x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură ZILELE SCULPTURII BUCUREȘTI: Expoziție de sculptură contemporană, pop-up cinema și masă rotundă

ZILELE SCULPTURII BUCUREȘTI: Expoziție de sculptură contemporană, pop-up cinema și masă rotundă

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Apr 2023   •   09:45
ZILELE SCULPTURII BUCUREȘTI: Expoziție de sculptură contemporană, pop-up cinema și masă rotundă

Filiala de Sculptură București a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează, în perioada 18-29 aprilie 2023, la Combinatul Fondului Plastic, evenimentul dedicat sculpturii contemporane: Zilele Sculpturii București.

Aflat la a treia ediție, evenimentul este organizat în semn de recunoștință pentru contribuția sculptorilor români, unică și vitală în societate, la îmbogățirea culturii și patrimoniului naționale. Acesta este dedicat sculpturii cu toate aspectele ce le cuprinde: de la diversitate și relevanță, la vulnerabilitate și acțiuni de protecție și conservare.

În cadrul expoziției de sculptură contemporană re#situăriafective, Zilele Sculpturii București aduce laolaltă 31 de artiști români, atât de renume cât și emergenți.

În viața și lumea noastră atât de tulburată din punct de vedere tehnologic, politic, sociologic și ecologic, „situarea” este un concept care ne-ar putea ajuta să ajungem la o empatie socială multiculturală și universală, prin înțelegerea și acceptarea valorilor și a modului de viață ale celorlalți, prin intermediul propriilor experiențe personale. Imaginea de bază pentru „situare” este figura mamei, eternul feminin, a cărei putere de a practica bunătatea și înțelegerea față de toate problemele și crizele societății și ale vieții, trebuie să fie o sursă de inspirație pentru noi toți. Prin viziunea curatorială a unei expoziții de sculptură variate, re#situăriafective aduce laolaltă atât artiști mainstream cât și artiști emergenți, în care nu toți sunt neapărat sculptori profesioniști, dar drumul lor prin artele vizuale are legătură cu obiectul și tridimensionalitatea.”, Reka Csapo Dup, curator ZSB.

„re#situăriafective își propune să prezinte o radiografie a practicilor artistice bazate pe mediul sculpturii, relevante contextului post douămiist. Avansat ca o propunere deschisă, formatul expozițional face apel la ideea colectivității, mai mult decât la cea care implică mitologia individuală a artistului – de tip frenohferian – lucru subliniat încă din titlul ales, care renunță la alarmismul majusculei și promovează ubicuitatea democratică a #-ului. Ca o condiție specifică a multi-specializării din lumea modernă, alături de artiști a căror carieră este dedicată exclusiv mediului sculpturii, întâlnim și autori a căror practică a fost decantată sau sintetizată, pentru a ajunge la soluția obiectului tridimensional, sau cu volum. Considerăm că  în contextul evenimențial al ultimilor ani, atât în planul conviețuirii sociale cât și cel al politicilor colective ce țin de mediu și sustenabilitate, o re-situare de la confortul personal spre  spațiul deschis și discursiv al agorei este mai mult decât necesară.”, Horațiu Lipot, critic de artă.

Organizat sub egida Zilei Internaționale a Sculpturii, cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Institutul Cultural Român, Universitatea Națională de Arte din București, Combinatul Fondului Plastic și The Institute, Zilele Sculpturii București promovează sculptura românească, prin expoziția de sculptură contemporană re#situăriafective și proiecții de filme cu și despre sculptură și sculptori români, dezbate tema Accesul în profesiile specializate de restaurare: mentorship, atestare, educație teoretică și practică în cadrul mesei rotunde și promovează artiștii în formare, prin concursul de modelaj Sculptori pentru viitor, dedicat elevilor de la licee de profil.

Zilele Sculpturii București ia startul marți, 18 aprilie, când este celebrată Ziua Internațională a Monumentelor şi Siturilor – eveniment instituit de UNESCO şi organizat anual de Comitetul International al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) -  și se încheie sâmbătă, 29 aprilie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Sculpturii – eveniment instituit de Centrul Internațional al Sculpturii din Statele Unite ale Americii.

Zilele Sculpturii București își dorește să devină un eveniment de referință pentru scena artei contemporane naționale și internaționale. Prin expoziții, conferințe și dezbateri, ateliere și concursuri, creăm premisele unei colaborări pentru patrimoniu – între instituțiile publice și organizațiile profesionale, între public și creatorii de artă, între artiștii consacrați și generațiile emergente, și oferim o platformă de promovare internațională a sculpturii românești.

Expoziția re#situăriafective poate fi vizitată în fiecare zi între orele 12:00 și 18:00. Intrarea este liberă.

