x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Filip Corsa, cea mai înzestrată femeie a avangardei românești

Filip Corsa, cea mai înzestrată femeie a avangardei românești

de Florian Saiu    |    15 Iul 2026   •   06:00
Filip Corsa, cea mai înzestrată femeie a avangardei românești
Figuri marcante ale avangardei românești: Ilarie Voronca, Stephan Roll, Tristan Tzara, Marcel Iancu…

​​​​​​​Poetă (constructivistă), eseistă, prozatoare și autoare de cronici de film, Filip Corsa, sau Diana de Poitiers (alt pseudonim), a fost născută pe Dunăre, la Brăila, în 1898. Pe numele real Cecilia Seidmann-Blumenfeld, rămâne cea mai valoroasă și misterioasă scriitoare a literaturii române de avangardă.

La un secol și trei decenii de la nașterea Ceciliei Seidmann-Blumenfeld, aka Filip Corsa, povestea acestei literate de înaltă ținută artistică rămâne învăluită în mister. Versurile sale îndrăznețe n-au fost strânse într-un volum, au rămas risipite în revistele vremii. Nu există nici măcar o fotografie cu poeta. Și totuși, zilele acestea au fost întrezărite câteva unde de lumină: „Prin amabilitatea și acribia investigativă a doamnei Lavinia Popică (stabilită în Statele Unite ale Americii), căreia îi mulțumesc mult și pe această cale, am aflat o parte din ceea ce căutam despre superenigmatica autoare avangardistă care a semnat Filip Corsa (ocazional și Diane de Poitiers), dar despre care nu se știa cu precizie mai nimic în afara anului și locului nașterii (1898, Brăila) și a faptului că a fost căsătorită cu B(arbu) Florian (Isaac Blumenfeld), unul dintre primii noștri cronicari profesioniști de film - cunoscut și sub pseudonimul Menalque, preluat din «Imoralistul» lui Gide”, semnala criticul și istoricul literar Paul Cernat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ce descoperire!

„Filip Corsa - a urmat reputatul profesor la Literele bucureștene - a semnat numeroase poeme «constructiviste», plus cronici de film, eseuri și proze experimentale în revistele «Contimporanul», «Punct», «Integral», «Urmuz», «unu», «rampa», «Frize» (Brașov), «Convorbiri literare» (!) «Viața Românească» ș.a., din care s-ar putea strânge cu ușurință un volum. Am scris despre ea un articol pentru o addenda a Dicționarului General al Literaturii Române, lăsând multe spații lipsă pentru informațiile biografice necunoscute. Acum câțiva ani, Muzeul Brăilei a bugetat degeaba o investigație pentru identificarea certificatului de naștere al lui Corsa (pseudonim masculin legat, ai zice, de celebra marcă de automobil Opel Corsa). Un necrolog transmis la mica publicitate în «Dimineața» din 11 februarie 1937 de cineastul B. Florian, soția sa «Lilly» și cei doi copii Joel și Ernest, despre soacra lui B. Florian, mama lui «Lilly» și bunica băieților, Slata/Zlata Seidmann, moartă «după o grea suferință» și înmormântată la Cimitirul «Filantropia» din București, a dus însă la descoperirea, de către Lavinia Popică, a certificatului de naștere al Ceciliei Seidmann, fiica Slatei Dorina (35 de ani, născută Bercovici, casnică) și a lui Simon-Iancu Seidmann, comerciant (46 de ani) din Brăila, ambii de religie mozaică”.

