x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Doi mari violoniști ai lumii, Gil Shaham și Maxim Vengerov, încântă publicul din România cu talentul și viorile lor Stradivarius Filarmonica din Rotterdam și uimitorul dirijor Lahav Shani, în premieră la Festivalul Enescu

Doi mari violoniști ai lumii, Gil Shaham și Maxim Vengerov, încântă publicul din România cu talentul și viorile lor Stradivarius Filarmonica din Rotterdam și uimitorul dirijor Lahav Shani, în premieră la Festivalul Enescu

de Magdalena Popa Buluc    |    12 Sep 2021   •   10:58
Doi mari violoniști ai lumii, Gil Shaham și Maxim Vengerov, încântă publicul din România cu talentul și viorile lor Stradivarius   Filarmonica din Rotterdam și uimitorul dirijor Lahav Shani, în premieră la Festivalul Enescu

Doi dintre cei mai mari violoniști ai lumii, Gil Shaham și Maxim Vengerov, vor urca astăzi pe scenele Festivalului Enescu, cu viorile lor Stradivarius, vechi de trei secole și în valoare de peste un milion de euro fiecare, pentru a prezenta un program muzical de excepție, la București și, respectiv, la Cluj.

Gil Shaham va interpreta împreună cu Filarmonica din Rotterdam, sub bagheta tânărului dar foarte talentatului dirijor Lahav Shani, prezenți pentru prima oară la Festivalul Enescu. Concertul va avea loc la Sala Palatului, de la ora 19.30, și va prezenta în premieră în România Concertul pentru vioară și orchestră în Re major op. 77 de Johannes Brahms, cu cadența făcută de compozitorul George Enescu. Considerat unul dintre cele mai mari concerte destinate viorii, Concertul de Brahms a fost compus în anul 1878, și dedicat lui Joseph Joachim, un excelent violonist al secolului al XIX-lea și bun prieten al compozitorului. Concertul pentru vioară este o capodopera muzicală plină de consistență expresivă și încărcătură emoțională. Joseph Joachim, care a interpretat concertul în premieră în 1899, a afirmat că este unul dintre cele 4 mari concerte ale romantismului german, alături de concertele pentru vioară de Beethoven, Bruch și Mendelssohn. Violonistul Gil Shaham va interpreta la vioara sa Stradivarius „Contesa Polignac” din 1699.

În cea de a doua parte a serii, Filarmonica din Rotterdam va interpreta Simfonia a VI-a în mi minor op. 64  de Piotr Ilici Ceaikovski. Ceaikovski, o personalitate hipersensibilă aflată într-o permanentă luptă cu destinul, a exprimat conflictele sale interioare în creațiile sale. A dedicat această lucrare muzicianului și profesorului german Theodor Ave – Lallemant și a explicat sensul muzicii ca pe o resemnare în față forței destinului: acceptarea sorții ca fiind predestinată și imposibil de schimbat.

Considerat urmașul lui Zubin Mehta, dirijorul Lahav Shani se distinge prin maturitatea sa uimitoare, precum și prin muzicalitatea naturală, instinctivă. Criticii consideră că va deveni unul din marii dirijori ai lumii.

La Ateneul Român, de la ora 16.30, Munchener Bach-Chor și Munchener Bach-Orchester vor intepreta alături de Hansjörg Albrecht, Pasiunile după Matei BWV 244 de Johann Sebastian Bach. Pasiunile reprezintă un oratoriu sacru, compus în anul 1727 pe un libret de Picander. Considerat o capodoperă a barocului muzical, oratoriul ilustrează învățături biblice cuprinse în Noul Testament.  

