Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De la primul zâmbet, la ultima răsuflare, soarta răzvrătitului Damian a fost o perpetuă și spumoasă aventură. S-o aprofundăm!
Ați auzit de acest bizar personaj ori poate v-a picat în mâini vreo carte (dinspre anticariate) semnată de Damian Stănoiu? Nu? Atunci, luați aminte: „Autodidact cu o viață picarescă, aflat, la un moment dat, pe punctul de a emigra clandestin în America via Hamburg, Damian Stănoiu a practicat mai multe meserii (de la cea de telefonist, cântăreț în strană, secretar la primărie și vânzător de citrice la cea de hamal, distribuitor de ziare și îngrijitor de spital) înainte de a se călugări sub numele Daniil la mănăstirea Căldărușani”, remarca istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate olteanului Damian Stănoiu.
Deșertăciunea deșertăciunilor
Se anunță o poveste pe cinste, nu? Dar să evidențiem, în continuare, tușele profesorului Paul Cernat: „Damian devine preot paroh la mai multe mănăstiri din Vlașca, Ilfov și Prahova, apoi la mănăstirea bucureșteană Antim, membru în Consiliul duhovnicesc de la biserica Udricani și conducător al tipografiei de la Mănăstirea Cernica; în paralel cu activitatea de scriitor laic, mai întâi ca poet minor («Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune», 1918) apoi ca prolific și savuros prozator anticlerical (apropiat mai ales de cercul «Vieții Românești»), compune, gospodăros, ghiduri bisericești și monografii ale mănăstirilor Căldărușani, Pasărea, Țigănești și Samurcășești, ținând, toate, de eparhia Bucureștilor. Cea despre Căldărușani fusese prefațată de însuși Patriarhul Miron Cristea...”.
Slăbiciuni morale și trupești ale clerului
Mai departe, pe urmele misteriosului scriitor-călugăr Damian Stănoiu: „Urcă până la treapta de ieromonah, fiind însă îndepărtat din cler din cauza unui conflict cu un înalt ierarh acuzat de trafic de vinuri. După Tudor Arghezi («Icoane de lemn») și în rând cu D. D. Pătrășcanu («Timoteiu mucenicul») și George Topârceanu (romanul postum și neterminat «Minunile Sfântului Sisoe»), Stănoiu rămâne campionul satirei anticlericale, echivalent (cum s-a spus) al lui Gh. Brăescu pentru mediile militare”. O comaparție meritorie! „Variațiuni joviale pe aceeași temă a imposibilității și a ridiculizării ascezei (slăbiciunile morale și trupești ale clerului), romanele și volumele de proză scurtă Duhovnicul maicilor (1929), Pocăința starețului (1931), Ucenicii sfântului Antonie (1933), O zi din viața unui mitropolit (1934), Cazul maicii Varvara (1937), Jocul satanei (1947), dar mai ales piesa de rezistență, Alegere de stareță (1932), cuceresc prin vioiciunea dinamică a intrigilor, cu răsturnări de situație și oralități bufe, în care parodierea limbajului bisericesc și umorul gros, popular, dau tonul. Problematica morală e derizorie. Atitudinea e de un amoralism rabelaisian, iar umanitatea personajelor - atașantă”, mai releva criticul literar Paul Cernat.
Parada norocului
Ultimele considerații (critice): „Postumul «Amintiri din mănăstire» (1962) dă pe față, autobiografic, o parte a surselor prozei autorului. Romanele sale sociale sau de moravuri, nu puține («Fete și văduve», «Parada norocului», «Căsătorie de probă», «Oameni cu sticleți», «Pensionarii», «Luminile satului» ș.cl.), nu depășesc, din păcate, nivelul maculaturii industrioase, iar cele «pentru copii și tineret» sunt neglijabile. Dar, în ce are mai bun, Damian Stănoiu rămâne delectabil, peste timp. Și reeditabil!”.
Scandalul cu moașa satului i-a frânt cariera de funcționar
Pasiunea pentru cărți și cultură i-a fost sădită copilului amărât din Dobrotineț de învățătorul dascăl Stancu Dobrinescu. Sesizând că puștiul absorbea ca un burete cunoștințele, acesta i-a dirijat discret formarea intelectuală, împrumutându-i inclusiv volume ale unor scriitori celebri în epocă: Jules Verne, Daniel Defoe, Cervantes etc. Din cauza situației financiare precare a familiei Stănoiu, micuțul nu și-a putut continua însă studiile, fiind înscris de părinți la o școală de cântăreți bisericești din Slatina (pe care a absolvit-o după trei ani). La 13 ani, era angajat ca telefonist, iar la 17 ca secretar al primăriei din localitatea natală. Cariera de funcțioar public a lui Dumitru/Damian Stănoiu s-a frânt după implicarea într-un scandal cu moașa satului. Concediat, a fost nevoit să-și lase în urmă casa, familia și prietenii. Așa a început marea hoinăreală prin țară, vreme de trei ani trăind de pe azi pe mâine, prestând munci grele și înghițind umilințe inimaginabile.
