Cuza - de unde provine numele primului domn al României

„Cuza ar fi trebuit să fie, de fapt, Cosma Vodă”, menționa antropologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea unor noi explicații în cadrul rubricii Dicționar cultural. De unde până unde Cosma? „Numele domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, născut la Bârlad, a stârnit numeroase controverse în ultimul veac și jumătate. De la nume cu origini turcești, italiene, ori chiar maghiare, până la a fi socotit un nume grec. Numele este întâlnit destul de rar la noi, fiind, de fapt, unul cu origini balcanice, în dreptul unui purtător al acestui nume, boier moldovean, apărând, în secolul al XVII-lea, lămurirea «de străin, încetățenit», știută fiind originea sa balcanică”.

Cuzo, Cuze, Cuza, Cuzma, Cosma

În completare: „Numele de Cuza apare destul de des în trecut - în vestul Peninsulei Balcanice (în sud-vestul acesteia și sub forma de Cuzo, iar la sud de Balcani sub forma Cuze). În toate aceste cazuri (Cuza, Cuzo, Cuze) e vorba de o prescurtare a numelui de Cuzma (Cosma). Numele de Cuza/Cuzma, în Balcani, nu era purtat doar de slavi (șopi, macedoneni, sârbi, bulgari), ci și de vlahi și greci”.

Știi ce înseamnă „blendărău”?

Alte cuvinte cu înțelesuri uitate, de pildă „blendărău”: „Considerat la noi ca fiind un termen cu o origine necunoscută, o construcție locală, element de argou etc., cuvântul dat (cu înțelesul de golan, hoinar, haimana - «umbli blendărău, de colo până colo» - fiind cea mai cunoscută expresie) e folosit atât în Turcia, cât și în Balcani, devenind chiar nume de familie: Bildiroglu, Bildirev, Bilderov etc.”.  Apoi: „Termenul pornește de la cuvântul turc «bildir», bilderov-ul/bildirăul (variantă: «bilinderovul») fiind cel care era obligat să anunțe în toate părțile o hotărâre a autorităților, vestitor, informator, vătășel, având contact cu o mulțime de oameni”.

Dar „Țara Loviștei”?

Dar originea cuvântului „lovin”? „Înseamnă «vânător», iar «loviște» = loc/ținut de vânătoare, ori de pescuit («Țara Loviștei»). Termenul, în slavă, are și sensul «de a prinde». În românește, Lovin și Lovinescu au devenit nume de familie”, a mai punctat etnologul Gheorghiță Ciocioi. Altul la rând: „hac”. „Vine din limba arabă, via turcă, cu sensul inițial de plată, salariu, răsplătire”. Dar „halal”? „Tot din arabă, via turcă, provine - helâl - dăruit spre iertare, din toată inima («Halal să-mi fie!»). „Târcovnic”? Gheorghiță Ciocioi: „Este un cuvânt de origine slavă, derivând din medio-bulgarul «țărkva» = biserică. Are înțelesul de «om al bisericii», îngrijitor, dascăl, cântăreț. Termenul «țărkva» nu este propriu-zis un cuvânt slav, proto-slavul «сьrky» fiind împrumutat din vechea germană («kircha»), ajuns aici din greacă - «κυριακόν»”.

Bucluc, conotații murdare

Nu intrați în bucluc! Sau dacă tot ați intrat, măcar să știți de unde își trage sevele această expresie. „«Bucluc» este termenul turcesc care, pătruns în limbile balcanice, a căpătat oarecum sensuri diferite”, apreciază antropologul Gheorghiță Ciocioi. Anume? „În română «bucluc» (bokluk, tc.) are înțelesul, cum bine știm, de încurcătură, situație fără ieșire (cel puțin pentru o vreme), nedorită. În bulgară și în sârbă sensul cuvântului «bucluc» este cel de gunoi, mizerie. Ceva ce trebuie curățat, măturat, adunat, aruncat”.

Dublu sens

Surprinzător, nu? „Cumva, ambele sensuri sunt exacte: și ceea ce desemnează o situație nedorită și înțelesul de gunoi. Mai precis, termenul turc e totuna cu cel de «excremente». Când cineva se afla la bucluc însemna ceea ce spun unii astăzi fără perdea: a intra în *ahat. Să-l lăsăm turcește...”. De acord.

Hei, vere!

„Amuza este un nume întâlnit în mai multe județe din sudul țării (variantă - Amuzea) și de la sud de Dunăre (Amuja). Este de origine turcă (amuca). Inițial, era o adresare către cineva considerat apropiat: unchiule, vere”, a specificat Gheorghiță Ciocioi.

