Evenimentul își propune să marcheze împlinirea a 100 de ani de la publicarea volumului Istoria civilizației române moderne de Eugen Lovinescu, o lucrare fundamentală a culturii române și un reper nu doar intelectual, ci și ideologic, și reunește la București nume importante ale criticii și istoriei literare din întreaga țară.
Deschiderea evenimentului va avea loc joi, 7 noiembrie, de la ora 9.30, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în prezența următorilor invitați: loan-Aurel Pop (acad., Președinte Academia Română), Mircea Dumitru (acad., Vicepreședinte Academia Română), Mircea Martin (acad., prof. emerit, Facultatea de Litere, Universitatea din București), Wilhelm Dancă (membru corespondent al Academiei Române) și Oana Fotache Dubălaru (prof. univ. dr., Decanul Facultății de Litere a Universități din București). Moderatori: Mireille Rădoi (conf. univ. dr., Director General al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”) și loan Cristescu (prof. univ. dr., Director General al Muzeului Național al Literaturii Române).
Cele 16 sesiuni de comunicări din program au loc atât la Sala de lectură a Bibliotecii Facultății de Litere (Etaj 1, Aripa dreaptă), cât și la sediul din Amzei al Muzeului Național al Literaturii Române, în Sala „Perpessicius”. Matei Vișniec, Călin Andrei Mihăilescu (via Zoom), Ion Bogdan Lefter, Bogdan Crețu, Răzvan Voncu, Ovidiu Pecican, Nicolae Brânzea, Paul Cernat, Mircea A. Diaconu, Bianca Burța-Cernat, lonuț Butoi, Raluca Dună, Laura Lazăr Zăvăleanu, Victor Rizescu, Călin Cotoi, Paul Buga sunt specialiștii care vor susține sesiuni de comunicări în cadrul evenimentului.
Tipărită în trei volume la editura Alcalay între 1924 și 1926, Istoria civilizației române moderne de Eugen Lovinescu a provocat un val de reacții publice, în bună măsură negative, atrăgând deopotrivă atenția criticilor literari, sociologilor, istoricilor, filosofilor culturii și ai civilizației românești. Reacțiile pe care le-a produs acest studiu invită la o relectură și reevaluare a întregului demers propus atunci de Eugen Lovinescu. În ce măsură continuă acest studiu să intrige? În ce măsură ne convinge? Pornind de la ultima ediție (critică) a Istoriei civilizației române moderne realizată de Nicolae Mecu și Oana Soare, coordonator Eugen Simion, fără a lăsa deoparte întregul tablou al receptării acestei lucrări de la apariție până azi, organizatorii colocviului își propun să răspundă împreună și prin fiecare contribuție separată în parte la întrebarea care constituie motto-ul evenimentului: un moment de reflecție la valabilitatea soluției lovinesciene și mai ales la reperele și țintele actuale ale sincronizării.