x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Cărțile-florar sau poftele culturale ale lunii mai

Cărțile-florar sau poftele culturale ale lunii mai

de Florian Saiu    |    17 Mai 2023   •   07:15
Cărțile-florar sau poftele culturale ale lunii mai

Nu ți-ai bătut încă în cuie lista de lecturi pentru această primăvară? Recomandările de mai jos te vor ajuta, poate, să ieși din încurcătură (și să iei cele mai bune decizii). Pe cuvânt de cititor!

1. Carnete I Mai 1935-februarie 1942, de Albert Camus

Editura Polirom, 2023 

 

„Problema este să dobândeşti măiestria de a trăi (de a fi trăit, mai degrabă) care să depăşească măiestria de a scrie. Iar la sfârşit, marele artist este mai înainte de orice un mare trăitor (înţelegându-se că a trăi, aici, înseamnă şi a gândi despre viaţă - înseamnă chiar acest raport subtil dintre experienţă şi conştientizarea ei)”. (Albert Camus) 

 

Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg şi filozof francez născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost câţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei Franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stângii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filozofice care au încă un mare impact, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). Camus a primit în 1957, la 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură.

 

2. Dragostea în vremea urii. Cronica unui sentiment, de Florian Illies

Editura Polirom, 2023

 

În Europa anilor ’30, moravurile, eliberate de orice constrângere, încurajează aventurile amoroase. Libertatea relaţiilor este obiectul unui adevărat cult, iar artiștii și intelectualii se numără printre cei mai înfocaţi adoratori ai ei. Trecând de la scriitori la pictori, de la filosofi la regizori și vedete de cinema, Florian Illies zugrăvește o istorie alternativă a epocii interbelice, cea a iubirilor și a legăturilor pasionale din lumea culturală, surprinse în desfășurarea lor tumultuoasă: Brecht și numeroasele femei din viaţa sa, Picasso și iubitele lui, Sartre și Simone de Beauvoir, F. Scott Fitzgerald și Zelda, Henry Miller și Anaïs Nin, Dalí și Gala, Marlene Dietrich și Josef von Sternberg… La Berlin sau la Paris, în Ticino sau pe Riviera, protagoniștii acestei istorii agitate își trăiesc poveștile de dragoste cu frenezie, uneori cu disperare, în timp ce norii războiului se adună tot mai ameninţător la orizont după Marea Criză Economică și venirea la putere a naziștilor în Germania. 

 

Florian Illies (născut în 1971, Schlitz, Germania) este jurnalist, istoric al artei și scriitor. 

 

3. O viaţă în scrisori. Corespondenţă II (1891-1904)

Editura Polirom, 2023

 

„Această corespondență este, înainte de toate, literatură de primă mână. Epistolaria nutrește opera de ficțiune, dar o și concurează, ca har al invenției și construcției poetice”. (Sorina Bălănescu) 

 

Anton Pavlovici Cehov (1860-1904), absolvent al Facultății de Medicină a Universităţii din Moscova (grație unei burse oferite de orașul natal Taganrog), a publicat prima carte, Basmele Melpomenei, în 1884. Au urmat În amurg (1887) şi prima sa piesă de teatru, drama Ivanov. În 1896 are loc premiera piesei Pescăruşul, urmată de Unchiul Vanea (jucată pentru prima dată în 1899), Trei surori (cu premiera pe 31 ianuarie 1901) şi Livada de vişini (reprezentată în premieră pe 17 ianuarie 1904). Încă din timpul vieţii i se tipăreşte ediţia de Opere, apărută în zece volume, între anii 1899 şi 1902. Grav bolnav de tuberculoză, se stinge în staţiunea Badenweiler din Germania, la doar 44 de ani. 

 

4. Făclia de smalț, de Teodor Baconschi

Editura Polirom, 2023

 

„Textele lui Teodor Baconschi au o eleganţă clasică. Nu mă refer doar la stilul elevat şi la ritmul perfect al frazei, ci mai ales la echilibrul, seninătatea, surâsul homeric sau patriarhal care însoţesc cele mai grave subiecte”. (Adrian Papahagi)

 

5. Natură umană, de Serge Joncour

Editura Polirom, 2023

 

Din iulie 1976, una dintre cele mai secetoase veri ale secolului, până în decembrie 1999, lună marcată de ploi diluviene, Natură umană evocă mai bine de douăzeci de ani din istoria Franţei şi a mapamondului (explozia centralei de la Cernobîl, sfârşitul URSS, venirea la putere a lui François Mitterrand etc.). Acţiunea se petrece în Franţa rurală, în departamentul Lot, o zonă izolată, mai puţin supusă regulilor comerţului global.

 

6. Shakespeare. Lumea ca o scenă, de Bill Bryson

Editura Polirom, 2023

 

Shakespeare este un nume atât de cunoscut, încât avem impresia că știm deja totul despre el. În realitate, în ciuda secolelor de legende, jumătăţi de adevăr și chiar minciuni sfruntate și în ciuda zecilor de mii de studii, despre omul din spatele capodoperelor pe care le-a scris nu se știe mare lucru. În căutarea acestuia, Bill Bryson ne poartă pe drumurile desfundate ale Angliei elisabetane, aducând la viaţă locurile și personajele care l-au inspirat pe Bard. Pe parcurs, ne prezintă nu doar aspectele anecdotice ale contextului istoric și ale textelor acestuia, ci și chestiuni controversate ca existenţa Annei Whateley, presupusa lui logodnică, sau teoriile conspiraţiei legate de paternitatea scrierilor sale.

