Timp de 29 de zile, pe scenele de la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Auditorium și Teatrul Odeon vor urca peste 3500 de artiști invitați, în cadrul a 90 de concerte susținute la București. 51 de orchestre din 16 țări, 150 de soliști, peste 60 de dirijori, participând la cel mai important eveniment artistic pe care îl oferă România întregii lumi.
Tema ediției din acest an, ”Generozitate prin muzică”, exprimă valorile fundamentale ale compozitorului George Enescu, duce cu gândul la Premiul Național George Enescu, inițiat în 1913 de compozitorul român, și descrie noile abordări în domeniul implicării sociale, educației, formării, incluziunii și contribuției în comunitate, specifice acestui impresionant eveniment artistic.
Programul oficial din acest an cuprinde șase serii de concerte, fiecare cu o tematică diferită, construită pentru specificul fiecărei săli și a publicului căreia îi este adresată.
Seria mari orchestre ale lumii - aduce 13 orchestre internaționale şi 3 orchestre din România pe scena de la Sala Palatului, într-un maraton muzical de 29 de concerte în 29 de zile consecutive.
Seria concertelor de la Ateneul Român reprezintă ocazia publicului de a asculta cele mai cunoscute orchestre simfonice și de cameră din lume în una dintre clădirile cu cea mai frumoasă acustică din lume, Ateneul Român. Seria oferă publicului ocazia unor întâlniri spectaculoase cu lucrări din opera unor cunoscuți compozitori clasici și contemporani.
Concertele de la miezul noptii adună 11 propuneri de recitaluri de neratat, tot pe scena Ateneului Român, de această dată cu un program care trece de la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație.
Seria Enescu si contemporanii surprinde relația pe care marele George Enescu o avea cu alți mari compozitori, care i-au fost contemporani, într-o serie de concerte desfășurate în diminețile de weekend, la Sala Auditorium.
Seria orchestrelor românești reprezintă întâlnirea publicului cu calitățile interpretative ale orchestrelor din țara noastră, fiecare cu specificul său, într-un program variat, care include autori romantici sau moderni dar şi muzică contemporană. În program vor fi zece ansambluri reprezentative din București și alte cinci orașe din țară.
O serie nouă în acest an este cea de Concerte pentru familii si copii. O inițiativă a maestrului Cristian Măcelaru, seria adună patru concerte tematice, ce vor avea loc într-un spațiu inclus în premieră în Festival, Sala Majestic a Teatrului Odeon. Cu programe concepute special pentru a stimula interesul celor mici pentru muzica și instrumentele clasice, concertele pentru copii și părinți sunt experiențe unice, menite să facă cunoscute publicului larg operele unor mari compozitori.
Ediția din acest an este prima cu o nouă conducere, atât la nivel artistic, cât și la nivel executiv. Maestrul Cristian Măcelaru își începe în mod oficial mandatul de Director Artistic al Festivalului Enescu, în timp ce Cristina Uruc, manager interimar Artexim, coordonează echipa executivă a Festivalului.
Printre orchestrele importante care vor participa la ediția din acest an amintim Filarmonica din Viena, Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Tonhalle din Zürich, London Symphony Orchestra și Orchestra Filarmonică Cehă.
Dirijori de prim rang internațional vor urca pe scenele din București și din țară, iar printre aceștia se numără: Cristian Măcelaru, Zubin Mehta, Sir Simon Rattle, Wilson Hermanto, Paavo Järvi, Delyana Lazarova, Lawrence Foster sau Vladimir Jurowski.
Nu în ultimul rând, câțiva dintre soliștii care vor acompania orchestrele sunt: Patricia Kopatchinskaja, Gautier Capuçon, Yuja Wang, Klaus Mäkelä, Daniel Hope, Olga Peretyatko, Fazil Say, Avi Avital, Kate Lindsey, Cameron Carpenter, Xavier de Maistre, José Cura, David Grimal, Daniel Müller-Schott, Benjamin Kruithof, Maria Marica, Alexandra Segal.
Peste 60 de concerte vor fi transmise în direct pe site-ul Festivalului Enescu. Lista completa este disponibila pe site-ul www.festivalenescu.ro
TVR, co-producător și partener de tradiție al Festivalului Enescu, transmite și în acest an, în direct, o serie de concerte din cadrul Festivalului, pe TVR 1 și TVR Cultural.
O altă secțiune importantă în programul din acest an este Piața Festivalului.
Organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Artexim, Piaţa Festivalului revine la această ediţie, după o pauză de câţiva ani, în perioada 17-24 septembrie, cu o serie de concerte cu acces gratuit în Piața George Enescu.
O altă noutate a ediției din acest an este Blogul Festivalului Enescu, care va găzdui informații zilnice despre activitățile desfășurate în cadrul evenimentului, precum și o serie de editoriale semnate de scriitorul Radu Paraschivescu sub titlul ”Jurnal de festival”. Blogul Festivalului Enescu poate fi accesat pe adresa: https://blog.festivalenescu.ro/
Despre Festivalul Internațional George Enescu
Festivalul Internațional George Enescu este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”|”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.
Detalii disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/
Biletele s-au pus în vânzare pe platforma Eventim. Link direct.
Parteneri media principali: Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres;