x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Info

Info

25 Iun 2006   •   00:00

Lansare de carte - "Eros si alchimie"

Centrul de presa al Societatii Romane de Radiodifuziune a gazduit joi, 15 iunie 2006, ora 12:00, lansarea volumului "Eros si alchimie" al lui Dan Santa. Cartea aparuta la Editura DBH este o incercare interesanta de a gasi, daca nu o arta erotica europeana, macar un anumit model al iubirii in spatiul cultural al Europei. Dan Santa invita cititorii la o lectura dintr-o noua perspectiva a unor clasice ale literaturii europene, dar pune in lumina si texte mai putin cunoscute din domeniul Artei regale a alchimistilor. Lansarea a beneficiat de prezenta unor numeroase personalitati din lumea muzicala, Florian Pittis, Ducu Bertzi, dar si din cadrul Corpului Diplomatic si Societatea Romana de Radiodifuziune. (Loreta Popa)

Licitatie - Calatoriile Angelinei Jolie

Actrita americana Angelina Jolie a trimis in Chile un volum de memorii despre actiunile sale umanitare, care va fi scos la licitatie pe internet in beneficiul refugiatilor care traiesc in aceasta tara latino-americana. Starul hollywoodian povesteste in aceasta carte, intitulata "Note de calatorie: vizite la refugiatii din Africa, Cambodgia, Pakistan si Ecuador", despre experienta sa ca ambasadoare a bunavointei din partea Inaltului Comisariat pentru refugiati al Natiunilor Unite. Volumul a fost pus in vanzare pe internet cu ocazia Zilei mondiale a refugiatilor.

×
Subiecte în articol: carte