Ce minune! Un vagabond ajunge preot al Mănăstirii Sinaia
Disperat să-și croiască un rost în viață, sărac lipit, Damian Stănoiu a încercat, la nici douăzeci de ani, să emigreze, ilegal, în America. Prins la Hamburg, în Germania, și retrimis acasă, el avea să aleagă singura cale decentă de supraviețuire: călugăria. În primăvara anului 1913, pe 18 aprilie mai precis, Dumitru Dincă Stănoiu (numele din cartea de identitate) pășea pe poarta mănăstirii Căldărușani cu visurile făcute țăndări, dar împăcat cu soarta: „Iată-mă, așadar, după o hotărâre luată fără prea multe ezitări, păşind pe bariera Colentina, îmbrăcat în haine ponosite şi cu două băncuţe în buzunar, către o viaţă care mă atrăgea şi mă înfricoşa în acelaşi timp. Mă atrăgea ca un liman al mântuirii de lipsuri şi de necazuri, de idealuri irealizabile şi de gânduri nestatornice şi mă înfricoşa, poate că în realitate mă revolta, acceptarea de bunăvoie a unui purgatoriu pământean”.
Daniil, copil de suflet (al starețului)
Purgatoriul a fost mai degrabă un soi de rai, pentru că, isteț, viclean și oportunist, Stănoiu i-a intrat la inimă starețului de la Căldărușani, care l-a transformat pe fiul de plugar slătinean în secretar personal (nu vă gândiți la prostii!), apoi în casier al sfintei mănăstiri. Viața începuse să-i surâdă sărăntocului, iar când acesta a descoperit și biblioteca ctitoriei lui Matei Basarab, nu s-a mai dat plecat. Citea, mânca, bea, ținea socotelile așezământului religios, scria (observând atent resorturile intime ale vieții monahale) și se îngrășa. În plus, fratele Daniil (nume primit după acceptarea în rândul monahilor) mai era și plătit pentru asta. Încasa o sumă frumușică pentru acele timpuri: 25 de lei. Atât de bine i-a mers la Căldărușani, încât în 1919, când a părăsit mănăstirea, a făcut-o doar pentru a pleca, uns preot!, la Mănăstirea Sinaia. Demara astfel aventura preotului Stănoiu, unul fără vreo chemare spirituală irezistibilă. De altfel, scriitorul a și recunoscut la maturitate că a ales calea bisericii din disperare: „Nu pentru a căuta sfinţi în viaţă sau împins de vreun surplus de credinţă intrasem eu la mănăstire”.
Pulverizat de Călinescu, citit pe sub bancă de liceeni
Într-un articol din „Adevărul literar și artistic” (1933), criticul și istoricul literar George Călinescu îl desființa pur și simplu pe Damian Stănoiu: „În cărțile sale nu vom găsi analize, transfigurări, idei, interpretări, cazuri, portrete sintetice, adică tot ceea ce presupune o elaborare a universului în vederea unui scop superior informației. Cărțile sale cuprind poante, mai bine zis anecdote, reportaje din viață”. După schimbarea regimurilor politice și inversarea majorității ierarhiilor a fost „revizuit” și scriitorul Damian Stănoiu. Iată, de pildă, ce nota redactorul Petru Vintilă într-un articol din „Gazeta literară”, la scurt timp după moartea prematură a campionul satirei anticlericale interbelice (stins la doar 63 de ani, din cauza unui cancer galopant): „Zilele trecute, după o grea şi îndelungată suferinţă, scriitorul a plecat pentru totdeauna dintre noi. Scriitorii din generaţia mea nu l-au învăţat la vremea liceului, Damian Stănoiu nefiind trecut în programele analitice. Dar tinerii scriitori de astăzi, pe atunci numai elevi la liceu, citeau multe din lucrările lui Damian Stănoiu, în pofida rigorilor de regulament şcolar şi deseori cărţile lui găsite în pupitre erau confiscate de profesori”.
Demascator fecund al orânduirii burgheze
„Anatema aruncată asupra prozei acestui fecund şi caustic scriitor era cu totul nedreaptă… Opera lui Damian Stănoiu - mai menționa Petru Vintilă - va rezista judecăţii timpului şi se va înscrie ca un moment interesant al literaturii noastre satirice, demascatoare din epoca cuprinsă între cele două războaie mondiale. Damian Stănoiu a fost fără îndoială un scriitor înzestrat cu un remarcabil spirit de observaţie şi cu un talent deosebit, un scriitor realist-critic al orânduirii burgheze măcinată de contradicţii”. Așadar, depinde cine analizează, în ce context politic și din ce unghi opera unui mic-mare scriitor, unul necanonic, fără urmă de îndoială.
130 de ani s-au împlinit pe 3 aprilie 2023 de la nașterea scriitorului Damian Stănoiu
«Jocul satanei», dar mai ales piesa de rezistență «Alegere de stareță» cuceresc prin vioiciunea dinamică a intrigilor, cu răsturnări de situație și oralități bufe, în care parodierea limbajului bisericesc și umorul gros, popular, dau tonul”, Paul Cernat, istoric literar
Damian Stănoiu urcă până la treapta de ieromonah, fiind însă îndepărtat din cler din cauza unui conflict cu un înalt ierarh acuzat de trafic de vinuri!”, Paul Cernat, istoric literar
În ce are mai bun, Damian Stănoiu rămâne delectabil, peste timp. Și reeditabil!”, Paul Cernat, istoric literar
