Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriitorii contemporani sunt și ei preocupați de această temă, așa că recomandările de astăzi ne vor duce în mai multe zone ale planetei, în câteva momente relevante din ultima sută de ani.
Adio, fratele meu
Povestirile lui John Cheever oferă o viziune de ansamblu asupra societăţii americane din a doua jumătate a secolului XX. Scrise în acelaşi stil ironic, care îmblânzeşte tonurile sumbre ale unei lumi marcate de război, acestea împletesc, în mod deliberat, destinele aceloraşi personaje angajate în relaţii amoroase sau afaceri eşuate, încercând să facă faţă snobismului suburbiilor de lux, crizei individualităţii într-un spaţiu dominat de rutină şi convenţionalism sau sentimentului dezrădăcinării, resimţit, în mod deloc întâmplător, în decorul oraşelor cu cel mai pronunţat caracter turistic. Umorul pare să fi rămas singurul aliat în obsesiva căutare a unei ordini fireşti a vieţii, în ciuda absurdului şi sărăciei existenţei cotidiene.
Natură umană
Din iulie 1976, una dintre cele mai secetoase veri ale secolului, până în decembrie 1999, lună marcată de ploi diluviene, Natură umană evocă mai bine de douăzeci de ani din istoria Franţei şi a mapamondului (explozia centralei de la Cernobîl, sfârşitul URSS, venirea la putere a lui François Mitterrand, dezastrul ecologic provocat de scufundarea petrolierului Erika). Acţiunea se petrece în Franţa rurală, în departamentul Lot, o zonă izolată, mai puţin supusă schimbărilor precum apariţia noilor tehnologii şi infrastructuri şi regulilor comerţului global. Alexandre, care a crescut la ferma lui din Lot, alături de cele trei surori, îşi doreşte să-şi ducă mai departe viaţa la fel, dar va trebui să facă concesii pentru a supravieţui. Romanul este un imn închinat pământului, un omagiu adus agricultorilor şi o analiză a schimbărilor radicale care au marcat modul de viaţă în ultimii ani ai secolului XX şi care prefigurează catastrofele climatice viitoare. Este o mare carte a naturii umane, ce atrage atenţia asupra umanităţii noastre aflate în pericol.
Ministerul durerii este un roman despre nostalgia apartenenţei, despre farmecul şi oroarea trecutului recent. Protagonista, Tania Lucić, părăseşte Zagrebul devastat de război şi ajunge să predea un curs despre literaturile din fosta Iugoslavie la Universitatea din Amsterdam, unei grupe de studenţi la rândul lor exilaţi. Confruntată cu dificultatea de-a găsi un teren comun pentru discuţii, Tania transformă seminarele într-un program experimental de terapie literară, menit să exorcizeze demonii prezentului şi să redescopere coeziunea distrusă de război. Acest periplu al memoriei aduce la suprafaţă obiecte, gesturi, mirosuri şi gusturi uitate, dar şi traume nevindecate încă, ale căror consecinţe se vor dovedi fatale.
Mașinării ca mine
Acţiunea romanului Maşinării ca mine se desfăşoară într-o Londră alternativă din anii 1980. Marea Britanie a pierdut Războiul din Insulele Falkland, Margaret Thatcher se luptă cu Tony Benn pentru putere, iar Alan Turing a făcut o descoperire crucială în domeniul inteligenţei artificiale. Într-o lume nu tocmai ca a noastră, Charlie, un tânăr care se lasă dus de valurile vieţii, se îndrăgosteşte de Miranda, o fată eminentă, dar care ascunde un secret teribil. Când Charlie primeşte o moştenire, îl achiziţionează pe Adam, una dintre primele „fiinţe artificiale” recent apărute pe piaţă, şi, împreună cu Miranda, îi configurează personalitatea. În scurt timp, cei trei se văd confruntaţi cu o dilemă morală profundă. Subversiv şi extrem de captivant, romanul lui Ian McEwan pune întrebări fundamentale: faptele noastre sau vieţile interioare ne fac umani? Poate o maşinărie să înţeleagă sufletul omenesc?
Romanul Prin celălalt capăt al telescopului este în acelaşi timp o cronică a crizei refugiaţilor sirieni ajunşi în 2016 pe insula grecească Lesbos şi povestea vieţii Minei Simpson, o doctoriţă trans de origine libanezo-siriană care vine pe insulă pentru a-i ajuta pe imigranţi şi pentru a se revedea cu fratele ei. Dar este şi o meditaţie asupra limitelor cu care se confruntă scriitorii şi asupra incapacităţii lor de a spune povestea catastrofelor prin care trec oamenii altfel decât în mod fragmentar. Rabih Alameddine reuşeşte să traseze contururile unei lumi în care se regăsesc deopotrivă suferinţa, înjosirea, sacrificiul, perfidia, iubirea, fidelitatea, indiferenţa, superficialitatea şi profunzimea, ale unei lumi complexe la care de regulă nu avem acces decât prin medierea falsificatoare, lipsită de înţelegere a articolelor de presă. Prin celălalt capăt al telescopului prezintă experienţele traumatizante ale refugiaţilor în paralel cu cele ale persoanelor LGBTQ – un proiect literar pe care Alameddine mizează mai mult decât pe construirea unei structuri clasice de roman.