 

7. Dincolo de regulile jocului, de Ruxandra Câmpeanu

Editura Corint, 2023

 

„Traiectoriile lui Ralea, Călinescu și Vianu propun două tipuri de conduită intelectuală în confruntarea cu o putere totalitară: prima soluție este ieșirea aproape cu totul din câmpul literar și intrarea în câmpul politic; a doua este rămânerea în câmpul literar. Posteritatea a fost mai indulgentă cu al doilea tip de comportament decât cu primul. Modelul intelectual dominant în spațiul românesc nu este ofensiv (sau asertiv), ci defensiv: nu prescrie intervenția cărturarilor în câmpul politic în numele propriilor principii, ci mai degrabă apărarea câmpurilor de producție culturală în fața agresiunilor externe. În spiritul acestui cod nescris de conduită, un scriitor poate face compromisuri morale în publicistica sa politică dacă încearcă astfel să-și apere propriul câmp. Dar putem oare să justificăm chiar orice gest în numele acestui ideal?” - Ruxandra Câmpeanu

 

8. Mareșalii Palatului, de Tudor Vișan-Miu

Editura Corint, 2023

 

Odată cu domnia lui Carol I a fost introdusă funcția de mareșal - de altfel, cea mai importantă în ierarhia Palatului. Avea să fie consolidată și legiferată odată cu proclamarea Regatului în 1881, iar responsabilitățile acesteia au evoluat în timp, incluzând gestiunea Casei Regale și a averii private a Regelui, dar și elaborarea normelor de protocol. În calitate de cel mai înalt demnitar al Curții, Mareșalul Palatului a avut și funcția de a menține și de a supraveghea legăturile Casei Regale cu autoritățile publice. Pe de altă parte, Mareșalul Palatului a deținut un rol-cheie în a asigura Casei Regale un set de norme de comportament, care să reprezinte un model de integritate pentru întreaga societate românească. Un document de o certă valoare culturală!

 

9. și 10. Pagini de jurnal, de Simona Lahovary

Editura Corint, 2021 și 2023

 

„Lectură captivantă pentru specialiști și deopotrivă pentru publicul larg, Paginile de jurnal ale Simonei Lahovary întregesc fericit imaginea societății românești interbelice”, aprecia istoricul Georgeta Filitti în prologul primului volum. Perioada 1931-1936 (volumul II) coincide cu ultimii ani ai vieții Simonei Lahovary, totodată și cu ultimii ani ca doamnă de onoare a reginei Maria, care avea să se stingă doi ani mai târziu. Loială până la capăt, plină de afecțiune pentru regina sa, Simky rămâne extrem de discretă în privința notațiilor de ordin personal. Nu la fel de rezervată este în privința personajelor publice, începând cu regele Carol al II-lea, Argetoianu, Averescu, Titulescu și atâția alți politicieni, până la verișoara sa, Martha Bibescu, ori Elena Văcărescu, pe care sarcasmul și ironia fină nu le ocolesc. Un regal memorialistic! 

 

11. Romanticii. Piloții Majestății Sale, de Bogdan Șerban-Iancu

Editura Corint, 2023

 

Aviatorii români s-au distins prin nenumărate fapte de vitejie în campaniile militare ale celui de-Al Doilea Război Mondial, pe Frontul de Est și Frontul de Vest. Pilotând cu măiestrie aparate de zbor IAR 80, Heinkel He 112, Messerschmitt Bf 109, Messerschmitt 262 ori Junkers Ju-88, ei au îndeplinit misiuni dificile deasupra Rusiei și Ucrainei și au apărat zone strategice de pe teritoriul României. Intervievați de jurnalistul Bogdan Șerban-Iancu, trei dintre acești eroi - bombardierul Dan Stoian și piloții de vânătoare Ioan DiCezare și Ion Dobran -, generali de flotilă aeriană în rezervă, rememorează întâmplări din tinerețea lor, petrecute în vâltoarea celui mai cumplit război al secolului trecut. Evocați cu duioșie, camarazii lor de altădată - Horia Agarici, Constantin „Bâzu” Cantacuzino, Mariana Drăgescu, Ion Milu, Alexandru Popișteanu, Alexandru Șerbănescu, Dan Vizanty - prind viață în aceste pagini din care răzbat patriotismul, curajul și tăria morală a unei întregi generații. 

 

12. Saga dinastiei Romanov, de Jean de Cars

Editura Corint, 2023


Saga dinastiei Romanov prezintă momente importante din viaţa şi domnia suveranilor care au stat, de-a lungul a trei secole, pe tronul Imperiului Rus: Petru cel Mare şi Ecaterina a II-a, Elisabeta şi Pavel I, sau, mai aproape de vremurile noastre, Alexandru I şi Nicolae al II-lea, ultimul Romanov, ucis cu sălbăticie de bolşevici.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: lecturi primavara recomandări