x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Sacrul si profanul Mircea Eliade, in limba ceha

Sacrul si profanul Mircea Eliade, in limba ceha

10 Dec 2006   •   00:00

Editia in limba ceha a cartii "Sacrul si profanul", de Mircea Eliade, a aparut la Editura Oikoymenh din Cehia, aceasta fiind prima lucrare tradusa in strainatate prin programul TPS - Translation and Publication Support Programme, derulat in acest an de Institutul Cultural Roman (ICR).

Prin programul TPS, ICR a acordat, la sfarsitul lunii mai, subventii de circa 10.600 euro pentru cinci edituri din Cehia, Polonia si Franta, pentru a traduce carti ale unor autori romani printre care se numara Mircea Cartarescu, Mircea Eliade, Mihail Sebastian, Camil Petrescu si Petru Cimpoesu.
In afara de cartea lui Mircea Eliade, pana la sfarsitul anului vor mai aparea la edituri din strainatate volumele: "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", de Camil Petrescu (la Editions des Syrtes din Franta) si "Simion liftnicul (roman cu ingeri si moldoveni)", de Petru Cimpoesu (la Editura Dybbuk din Cehia).

×
Subiecte în articol: carte