Femeia cu fustă violet Cartea unei obsesii tulburătoare, într-un crescendo dramatic, ce capătă treptat tonurile unui roman de suspans, desfășurându-se într-o spirală de sentimente nerostite, de singurătate, de angoasa a două femei captive între dorința de a fi vizibile și nevoia de a fi iubite. Un roman cu doze mari de umor, explorând vulnerabilitatea și dificultatea de a-ți găsi un loc într-o lume în care ești perceput ca diferit.
Personajul căruia i se spune „Femeia cu fustă violet” este de vârstă incertă, se dă în vânt după brioșele cu cremă de lapte, nu are prieteni și a schimbat o mulțime de slujbe. Probabil că datorită fustei violet, care a ajuns să-i definească identitatea, urmează mereu aceeași rutină. Când iese din casă, vecinii sunt cu ochii pe ea, iar copiii din parc o urmăresc, dornici s-o atragă în jocurile lor. Femeia cu fustă violet are un unic mare talent – să se strecoare lin prin mulțime fără să se atingă de nimeni și fără să se lase doborâtă de niciun trecător. Același talent este pus în valoare și în modul în care știe să navigheze prin viața cotidiană. Și tocmai atunci când oamenii cred că au reușit să-i înțeleagă și să-i anticipeze orice mișcare, un eveniment ieșit din comun rupe sfera predictibilului.
Confesiunile unei măști Roman autobiografic, care îl consacră pe scriitorul Yukio Mishima la numai 24 de ani, Confesiunile unei măști aduce în prim-plan incidentele unei maturizări chinuitoare în Japonia anilor ’40. Tânărul protagonist este tentat, pe de o parte, să trăiască în acord cu propria natură, chiar dacă asta presupune și singurătate, iar pe de altă parte, caută o „normalitate” greu de atins. Obstacolele nu sunt numai intime, ci vin și din cutume, dintr-o societate răvășită de război, de înfrângere. Invadată de erotism, cartea este, după cum observa Marguerite Yourcenar într-un splendid eseu dedicat lui Mishima, „una dintre acelea foarte rare ce-ți dau impresia de biografie înregistrată pe viu, înainte ca elaborarea romanescă să fi intervenit”.
Păpădiile În 1970, sinuciderea bunului său prieten scriitorul Yukio Mishima îi subminează autorului și mai mult starea de sănătate, iar textul neterminat al Păpădiilor va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata. Atinsă de o boală ciudată, frumoasa Ineko ajunge în azilul psihiatric din Ikuta, iar celor dragi, mamei și iubitului ei, nu le rămâne decât să trăiască tortura de a nu ști dacă au acționat spre binele tinerei. Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecințele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clarobscurului, l-a lăsat pe cititor să-și ofere singur un răspuns.
Nobila doamnă din Yodo Romanul este o capodoperă care, îmbinând realismul sever cu lirismul dramatic, surprinde cu acuitate psihologică parcursul spectaculos și totodată tragic al concubinei seniorului Hideyoshi, personaj real, intrat în legendă. Chacha, eroina din Castelul Yodo, a ajuns, din victimă aruncată într-o mizerie lucie, a doua soție a comandantului Hideyoshi, unul dintre cei mai curajoși seniori din Japonia. În ambele ipostaze, ea și-a rămas întotdeauna fidelă sieși, respectând parcă un cod personal al samurailor. Ecranizat în 2007, în regia lui Hajime Hashimoto, romanul vorbește despre Japonia zbuciumată a secolului al XVI-lea, despre bătălii și campanii militare, castele impunătoare și incendii magnifice, dueluri și seppuku, banchete fastuoase, intrigi, trădări și iubiri imposibile – toate zugrăvite de Inoue cu un veritabil talent de pictor care, dincolo de amplele panorame, cu mii de figuranți, așterne pe pânză, cu delicatețe, destine.
Maestrul de ceai Dincolo de povestea unei morţi încărcate de mister, Inoue conturează subtil esenţele a două lumi care de multe ori se suprapun: lumea maestrului de ceai perfect, Sen no Rikyū, şi lumea samuraiul perfect, Toyotomi Hideyoshi. Sen no Rikyū, marele maestru de ceai din timpul lui Toyotomi Hideyoshi, moare prin sinucidere rituală. Enigma gestului său îl frământă neîncetat pe Honkakubō, discipolul care i-a fost alături în ultimii ani şi care pare să comunice în continuare cu Maestrul: acesta i se arată în vis şi îi vorbeşte. Retrăind în amintire toate marile ceremonii ale ceaiului oficiate de Maestru, toate gesturile şi vorbele lui memorabile, Honkakubō îi întâlneşte pe cei mai importanţi oameni din viaţa lui Sen no Rikyū, iar fiecare evocare a celui dispărut e un prilej de a descoperi lucruri neştiute, de a înţelege ceea ce a vrut Maestrul să-i transmită, de a pătrunde mai adânc arta ceaiului şi, în acelaşi timp, de a se împăca, în cele din urmă, cu sine.