La Cluj-Napoca, de la ora 19.00 la Sala Auditorium Maximum, marele violonist Maxim Vengerov va susține un recital alături de pianista Polina Osetinskaya. Programul divers și îmbietor se deschide cu Sonata nr. 32 în Si bemol major pentru vioară și pian K. 454 de Mozart, o lucrare emblematica a spiritului mozartian. Este completată de Sonata în fa minor de George Enescu, o superbă capodoperă scrisă în 3 părți, în care se resimte influența muzicii tradiționale presărată de rafinamentul stilului componistic francez,o  lucrare pretențioasă și versatilă. Este succedată de Sonata în Mi bemol major pentru vioară și pian op. 18 de Richard Strauss, un punct de reper important în creația violonistică. Recitalul se încheie cu Ravel - Rapsodia de Concert Tzigane, o lucrare de virtuozitate, plină de culoare, ce aparține curentului impresionist.

Violonist excepțional și profesor, Maxim Vengerov cântă la o vioara Stradivarius ex-Kreutzer (1727).

AGENDA ZILEI 

SERIA ENESCU ȘI CONTEMPORANII

ORA ÎNCEPERII: 10.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 10.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: SALA AUDITORIUM a MNAR

CLARA HASKIL TRIO

NINA REDDIG vioară / KAJANA PAČKO violoncel / FIL LIOTIS pian

Invitați: ÄNEAS HUMM bariton / JUDIT POLGAR pian

Program:

Bartók Sonata pentru vioară solo, Tempo di ciaccona

Bartók „A tömlöcben”, „Régi keserves”, „Párosító”, „Panasz”, „Bordal” din ciclul de Douăzeci de cântece populare maghiare pentru voce și pian Sz 92

Enescu Trio cu pian în la minor

Enescu Șapte cântece pe versuri de Clément Marot pentru voce și pian

Ravel Trio pentru pian, vioară și violoncel

Numele Clara Haskil Trio provine de la o femeie care a reușit să creeze o lume întreagă dintr-o singură notă. Cei 3 muzicieini pasionați - Nina Reddig (vioară), Kajana Pačko (violoncel) și Fil Liotis (pian) - adoră momentele intense de muzică și adună laolaltă un public pregătit pentru o veridică aventură muzicală. Performanțele de pe scenele internaționale au fost descrise ca fiind profund emoționale și însuflețitoare. Mereu apreciat de critici, trio-ul a interpretat la festivale de renume și internaționale.

SERIA MUZICA SECOLULUI XXI

ORA ÎNCEPERII: 13.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 13.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala Radio

ORCHESTRA FILARMONICII BANATUL DIN TIMIȘOARA

RUMON GAMBA dirijor

PETER JABLONSKI pian

Program: In Memoriam Remus Georgescu

Remus Georgescu Simfonia Triade

Patrick Hawes Concert pentru pian

Tim Benjamin Simfonie

Dirijorul britanic Rumon Gamba a ocupat funcțiile de dirijor principal și director muzical al NorrlandsOperan între anii 2008 și 2015 și dirijor șef al Aalborg Symfoniorkester între 2011 și 2015. De asemenea, a fost dirijor șef și director muzical al Orchestrei Simfonice din Islanda între 2002 și 2010. Conduce  în mod regulat orchestrele BBC și a avut de asemenea apariții la BBC Proms cu mai multe ocazii. Considerat un susținător al muzicii noi, Gamba a dirijat mai multe lucrări de înaltă calitate în premieră, inclusiv premierele mondiale ale Two Boys de Nico Muhly la Opera Națională Engleză, Concertul de violă al lui Brett Dean, împreună cu compozitorul și Orchestra Simfonică BBC. În 2017, a devenit membru al Academiei Regale de Muzică.

Peter Jablonski este un pianist suedez premiat la nivel internațional. Descoperit de Abbado și Ashkenazy și semnat sub egida Decca la 17 ani, a continuat să cânte, să colaboreze și să înregistreze cu multe dintre cele mai importante orchestre și dirijori din lume, printre care Orchestra Simfonică BBC, Orchestra Filarmonică Regală, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Kirov (acum Mariinsky), Filarmonica La Scala, Orchestra Tonhalle din Zurich, Orchestra Națională a Franței, Orchestra NHK din Tokyo, Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Filarmonica din Varșovia, Orchestra din Philadelphia, Filarmonica Los Angeles și Orchestra Cleveland, Vladimir Ashkenazy, Valery Gergiev, Andris Nelsons, Daniel Harding, Kurt Sanderling, Esa-Pekka Salonen, Riccardo Chailly, Daniele Gatti și Myung-Whun Chung.

