Câți bani a lăsat Vasile Pârvan moștenire României

„Student cu doctorat în Germania, universitar bucureștean de la 27 de ani (la catedra lui Grigore Tocilescu), academician de la 28 de ani (va ajunge, mai târziu, vicepreședinte și secretar al Academiei Române), profesor agregat la Sorbona și membru al Comitetului Internațional al Științelor Istorice din Geneva, Vasile Pârvan a diriguit Muzeul Național de Antichități și a înființat și condus, din 1921, școala română de la Roma (unde a studiat George Călinescu, trimis cu o bursă de profesorul Ramiro Ortiz, apoi Mircea Eliade, care și-a pregătit acolo licența despre Renaștere)”. Comentariile istoricului literar Paul Cernat au fost urmate de o nouă demonstrație de erudiție: „Vasile Pârvan a condus, cu eforturi întrerupte de război, săpăturile arheologice de la Histria, scoțând la suprafață resturile unei civilizații scufundate care continuă să atragă și azi interesul specialiștilor de pretutindeni. După încă diletantul Alexandru Odobescu, Pârvan a transformat arheologia autohtonă în știință cu detentă internațională”.

Model pentru Eliade, Sadoveanu, Blaga

Pe repede înainte: „În chestiunea daco-geților, despre care s-a fantasmat uneori delirant, Vasile Pârvan a dat o monografie uneori excesivă, dar în multe privințe nedepășită - «Getica», studiul său-fanion. S-a ocupat de preistorie și de istoria antică, greco-daco-romană, producând studii solide despre «naționalitatea negustorilor din Imperiul Roman» (în teza de doctorat), despre comerțul roman de la gurile Dunării, despre începuturile creștinismului în Imperiu etc.”. Mai mult (la fel de captivant): „A făcut incursiuni și în epoci istorice mai târzii, studiind relațiile diplomatice ale lui Ștefan cel Mare cu Ungaria (istoria diplomatică a fost, de fapt, altă pasiune a lui Vasile Pârvan). Metoda istorico-arheologică pe care a practicat-o, în vederea legitimării științifice a «vechimii» autohtone, va constitui un model nu numai pentru Mircea Eliade și George Călinescu, ci și pentru Mihail Sadoveanu (vezi «Creanga de aur») sau Lucian Blaga”.

Amănunte picante din biografia secretă

În loc de încheiere: „Proza sa de idei, prea patetică și neguroasă pentru spiritele galice, a făcut școală; publicistica și, mai ales, eseurile din «Idei și forme istorice» (1920) sau din «Memoriale» (1923), arată calități reale de scriitor. Deși neokantian și neohegelian ca formație, Pârvan a fost, prin temperament și stil, apropiat adesea de gândirea existențială a lui Kierkegaard. Din biografia lui secretă face parte relația amoroasă cu prozatoarea și matematiciana Ticu (Sevastia) Archip, membră a cenaclului lovinescian «Sburătorul», unde tânărul George Călinescu era primit, în 1927, de amfitrionul clasicist cu un persiflant «ei, tinere, ți-a murit maestrul?»”.

Ultimele dorințe și o enigmă: de ce a vrut să se sinucidă?

Într-un volum masiv (1.850 de pagini) publicat de Fundația Națională pentru Știință și Artă în cadrul Colecției Opere Fundamentale și dedicat cărturarului Vasile Pârvan, surprinde publicarea testamentului marelui istoric, dispărut prematur, la doar 45 de ani. Un document pe cât de rar, pe atât de interesant. Iată-l!

„Pentru cazul că nu m-aș mai întoarce în viață în țară, rog pe prietenul meu Marin Simionescu-Râmniceanu, căruia îi predau acest document scris în întregime de mâna mea, să execute ultimele mele voințe, precum urmează:

1. Banii și efectele aflătoare la Băncile «Marmorosch Bank» și «De credit Român» se vor transforma în titluri de renta împroprietăririi, spre a fi lăsate moștenire Academiei Române, pentru ca din venit să se publice lucrări sau să se dea premii arheologice. Acest legat către Academie se condiționează de: a) plata unei pensiuni de 3.000 (trei mii) lei lunar singurei mele surori rămase fără niciun rost în viață, Eugenia Pârvan; b) cumpărarea în cimitirul Bellu a unei parcele duble, unde să fiu înmormântat împreună cu rămășițele pământești ale mamei mele, cari ar trebui aduse de la Bârlad. Venitul capitalului lăsat de mine fiind de c. 100.000 lei anual, condițiunea b va putea fi ușor satisfăcută încă din primul an. În caz când Academia n-ar primi acest legat, el va fi lăsat în aceleași condițiuni Ministerului de Instrucție;

