„Inspirat de măreția elementelor naturale, esențializate în forme geometrice, artistul ne întâmpină cu o viziune completă și complexă, reală și imaginară, cu imagine și reflexie. Universul natural, peisajul, este proiectat în elementul grafic, geometric, în același fel cum mintea umană reușește să abstractizeze forma și imaginea. Picturile propuse în această expoziție devin un motiv de introspecție care conduc privitorul spre o viziune de ansamblu a universului spiritual uman, delineat în geometria nadirului ce oglindește zenitul, sub forma unei cunoașteri profunde a realității obiectului reprezentat, trecută prin prisma artistului, care conferă imaginilor propria notă personală.” (Cristian A. Damian, curator)
Valentin Marian Ionescu, născut în 1982 în Pitești, a urmat studiile Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, secția design de produs. În urmă cu unsprezece ani a început să studieze pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Facultatea de Arte Plastice, studii pe care le-a absolvit în 2015, iar în 2017 a obținut diploma de Master în arte vizuale. În prezent este doctorand în arte vizuale în cadrul aceleiași universități.
A avut numeroase expoziții, atât personale cât și colective, printre care: „Unity of Opposites -facets of reality” la Bazis Project Space, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, (2019), „Haiku - Poems by Emerging Romanian Artists” la Boccanera Gallery, Trento, Italia (2017), „4SPACES - Common Ground” la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica, Veneția, Italia (2016), „Cutting Edge III” la Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2016), „Spazi Aperti 2015 / You are Here - la Accademia di Romania in Roma, Italia (2015).
Expoziția „Personal Geographies” va putea fi vizitată în perioada 12-30 decembrie 2023 la Galeriile „Tribuna” din str. Universității nr. 1, Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat de Redacția Tribuna cu sprijinul Consiliului Județean Cluj.