 

Vernisaj: 18 aprilie 2022, ora 18:00

Galeria SENAT, Galeria The Institute și curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic

 

Curator: Reka Csapo Dup

Critici: Doina Mândru, Adriana Oprea, Horațiu Lipot

Consultant: Grigore Minea

Artiști: Aldea Alina, Bădărău Cătălin, Baraka Paul Marat, Carpen Alin, Cherecheș Traian, Crețu Ștefan Radu, Dup Csapo Reka, Dup Darie, Iacob Costel, Ioniță Costin, Mann Bianca, Oancea Cătălin, Oancea Ileana, Olariu Vlad, Panait Radu, Petrovici Popescu Ana, Petrovici Popescu Sever, Pîrvu Adrian, Pituț Andrei, Popp Timaru Maria, Răduță Cristian, Rața Bogdan, Rusen Mihai, Scutaru Elena, Scutaru Marcel, Siminic Alexandru, Toader Ovidiu, Untilov Adriana, Vezentan Dan, Zidaru Marian, Zidaru Victoria.       

Pop-up cinema

Proiecții de filme

18 aprilie, 22 aprilie și 29 aprilie

Galeria The Institute, Combinatul Fondului Plastic

 

Carul lui Attila pe malurile Senei (Victor Roman), de Boros Zoltan, 50 min, 2014/ Flora Borsi- 2021, 3:25”/ Raboczky Judit Rita, 2021, 08:01”/ Majoros Aron, 2021, 2:33”, susținut de Institutul Liszt

 L’Hybert – de Gilles Couderc, 52 min, 2004, susținut de Institutul Francez     

Artists in Light (Marian și Victoria Zidaru) - de Franz Gallo,  25:15”, susținut de Ferma de Artă

Lecție despre imperfecțiune (Jecza Peter), de Andrei Jecza, 24:25”, susținut de Fundația Triade

 

Accesul în profesiile specializate de restaurare: mentorship, atestare, educație teoretică și practică

Masă rotundă

UNAgaleria, Combinatul Fondului Plastic

25 aprilie, ora 15.00

 

Organizată de Institutul Național al Patrimoniului

Moderatori: Alexandra Stoica, Director Adjunct Restaurare (INP), Anca Filip, Secretar Comisia de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice (INP)

Invitați: Membrii Comisiei de Atestare în Domeniul Monumentelor Istorice

 

Sculptori pentru viitor

Concurs de modelaj pentru elevi

24 aprilie, ora 14.00, La Cetate, Grădina Cișmigiu (Intrarea din Schitu Măgureanu) - Vernisajul expoziției cu cele mai bune lucrări premiate la concursul de modelaj destinat elevilor liceelor de artă din București, alături de lucrări de licență ale studenților Universității Naționale de Artă București – Departamentul de sculptură;

28 aprilie, ora 14.00, La Cetate, Grădina Cișmigiu (Intrarea din Schitu Măgureanu) – Premierea câștigătorilor concursului de modelaj

Concurs organizat de Monument For

 

10 tineri, elevi ai Liceului „Dimitrie Paciurea” și ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, participă la concursul de modelaj cu tema „Puterea și fascinația monumentelor. Oamenii locului.” Adolescenții sunt provocați să exploreze propria viziune asupra unei personalități care a contribuit la dezvoltarea culturii și vieții românești, a cărei creație este prezentă încă și vibrează în conștiința și inimile românilor, în special ale bucureștenilor, activând continuu identitatea națională.

Finisajul ZSB 2023

29 aprilie, ora 18:00

Galeria SENAT, Galeria The Institute și curtea interioară a Combinatului Fondului Plastic

 

Cu ocazia Zilei Internaționale a Sculpturii, publicul este invitat să viziteze pentru ultima dată expoziția de sculptură contemporană re#situăriafective și să facă cunoștință cu artiștii care și-au expus lucrările.

 

EVENIMENTE CONEXE ZSB 2023

Expoziția Departamentului de Sculptură a Universității Naționale de Artă

18-25 aprilie

UNAgaleria, Combinatul Fondului Plastic

 

Eveniment organizat de Universitatea Națională de Artă.

 

OPEN DOORS #5 la COMBINAT

18 aprilie, ora 18:00

Eveniment organizat de The Institute

 

Galeria Nicodim, cu expoziția Rae Klein: Last Night I Dreamt I Was Running,

Galeria Sector 1, cu expoziția Alive in Sight Only for a Second 

Sandwich Gallery, cu expoziția Kazuki Oishi: For instance, Humidity 

Galeria Art Safe, unde este vernisată expoziția Nuvo Nuveaux - colapsul realității.

Galeria IOMO, cu expoziția NOIZ Duo show, artiști Alexandru Ranga | Laurențiu Zbîrcea

20 de ateliere și spații de creație ale artiștilor din Combinatul Fondului Plastic, deschise publicului

 

 

×
Subiecte în articol: Zilele Sculpturii București