Cei mai populari detectivi ai romanului polițist clasic, nedetronați până acum de niciun alt erou al genului, au fost depășiți în preferințele cititorilor de inspectorul-șef de la Secția de Omucideri a Sûreté du Quebec, Armand Gamache. Protagonist al 18 romane traduse în 31 de limbi, Gamache, personajul central al romanului Toți diavolii sunt aici publicat recent de Editura Trei, este urmat în clasamentul realizat de Washington Post de Sherlock Holmes, Hieronymus „Harry” Bosch și Hercule Poirot.
Publicată în 2006, prima carte din serie, „Still Life”, a debutat ca nr. 1 în top bestseller New York Times. Romanele care i-au urmat au avut același parcurs de succes și au câștigat importante premii ale literaturii de profil – WA New Blood Dagger, Arthur Ellis, Agatha, de șapte ori la rând și au fost finaliste la Edgar Award for Best Novel.
Patru dintre romanele seriei au fost publicate de Editura Trei: „Lungul drum spre casă”, „Locul de unde vine lumina” „Un om mai bun” și Toți diavolii sunt aici, lansat de scriitoarea canadiană în perioada pandemiei, în 2020. Care este secretul farmecului irezistibil al lui Armand Gamache? Care sunt „armele” care l-au ajutat să înfrângă inteligența sclipitoare a lui Sherlock Holmes sau rafinamentului lui Hercule Poirot? Louise Penny îl dezvăluie într-un interviu realizat în exclusivitate pentru Editura Trei: a creat un bărbat de care s-ar fi putut îndrăgosti și în viața reală. Și din cât se pare, nu este numai cazul ei.
Armand Gamache, „...un bărbat cu care mi-aș dori să mă căsătoresc”!
Cele 18 romane care-l au ca protagonist pe Armand Gamache sunt o serie de personaj. Inspectorul-șef de la Sûreté du Quebec este o adevărată „locomotivă” care trage după sine crime care așteaptă să fie rezolvate, comploturi și mistere de nepătruns. „Nu voiam să mă plictisesc niciodată de personajul meu principal, așa că am hotărât să-l fac să fie un bărbat cu care mi-aș dori să mă căsătoresc. I-am dat toate calitățile pe care le admir la un bărbat”, spune Louise Penny. Astfel, Armand Gamache este cald și iubitor, e inteligent și cu umor, empatic, dar și un pic arogant. Este perseverent, dur și de neclintit în anchete, dar total dezarmat în relația cu fiul său, pe care nu-l înțelege. Louise Penny este nu numai creatoarea unor romane polițiste care se citesc cu sufletul la gură, ci și a unui personaj de care cititorii se îndrăgostesc. Detaliile despre viața inspectorului sunt foarte bogate în toate romanele seriei. Cititorii sunt alături de Armand Gamache nu doar când se află pe urmele criminalilor, ci și la pub-ul din Three Pines, în muzee și restaurante luxoase, la Quebec și la Paris. Gamache este un bărbat elegant, atrăgător, cu un aer stilat și „pare în egală măsură un războinic spiritual și un detectiv”, după cum scria „Wall Street Journal”. În plus, este un bărbat cultivat, care iubește arta, dar știe să se bucure și de o masă încărcată cu mâncăruri gourmet, în familie sau cu prietenii.
„Am creat pe cineva a cărui companie să-mi placă și s-a dovedit că… Îmi aduc aminte că într-o zi, când scriam Still Life, am coborât la parter și jos era soțul meu, Michael. Eram la mic-dejun și eu tot sporovăiam despre, nu știu, ultimul episod din vreo comedie sau reality-show, și el vorbea despre pacea mondială. Și mi-am dat seama că de fapt nu l-am creat pe Gamache; am transcris un bărbat care era inspirat de soțul meu”, dezvăluie Louise Penny.
Romanul Toți diavolii sunt aici aduce o premieră în serie, pentru că acțiunea se petrece pentru prima dată în Franța, prilej pentru cititori să descopere deliciile Parisului gastronomic și farmecul Parisului cultural.