Cuvinte împrumutate de bulgari din limba română

Ce cuvinte și expresii au împrumutat, în trecut, bulgarii din limba română (pe unele le mai folosesc și astăzi, socotite drept arhaisme)? Iată un scurt vocabular, asumat de antropologul Gheorghiță Ciocioi: 

Al d*acului

A la brață = la braț

Ban

Beci

Birjă

Birjar

Birt

Boltă

Cartofor

Cartuș

Clăcaș

Copilaș

Corabia/corabie

Camarașin/cămăraș

Crețalia/creț

Croitor

Cuvrik/Covrig

Cuma/acuma

Curcan

Curte

Ciomăgaș

Doniță

Dorobaneț/dorobanț

Dric

Droașcă

Drâmboi

Fokia = a se încălzi/din foc 

Furculiță

Gugumanin/gogoman

Gust

Guverno/guvern

Harțoi/rățoi

Lanț

Liberat

Logofăt

Lozincă

Lingurin/lingurar

Maimar/mai mare

Mălai

Măciuga/Măciucă

Mocanin/Mocan

Moșier

Moșia 

Nepot

Olandra/din olandez

Pălăria

Păpușoi

Pătul

Pohar/pahar

Pomană (construcție românească, din termeni slavi) 

Primarin/primar

Primarstvo/întâietate

Rația/rație

Prenumeruvan/a prenumera 

Refuzasvam/din refuz

Siguranța/siguranță 

Scurteica/scurteică

Talpă

Tarabă

Terazosam/din terasă

Tonko/tont

Trancăloia/trăncălău

Țintă

Vatah/vătaf

* Unele cuvinte, chiar dacă neromânești la origine, au fost împrumutate prin intermediul limbii române.

Baragladină, pentru oameni cu greutate! 

„Termenul «baragladină» se trage din graiurile țigănești balcanice. Este format din cuvântul țigănesc baro=mare și termenul slav gladen= flămând, înfometat. Înțelesul nu este cel de «foame mare», «înfometat nespus», ci de o persoană corpolentă, leneșă, dar lihnită de foame”, a subliniat Gheorghiță Ciocioi.

Cerșetorul de la ușă

„«Derbedeu» este un cuvânt provenit în limba română din limba turcă. «Derbeder» (inițial «dar badar») se tălmăcește prin: «din uşă în uşă» (om rătăcitor, cerşetor, fără adăpost, fiind derivat din cuvântul persan «dar» = «uşă»”, a mai menționat Gheorghiță Ciocioi.

Dambla cu picătura

Întru limpezire: „«Dambla» este un cuvânt de origine turcă (turcică, de fapt) dambla («damla», «tamla», tc.) are înțelesul, în primele sale menționări scrise (după 1300), de «picurare». Sensurile de mai târziu sunt de: ceva ce nu se mai oprește, care devine aproape mecanic, chef, poftă, lucru repetitiv, paralizie”.

Pușlama, un om „ruginit”

„Pușlama este un cuvânt kipceac (cuman), rămas până astăzi în teritoriul turcic al urmașilor neamurilor kipceak, în limba turkmenă și în unele dialecte kazahe, sub forma: poslama, poslamak. Cu sensul de (om) murdar (sufletește), corupt (pornind de la rugină). În română: pușlama (lipsit de caracter, haimana). Folosit într-o mai mică măsură și de slavi”, a reliefat antropologul Gheorghiță Ciocioi.

Tino, de la Zeno di Verona

„Tino este un nume de botez dat în cinstea Sfântului Zeno/Ζήνω/ Zenon/ Ζήνων (300-371), ierarh și scriitor bisericesc (secolul al IV-lea) din Verona (Zeno di Verona), prăznuit atât la ortodocși, cât și la romano-catolici. Este purtat, cu precădere, la ortodocși, de greci. Dar și de aromânii din Tesalia și Epir - unde Ζήνω (după cunoscuta pronunție aromână) a devenit Țino, ajungând chiar nume de familie”, a încheiat Gheorghiță Ciocioi.

„Numele domnului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, născut la Bârlad, a stârnit numeroase controverse în ultimul veac și jumătate. De la nume cu origini turcești, italiene, ori chiar maghiare, până la a fi socotit un nume grec”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„Numele de Cuza/Cuzma, în Balcani, nu era purtat doar de slavi (șopi, macedoneni, sârbi, bulgari), ci și de vlahi și greci”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„«Lovin» înseamnă «vânător», iar «loviște» = loc/ținut de vânătoare, ori de pescuit («Țara Loviștei»)”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog

„«Țârcovnic» este un cuvânt de origine slavă, derivând din medio-bulgarul «țărkva» = biserică. Are înțelesul de «om al bisericii», îngrijitor, dascăl, cântăreț”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog

››› Vezi galeria foto ‹‹‹