Fuga în orașul de pe Sena

„Nașterea fetiței a avut loc în dimineața zilei de 11 februarie 1898 (iar nu 9, cum indică Sașa Pană în Antologia sa). Nu avem încă informații certe despre data morții, la Paris, a soților Blumenfeld, emigrați în 1966; bănuim doar că a avut loc, după unele surse, în anii ‘80, ultima decedând Cecilia («Lilly», aka Filip Corsa). Ambii au fost înmormântați la cimitirul Thiais, dar mormintele nu sunt încă identificate, iar certificatele de deces nu sunt disponibile. Un poem post-avangardist din 1945, «Iarnă», semnat Filip Corsa în «Viața Românească» nr. 4-5 și dedicat fiului Ernest, nu mai lasă loc de îndoieli privind identitatea Ceciliei Seidmann-Blumenfeld. Foarte important, până la identificarea datei exacte a decesului, e faptul că avem, în fine, identitatea biografică reală și data exactă a nașterii celei mai înzestrate și mai active femei-scriitor din mișcarea românească de avangardă, în cadrul căreia scriitoarele pot fi numărate pe degete, fără a termina, cele mai multe (Tana Quil/Maria-Ana Oardă Băjescu-Vinea, Dida Solomon-Callimachi și Madda Holda - Magdalena Binder-Silianu) fiind fie neavangardiste (Tana Quil), fie auxiliare ocazionale, de coloratură. Încă o dată, felicitări și mulțumiri doamnei Popică pentru această notabilă descoperire istorico-literară!”.

Portretizată de artistul Jean Charlot

Încă un fir desprins din țesătura enigmei: „Revista israeliană «Minimum» a lui Al. Mirodan (nr. 43, 10. 01.1990), informează că poetul Ștefan Baciu ar fi găsit un portret al lui Filip Corsa aparținînd artistului franco-mexican Jean Charlot, colaborator al revistei hawaiene «Mele». Portretul e însoțit de o «explicație» datată 1930 Brașov. O reproduc ca omagiu pentru Cecilia Seidmann: 

«Text pentru un poet de la Contimporanul văzut de meșterul Charlot

Potecă de tăcere cale 

cu Boz (Lucian, n.m), cu Iancu (Marcel, n.m.) și Menalque

într-un Brașov ce nu mai este

decît ruină, praf, poveste,

trecut-a timpul; fuge anul

cu Vinea la „Contimporanul”

e Filip Corsa - doar un 

nume 

găsit aici - la cap de lume!».

Mostră lirică

Redăm, mai jos, și un poem semnat de Filip Corsa sub titlul Cântec pentru un marinar osândit: „Priviți acest amabil dolent 

valul tare - glas arare

valul știe - glas învie

salut amiral elocvent

Ființa închide ochii subit

steaua cade - umbra șade

steaua sună - umbra brună

mal de piatră la ceas oprit

El visa becuri în adâncimi

sursă largă - pe o targă

sursă caldă - pe o algă

stele scrise în optimi

Soția amiralului fin

umblet moale - galben goale

umblet fără - tristă dâră

val pe trup adulterin”.

Citește și: Ștefania Mărăcineanu, savanta care aduce ploaia

Filip Corsa a semnat numeroase poeme «constructiviste», plus cronici de film, eseuri și proze experimentale în revistele „Contimporanul”, „Punct”, „Integral”, „Urmuz”, „unu”, „rampa”, „Frize”, „Convorbiri literare”, „Viața Românească” ș.a.

1898 este anul în care a fost născută poeta avangardistă Cecilia Seidmann-Blumenfeld, aka Filip Corsa, ori Diane de Poitiers.

Avem, în fine, identitatea biografică reală și data exactă a nașterii celei mai înzestrate și mai active femei-scriitor din mișcarea românească de avangardă. - Paul Cernat, critic literar

Un necrolog transmis la mica publicitate în «Dimineața» din 11 februarie 1937 a dus la descoperirea, de către Lavinia Popică, a certificatului de naștere al Ceciliei Seidmann, fiica Slatei Dorina și a lui Simon-Iancu Seidmann, ambii de religie mozaică.

1966 este anul în care soții Blumenfeld au emigrat în Franța, la Paris. De atunci li s-a pierdut urma, nici măcar mormintele lor nefiind identificate. Încă.

 

×
Subiecte în articol: filip corsa femeie avangard