SERIA CONCERTE ȘI RECITALURI

ORA ÎNCEPERII: 16.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 16.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: ATENEUL ROMÂN

MÜNCHENER BACH-CHOR și MÜNCHENER BACH-ORCHESTER

HANSJÖRG ALBRECHT conducere muzicală și clavecin

REGULA MÜHLEMANN soprană

WIEBKE LEHMKUHL alto

PATRICK GRAHL tenor (arii)

DANIEL JOHANNSEN tenor (evanghelist)

MICHAEL VOLLE bas (arii)

CHRISTIAN IMMLER bas (Iisus)

Program:

Johann Sebastian Bach: Johannes-Passion

Hansjörg Albrecht este unul dintre puținii artiști cunoscut la nivel internațional atât ca dirijor, cât și ca organist de concert. Este considerat un artist ce depășește frontierele muzicale fără teamă de contact – în întregime în spiritul dirijorului anglo-american, organistului de concert, aranjator muzical și magician sonor Leopold Stokowski. În calitate de dirijor, Albrecht își urmează în mod consecvent propriul drum – oscilând între arhivă și creație nouă și cu un repertoriu extins de la Bach la Messiaen – și, cu transcrierile sale de orgă, s-a impus ca specialist printre virtuozii instrumentului său. Este Director Artistic al Orchestrei Bach și Corului Bach din München.

FORUMUL COMPOZITORILOR

ORA ÎNCEPERII: 16.30​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala „Auditorium” a Universității Naționale de Muzică

Forumul Internațional al Compozitorilor

Moderator: Dan Dediu

Eveniment cu intrare liberă

16:30-17:00 Conferință Ars Poetica: Patrick Hawes and Peter Jablonski

17:00-17:30 Conferința Ars Poetica: Tim Benjamin

17:30-17:50 Coffee Break

17:50-18:30 Masă rotundă cu Patrick Hawes, Peter Jablonski, Tim Benjamin

SERIA MARI ORCHESTRE ALE LUMII

ORA ÎNCEPERII: 19.30​

ORA SOSIRII PRESEI: 19.00​

LOC DE DESFĂȘURARE: SALA PALATULUI

ORCHESTRA FILARMONICĂ DIN ROTTERDAM

LAHAV SHANI dirijor

GIL SHAHAM vioară

Program:

Brahms Concertul în re major pentru vioară și orchestră op. 77

Ceaikovski Simfonia nr. 5 în mi minor op. 64

Orchestra Filarmonică din Rotterdam se distinge prin spectacolele pline de energie, înregistrările apreciate și abordarea inovatoare a publicului. Fondată în 1918, și-a revendicat poziția printre cele mai importante orchestre din Europa. Din 2010, Filarmonica din Rotterdam este orchestră rezidentă a Teatrului Champs-Elysées din Paris. Cu spectacole de la cele mai mici locații la săli de concerte din întreaga lume, concerte educaționale și proiecte comunitare, orchestra ajunge la un public anual de la 150.000 până la 200.000 de persoane, printre care un număr considerabil de tineri.

În stagiunea 2018/19, Lahav Shani a preluat funcția de dirijor principal al Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam de la Yannick Nézet-Séguin. Începând cu sezonul 2020/21, el este și directorul muzical al Orchestrei Filarmonicii din Israel, preluând locul lui Zubin Mehta, care a deținut această funcție timp de 50 de ani. Din sezonul 17/18 până în vara anului 2020, Shani a fost, de asemenea, dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Viena. În iunie 2016, Shani a debutat cu Orchestra Filarmonicii din Rotterdam ca dirijor și pianist solist. Doar două luni mai târziu a fost anunțată numirea sa în funcția de dirijor principal, devenind cel mai tânăr dirijor care a ocupat această poziție din istoria orchestrei. În timpul primei sale stagiuni în această funcție, Shani a condus orchestra în concerte în Europa, China și Taiwan. Filarmonica din Rotterdam împreună cu Shani au un contract de înregistrare exclusiv cu Warner Classics.