2. Las toată biblioteca mea Școalei Române din Roma;

3. Toate actele, hârtiile, manuscriptele, fișele, notele, scrisorile particulare etc. vor fi luate în primire de prietenul meu Marin Simionescu-Râmniceanu, care va arde tot cu cea mai mare grijă. De asemena, va arde amintirile de la soția mea găsite în biroul meu de la Muzeu, sertarele din dreapta;

4. Automobilul meu se va vinde și cu prețul obținut, ca și cu salariile mele rămase neîncasate la Universitate, se va crește fondul Academiei Române;

5. Ceasul meu rămâne amintire lui Marin Simionescu-Râmniceanu, împreună cu fotoliul și măsuța ce mi-au fost dăruite de școlarii mei;

6. Rog atât pe Marin Simionescu-Râmniceanu, cât și pe oricare dintre prietenii sau cunoscuții mei care s-ar afla întâmplător în posesiunea vreunor manuscripte, scrisori etc. de la mine să nu le publice după moartea mea, ci să le ardă;

7. Pentru tot ce am uitat să hotărăsc aici, rog pe Marin Simionescu-Râmniceanu și îl împuternicesc să decidă cum va crede el mai bine de cuviință”.

Casetă aici, la material secundar 2

Dramă cu repetiție

În introducerea volumului „Vasile Pârvan. Opere”, profesorul Eugen Simion consemnează aspecte mai puțin cunoscute din viața istoricului: „Viața lui Pârvan nu-i, totuși, un etern triumf - notează criticul literar. În 1917 îi moare soția, Silvia, moare și copilul pe care tocmai îl născuse. Istoricul este marcat pe viață de această nenorocire. Se gândește, întâi, la sinucidere, apoi își revine greu, niciodată deplin din această lovitură ce vine, parcă, să-i confirme și să-i întărească ideea despre tragicul existenței”.

„Datoria vieții noastre” 

În cel mai nou număr al revistei „Apostrof” (nr. 9/ 2022), redacția coordonată de filosoafa și scriitoarea Marta Petreu a dedicat câteva rânduri (de caldă aducere aminte) celui care a fost implicat, după Primul Război Mondial, în crearea Universităţii româneşti din Cluj, unde Vasile Pârvan a și predat vreme de un semestru. „În toamna anului 1919, exact, în 3 noiembrie 1919, într-o duminică, când universitatea românească din Cluj și-a deschis porţile, Pârvan a ţinut lecţia de deschidere intitulată «Datoria vieţii noastre”. Lecție de o extraordinară actualitate! Dar să facem loc omagiului Martei Petreu: „A fost un eveniment de referinţă în memoria universităţii clujene. «Datoria vieţii noastre» este un text grav, animat de un suflu romantic sau «postromantic», şi, spre deosebire de un proiect anterior, din martie 1919, intitulat «Universitatea Naţională a Daciei superioare», cu abia câteva accente utopice. Foarte critic cu realitatea românească, politicianistă şi aservită câştigului, Pârvan cere universităţii să devină un mijloc de «purificare» și însănătoşire socială”. 

Educație, educație, educație

Imediat, explicația: „«Purificarea» are şi un al doilea sens după acela moral: după opinia marelui savant, condiţiile istorice în care a trăit poporul român, ca supus, au creat pe sufletul naţional românesc o «carapace» de apărare, pe care universitatea e menită s-o elimine prin educaţie, pentru a se ajunge la sufletul creator al naţiei. «Confraternitatea spirituală» a universităţii clujene are ca scop «spiritualizarea vieţei marelui organism social-politic, şi cultural creator, care e naţiunea». Prin cultivare, ea trebuie să selecteze «sufletele superioare», apte de cultură, creaţie, spirit critic. Nu este vorba despre o cultură precum aceea românească existentă, însă aflată în «stadiul vegetativ-etnografic», ci despre un alt stadiu, «cel cultural creator, general uman, universal-valabil»”. Ultima tușă a Martei Petreu: „Universalitatea este ceea ce îl interesează pe Pârvan, iar în vederea atingerii ei propune selecţia sufletelor apte de ştiinţă, «gând», «idee», cultură”.

140 de ani s-au împlinit pe 28 septembrie 2022 de la nașterea istoricului Vasile Pârvan

„Deși neokantian și neohegelian ca formație, Pârvan a fost, prin temperament și stil, apropiat adesea de gândirea existențială a lui Kierkegaard”, Paul Cernat, istoric literar

Din biografia secretă a lui Vasile Pârvan face parte relația amoroasă cu prozatoarea și matematiciana Ticu (Sevastia) Archip, membră a cenaclului lovinescian „Sburătorul”.

„În chestiunea daco-geților, despre care s-a fantasmat uneori delirant, Vasile Pârvan a dat o monografie uneori excesivă, dar în multe privințe nedepășită - «Getica», studiul său-fanion”, Paul Cernat, istoric literar