x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Noam Chomsky într-un eveniment online unic în România: lansarea cărții „Cum merge lumea”

Noam Chomsky într-un eveniment online unic în România: lansarea cărții „Cum merge lumea”

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Sep 2020   •   17:51
Noam Chomsky într-un eveniment online unic în România:  lansarea cărții „Cum merge lumea”

Noam Chomsky, „indiscutabil cel mai important intelectual în viață” (The New York Times) - și totodată unul dintre cei mai controversați – este invitat la un dialog provocator, unic în România, cu Paul Gabriel Sandu, pornind de la noua carte apărută la Curtea Veche Publishing, „Cum merge lumea”. Joi, 3 septembrie, de la ora 12:00, Curtea Veche Publishing va difuza online pe pagina de Facebook dialogul care pune sub semnul întrebării imaginea idealizată a democrației americane.

 

Dezbaterea va dura aproximativ o oră și va aborda teme importante pentru epoca tulbure în care trăim, de la rolul Statelor Unite în lume până la criza democrațiilor occidentale și încălzirea climatică. Despre alegerile care urmează pe continentul american, despre noua ordine mondială, rolul intelectualilor și „cancel culture”.

 

Cartea care stă la baza evenimentului, „Cum merge lumea”, proaspăt-apărută la Curtea Veche Publishing în traducerea lui Paul Gabriel Sandu, este o colaborare cu editorii David Barsamian și Arthur Naiman, care pun în valoare într-un mod accesibil unui public larg discursul asumat, direct și lucid al lui Noam Chomsky.

 

Lumea pe care ne-o înfățișează Noam Chomsky făcând apel la o întreagă serie de documente istorice, unele desecretizate abia la începutul anilor ’90, este una în măsură să îl șocheze nu doar pe cititorul român, ci și pe cel de pretutindeni.

 

„Una dintre temele centrale ale volumului, care joacă de multe ori rolul unui fir conducător al discuțiilor, este chestiunea politicii externe a Statelor Unite din ultimii cincizeci de ani, care a avut un impact covârșitor asupra realităților politice și raporturilor de forțe din ziua de astăzi. Ordinea neo-liberală pe care SUA au impus-o, deseori prin apel la forță – orchestrând crize, lovituri de stat sau de guvern, ori pur și simplu invadând și devastând țări din Lumea a Treia aflate în zona lor de influență – este analizată pe larg în interviurile din acest volum, atât din perspectiva influenței sale destabilizatoare la adresa democrației, cât și prin prisma impactului ei asupra vieții oamenilor de rând” spun Diana Margărit și Paul-Gabriel Sandu în prefața cărții.

 

Volumul „Cum merge lumea” reeditează de fapt patru cărți, dintre care primele trei – „Ce vrea, de fapt, Unchiul Sam?”, „Cei puțini și prosperi, cei mulți și chinuiți de griji”, „Secrete, minciuni și democrație” – au apărut, inițial, în 1994; cea de-a patra carte, „Binele comun”, a apărut câțiva ani mai târziu, în 1998.

 

Reputatul filosof, activist politic, lingvist și autor Avram Noam Chomsky s‑a născut la 7 decembrie 1928 în Philadelphia. Tatăl său, William, era un renumit cărturar evreu, iar în jurul vârstei de 20 de ani, Noam a locuit o vreme într‑un kibbutz. Tată a trei copii, Chomsky și‑a pierdut soția, Carol, în 2008, după aproape 60 de ani de căsătorie. Din 1955 a predat filosofie și lingvistică – revoluționând acest domeniu prin contribuțiile sale – la Massachusetts Institute of Technology (MIT), unde a devenit profesor titular la vârsta de doar 32 de ani. În afara teoriilor sale lingvistice care au determinat o schimbare de paradigmă în acest domeniu (fiind supranumit de foarte mulți „părintele lingvistice moderne”), este autorul a numeroase cărți despre probleme politice, realizările sale fiind premiate de nenumărate ori (inclusiv cu treizeci și șapte de titluri academice onorifice). Este de multă vreme cel mai citat autor în viață. Pe lista celor mai citați autori din toate timpurile se află pe poziția a opta (după Marx, Lenin, Shakespeare, Aristotel, Biblia, Platon și Freud).

×
Subiecte în articol: Noam Chomsky