Gil Shaham este unul dintre cei mai importanți violoniști ai timpului nostru; tehnica impecabilă combinată cu căldura sa inimitabilă și generozitatea spiritului i-au consolidat renumele de maestru american. Câștigător al Premiului Grammy, numit și „Instrumentistul Anului” de către Musical America, este căutat în întreaga lume pentru concerte cu orchestre și dirijori importanți, și susține în mod regulat recitaluri și apare alături de ansambluri pe marile scene de concert și la festivaluri de prestigiu. Momente importante ale ultimilor ani includ înregistrarea apreciată și concertele în care a interpretat Sonatele și partitele complete pentru vioară solo de J.S. Bach. În următoarele sezoane, pe lângă promovarea acestor lucrări solo, se va alătura pianistului său Akira Eguchi, partener de mult timp, în recitaluri în America de Nord, Europa și Asia.

SERIA FESTIVALUL ÎN ȚARĂ

ORA ÎNCEPERII: 19.00​

ORA SOSIRII PRESEI: 18.30​

LOC DE DESFĂȘURARE: Sala Auditorium Maximum Cluj-Napoca

Recital MAXIM VENGEROV vioară și POLINA OSETINSKAYA pian

Program:

Mozart Sonata nr. 32 în si bemol major pentru vioară și pian K. 454

Enescu Sonata nr. 2 în fa minor pentru pian și vioară op. 6

Strauss Sonata în mi bemol major pentru vioară și pian op. 18

Ravel Tzigane

Apreciat în unanimitate drept unul dintre cei mai desăvârșiți muzicieni ai lumii, și descris frecvent drept cel mai mare violonist al timpului, Maxim Vengerov, câștigător al unui premiu Grammy, se bucură de recunoaștere la nivel internațional și în calitate de dirijor și este unul dintre cei mai solicitați soliști. Născut în anul 1974, și-a început cariera de violonist solo la vârsta de cinci ani, a câștigat concursurile internaționale Wieniawski și Carl Flesch la vârsta de 10 și, respectiv, 15 ani, a studiat cu Galina Tourchaninova și Zakhar Bron, a realizat prima înregistrare la vârsta de 10 ani, și a ajuns să înregistreze masiv pentru case de discuri prestigioase, printre care Melodia, Teldec și EMI, câștigând, printre altele, premiile Grammy și Gramophone pentru artistul anului.

Polina Osetinskaya, pianistă de renume internațional, și-a început cariera la vârsta de cinci ani și a fost rapid considerată un copil-minune în fosta Uniune Sovietică. A susținut primul concert la vârsta de șase ani și a intrat la Școala Centrală de Muzică a Conservatorului din Moscova la vârsta de șapte ani. Doamna Osetinskaya și-a continuat studiile la Conservatorul din Leningrad cu Marina Wolf și mai târziu la Conservatorul din Moscova cu Vera Gornostaeva.

BUCUREȘTIUL CREATIV

Expoziția de fotografie și documente inedite despre George Enescu și Festivalul Enescu „Enescu. Geniul și Festivalul. Chipuri de iubire” are loc între 1-26 septembrie 2021, la Ateneu și la Sala Palatului. Expoziția este un proiect comun al Festivalului Enescu, împreună cu fotografii oficiali ai săi, Andrada Pavel, Cătălina Filip, Andrei Gândac și Alex Damian, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe și Muzeul Enescu.

Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021, difuzat de TVR.

Producția Constantin Silvestri – Avant-gardist, master improviser, homme passionné

Program: sâmbătă, 28 august 2021 – duminică, 26 septembrie 2021, realizat în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas Gaster; Episoade: Prelude, Lead Soldiers, The Little Shepherd, Fireworks, Pictures at an Exhibition, Nocturne.

 

×