x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Atelierul „LA CINEMA – Program de inițiere cinematografică pentru copii” s-a încheiat cu succes

Atelierul „LA CINEMA – Program de inițiere cinematografică pentru copii” s-a încheiat cu succes

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Sep 2024   •   12:00
Atelierul „LA CINEMA – Program de inițiere cinematografică pentru copii” s-a încheiat cu succes

Proiectul LA CINEMA – Program de inițiere cinematografică pentru copii, dedicat comunității din satul Fibiș, județul Timiș a adus magia cinema-ului în viețile a 32 de copii. Participanții cu vârste între 7 și 14 ani s-au bucurat de experiența realizării, de la zero, a unui film de animație stop motion, trecând pe rând prin toate rolurile implicate în producția cinematografică: scenariști, regizori, animatori și actori în documentarul dedicat atelierului.

În cadrul premierei de gală, copiii au trăit emoția dublului rol, cel de autori ai unui film și cel de spectatori ai propriilor creații, vizionate alături de familii și prieteni pe ecranul mare al cinematografului Victoria din Timișoara.

Copiii participanți în proiect au fost ghidați în activitățile lor de către profesioniști din industria de film: Nicoleta Miron și Agata Tabacu, instructori animație stop motion, regizoarea Iulia Rugină, de la care au deprins noțiuni de storytelling și regie și Anelise Sălan, regizoarea filmului documentar care a fost realizat în paralel.

Festivitatea care a încheiat atelierul LA CINEMA a avut loc pe 8 septembrie și a pus în valoare toate cele nouă animații stop motion realizate de copii printr-o proiecție specială, organizată la Cinema Victoria din Timișoara în fața unui public format din familiile și prietenii micilor cineaști. După vizionarea filmelor lor, cu toții au devenit spectatori ai lungmetrajului Arnold cel precaut și piatra fericirii (Finlanda, 2023), prezentat în cadrul TIFF Timișoara.

Copiii participanți la atelierul la cinema s-au declarat încântați de activitățile din cadrul proiectului:

 „Cel mai interesant mi se pare să faci filmul tău, să ai filmul tău cu prietenii tăi. E cel mai interesant lucru”. (Dean Giurgiucă)

 „Înainte nu eram deloc liniștită când mă uitam la animații. Făceam foarte multă gălăgie, acum nu mai fac așa, pentru că acum m-am obișnuit să mă uit mai mult la chestii din astea”. (Nicol Mîrșu)

 

 „Acum, după ce am învățat, o să înțeleg. Mă mai uitam mai demult pe Youtube la din astea și nu prea înțelegeam. Iar acum o să înțeleg dacă mă mai uit”. (Adrian Lupșescu)

 

Mona Vlai, fondator al Asociației Piticii Monei, partener în proiectul LA CINEMA și învățătoare la Școala Gimnazială „Nicolae Groza” din Fibiș consideră că „educația cinematografică e importantă și și-ar găsi locul în programa școlară, poate împreună cu alte direcții asemănătoare, poate cu teatrul, poate cu jocurile de rol. Din păcate noi nu atingem atât de des subiectele acestea. Dacă nu îi expunem pe copii unor activități cât mai variate, nu știm unde se află o pasiune, un talent și nu putem că nu-l descoperim”. 

Prin formatul preponderent practic al atelierului LA CINEMA, trainerii au avut în vedere două mari obiective. Primul dintre ele a țintit stimularea spiritului critic în atitudinea spectatorială a copiilor. Realizarea unui film și deciziile creative cerute de acest proces, începând din faza alegerii subiectului și încheind cu componenta de post-producție, le-au oferit copiilor noi filtre artistice și oportunitatea de a înțelege mecanismele din spatele unui film vizionat. Cel de al doilea efect pozitiv a fost oportunitatea oferită copiilor de a-și descoperi talente, pasiuni și dorințe ce le pot deschide noi perspective de studiu și de carieră în viitor.

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film), cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative. De-a lungul celor 15 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a devenit unul dintre dintre cei mai activi organizatori de evenimente culturale în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii creative. Cursurile, atelierele de creație, conferințele și masterclassurile organizate (care au însumat un număr de aproximativ 1300 de participanți, provenind din toate domeniile artelor vizuale) au fost completate de proiecte internaționale realizate cu parteneri din Italia, Franța, Belgia, Polonia și Statele Unite.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

 

×