta echipe si asociatii dedicate acestui sport, iar Vanity Fair si The New York Times ii aduc din ce in ce mai multe elogii. Asa ca americanii au facut si un film despre el, "Pazea la minge" ("Dodgeball: A True Underdog Story") care a ajuns din acest week-end si pe ecranele noastre.

In randurile de fata, filmul si sloganul sau de promovare ("fereste bilutele!") sunt un pretext pentru a scrie despre o carte a carei coperta te duce cu gandul la feritul/pazitul bilutelor, doar ca e vorba de un alt gen de "sport".

Recent, un domn grizonat a prezentat publicului prima sa experienta editoriala, la pachet cu prima experienta sexuala si cu toate celelalte care i-au urmat. La mai putin de o saptamana de la lansare, la libraria Dalles tirajul cartii fusese epuizat. Intr-o tara in care 40% dintre cetateni n-au citit niciodata o carte, iar 60% dintre tineri abia daca au deschis un manual scolar, cartea cu coperta in care trei maini pline de bijuterii acopera sexul unui barbat trebuie sa fii fost o lovitura pentru editura. Jurnalul de cinefil de astazi nu este pentru cei care se incadreaza in procentele de mai sus, ci pentru aceia care obisnuiesc sa dea bani pe carti.

Ca si filmul de la care am plecat, "Dodgeball", mult cautata carte este despre rusinea, umilinta si frustrarile protagonistului, care - ce ciudat, ce bizar si ce coincidenta - e chiar autorul.

Astazi domnul acesta spune ca randurile sale sunt fictiune pura, desi acum cateva luni facea "teasing", atatand curiozitatea potentialilor cititori, cand declara cum ca va da detalii despre femeile frumoase care i-au trecut prin viata. Chiar asta a si facut, doar ca preocupat de propriile ratari a uitat ca nu scria intr-un jurnal, ci in ceea ce el vroia sa fie un roman.

In film si in carte, protagonistii vorbesc despre inadaptarea lor si despre apararea unicei surse de respect personal, un "sport" in care sunt implicate "bilute" ("dodgeball" versus sex). Si asemanarile nu se opresc aici. Ambele "produse" sunt de mana a doua, nu-si merita banii si nici timpul publicului.

Se intampla sa-l stiu pe autorul cartii. Sa-l fii vazut fata in fata, sa-i fi urmarit gesturile molcome, sa-i fi ascultat vocea linistita, sa-i fi vazut superbele partenere. Ba chiar se intampla sa le cunosc pe majoritatea doamnelor despre care el povesteste. E motivul pentru care imi pare rau ca a scris el "romanul" si nu a lasat pe altcineva sa faca literatura dintr-o poveste care avea potential.

Acum, intre copertile de 300 si ceva de mii de lei, nu e suficienta revolta ca sa se justifice limbajul vulgar (il avem pe Ionut Chiva si al lui 69, drept tanar Palahniuck creator de "Snuff"/"Fight club" autohton, care ar putea da meditatii). Nu e nici suficient rafinament ca sa ne putem intalni cu proza erotica si are mult prea multe frustrari ca sa poata depasi nivelul de jurnal scris ca sa-ti descarci sufletul dar sa nu-l citeasca nimeni.

Pana sa fi parcurs aceasta carte ma gandeam ca domnul in cauza e un barbat stilat, cu gusturi bune (la mancaruri, filme, femei si decoratiuni interioare), ba chiar un "trend setter" (noaptea devoratorilor de publicitate e doar un exemplu), care stie cu cine sa fie prieten si cum sa razbata prin viata. Astazi realizez ca viitoarea doamna care va fi atrasa de sarmul sau grizonat se va gandi bine "inainte", ca sa nu ajunga si ea in vreo compunere despre "cum am petrecut vacanta". De dragul a ceea ce gandeam despre el, sper sa nu mai scrie niciodata o carte. In plus, e una dintre sansele sale de a nu ramane "singur sub dus".

P.S. Pentru acest week-end, daca vreti sa cititi o CARTE, cumparati partea a treia a "Supravietuiriilor" lui Radu Cosasu, "Logica", iar pentru ca sa va distrati la cinema, incercati "Povestea unui rechin".