O poveste uimitoare de viaţă relatată de Parisoula Lampsos, femeia care a fost timp de 30 de ani amanta lui Saddam Hussein. L-a întâlnit la un party organizat de nişte prieteni la vârsta de 16 ani şi, începând din acel moment şi până în ziua în care a fost nevoită să fugă din Irak pentru a-şi salva viaţa, nu s-a putut elibera de sub influenţa lui.
Fiica unică a unei familii bogate din Grecia, Parisoula Lampsos s-a născut la Beirut şi a trăit în Irak în perioada de dinaintea venirii la putere a lui Saddam, perioadă în care, graţie petrolului, ţara a cunoscut o creştere economică fantastică. Fiind o adolescentă frumoasă şi spirituală, Parisoula era supranumită „Prinţesa Bagdadului". Destinul ei avea să rămână legat de cel al lui Saddam Hussein din seara în care s-au întâlnit pentru prima oară. Din acel moment, Saddam a considerat-o pe Parisoula proprietatea lui. Chiar şi atunci când a fost căsătorită şi a avut copii, el i-a distrus căsnicia, l-a trimis pe soţul ei în surghiun şi i-a confiscat averea.
Cunoscută în palatul lui Saddam Hussein ca Shakraa („Blonda”), Parisoula Lampsos ştia la perfecţie câteva limbi străine, ceea ce i-a înlesnit angajarea într-un post-cheie în Federaţia Femeilor din Irak. A fost, de asemenea, asistenta lui Uday, fiul cel mai în vârstă al lui Saddam, în perioada în care acesta a condus (în modul său brutal şi capricios) Comitetul Olimpic. Jurnalista Lena Katarina Swanberg a petrecut mult timp alături de Parisoula Lampsos, redactând împreună povestea adevărată, captivantă şi teribilă despre viaţa pe care aceasta din urmă a dus-o „în umbra” marelui dictator.
Semnale editoriale
Corbii - Ed. Litera. În Brunswick, un orăşel obscur şi prăfuit din statul Georgia, localnicii sunt condamnaţi la o viaţă mediocră, fără prea multe alternative. Singura şansă de schimbare o reprezintă loteria Max-a-Million. În fiecare miercuri, Paty Boatwright se îmbată şi se roagă să câştige potul cel mare, iar într-o bună zi biletul ei iese câştigător. Membrii familiei ei se trezesc mai bogaţi cu 318 milioane de dolari. Când doi escroci mărunţi ajung în oraş şi află că potul cel mare tocmai a fost câştigat de o familie modestă, lucrurile vor lua o întorsătură de coşmar.
Joc dublu – Ed. Allfa. Un joc de oglinzi demonic: Bennie Rosato seamănă leit cu sora ei geamănă, Alice Connelly, dar vieţile celor două femei sunt cât se poate de diferite. Bennie este o avocată respectată, în vreme ce Alice duce o viaţă haotică, ascunzând un trecut întunecat. Oare drumurile lor ar fi fost aceleaşi în alte împrejurări? Sau ura şi răutatea din sufletul lui Alice sunt înnăscute? Iată întrebarea la care trebuie să găsească răspuns Bennie, după ce Alice îi fură identitatea. Animată doar de gândul răzbunării, pe măsură ce confruntarea se apropie de punctul culminant, Bennie va afla că seamănă cu Alice mai mult decât şi-ar fi imaginat vreodată.
Întoarcerea la Coasta de Aur – Ed. Rao. O soţie necredincioasă care şi-a ucis amantul mafiot, o căsnicie spulberată, doi copii înstrăinaţi – iată ce-l aşteaptă pe John Sutter la revenirea în ţară, pe domeniul Stanhope Hall de pe legendara Coastă de Aur, după o pribegie pe mare şi prin străinătate timp de zece ani. Dar umbrele trecutului sunt departe de a se fi risipit. Urmările tragediei petrecute cu zece ani în urmă încep să se arate, omorul de atunci se cere răzbunat, iar John Sutter se va trezi prins într-un păienjeniş ciudat.