x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Avanpremieră la Festivalul de Film de la Veneția

Avanpremieră la Festivalul de Film de la Veneția

de Magdalena Popa Buluc    |    01 Sep 2020   •   15:46
Avanpremieră la Festivalul de Film de la Veneția

Opt directori artistici ai marilor festivaluri europene vor participa la deschiderea evenimentului, pentru a susține festivalul și cinematografia

 

A 77-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția va începe miercurea aceasta, 2 septembrie. Venețienii se pregătesc pentru primul eveniment major de după izolarea impusă de pandemie. Proiecțiile din cadrul Bienalei vor avea loc la Venice Lido, în săli de cinema şi în spaţii alternative. Această ediție a festivalului este organizată de La Biennale di Venezia și condusă de Alberto Barbera.

Pentru a-și arăta susținerea față de festivaluri și cinematografie, în general, în această epocă a pandemiei, opt regizori artistici ai unor importante festivaluri de film europene vor participa la seara de deschidere a Festivalului de Film de la Veneția, în data de 2 septembrie.


 

Cei opt directori artistici - Alberto Barbera (Festivalul de Film de la Veneția), Carlo Chatrian (Berlinale), Thierry Fremaux (Festivalul de la Cannes), Lili Hinstin (Festivalul de la Locarno), Vanja Kaludjeric (Festivalul de film de la Rotterdam), Karel Och (Karlovy Vary), José Luis Rebordinos (San Sebastian) și Tricia Tuttle (London Film Festival) - vor lua parte la deschiderea de gală a ediției de anul acesta a Festivalului de la Veneția pentru a „reafirma importanța artei cinematografice ca semn al solidarității cu industria cinematografică globală, puternic lovită de pandemie”, spun oficialii Festivalului.

Pe parcursul serii, cei opt directori artistici vor urca pe scena Sălii Grande pentru a citi o declarație comună despre „valoarea fundamentală a cinematografiei, despre rolul și importanța festivalurilor în susținerea și promovarea cinematografiei din întreaga lume, în general, și a celei europene, în mod special.”


 

„Festivalurile”, vor spune ei, „nu sunt simple vitrine ce promovează și scot în evidență creativitatea  celor mai buni autori și realizatori de film, ci devin din ce în ce mai mult centre de cultură, locuri în care tineri regizori se pot educa, oportunități pentru culturalizarea publicului și pentru promovarea frumuseții și bogăției experienței cinematografice în rândul tinerilor. Un loc ce încurajează cercetarea și dezbaterea, în care creativitatea și libertatea de exprimare artistică se reunesc pentru a produce un dialog fertil și indispensabil cu publicul și societatea.”

 

Pandemia a devastat desfășurarea evenimentelor cinematografice, numeroase festivaluri alegând să amâne ediția de anul acesta sau hotărând să devină un hibrid între desfășurarea online și cea fizică. În contextul COVID, de asemenea, numeroase studiouri au decis să nu trimită filme mari în selecția festivalurilor de toamnă, fapt ce s-a adăugat provocărilor întâmpinate de festivaluri la realizarea programelor artistice.

Totodată, cu numai câteva zile înainte de deschiderea marelui eveniment de la Veneția, organizatorii se străduiesc să gestioneze prezența incertă a artiștilor internaționali și anulările de ultim moment.

Invitații care sosesc din afara zonei Schengen, din Europa, vor trebui să prezinte rezultatele unui test Covid-19 chiar înainte de plecarea către Italia, și să efectueze cu un al doilea test la sosirea în Veneția, ceea ce înseamnă că unii participanți ar putea fi nevoiți să anuleze călătoria către festival.

În timp ce Brad Pitt, Meryl Streep și Scarlett Johansson au adus festivalului de anul trecut un plus din notorietate și strălucirea lor, restricțiile în curs de desfășurare - în special, interdicția de călătorie din Statele Unite în Europa - vor face ca majoritatea artiștilor, cineaștilor și producătorilor de la Hollywood să nu poată participa anul acesta la Veneția, la fel ca actorii și regizorii din China, India și America de Sud.

Printre cineaștii care au confirmat participarea în zilele ce urmează se numără actrița britanică Tilda Swinton, regizorul spaniol Pedro Almodóvar, regizorul american Oliver Stone și actorul danez Mads Mikkelsen.


 

La începutul acestei săptămâni, festivalul anunța că actorul american Matt Dillon îl va înlocui în ultimul moment, în juriul internațional de anul acesta, pe regizorului român Cristi Puiu. Organizatorii Festivalului de Film de la Veneţia, care au anunțat zilele trecute acest lucru, i-au mulţumit regizorului Cristi Puiu „pentru că a acceptat numirea (în juriul competiţiei internaţionale, n.r.) atunci când aceasta i-a fost propusă şi pentru sensibilitatea pe care a demonstrat-o în încercarea sa de a îşi onora angajamentul, chiar şi atunci când au apărut anumite dificultăţi neaşteptate”. Ei nu au dat niciun motiv concret pentru absența lui Puiu, dar revistele de profil din industrie au menționat faptul că Puiu a susținut un discurs la începutul acestei luni în care a spus că este „inuman” să vizionezi filme cu mască. Pentru a nu transforma prezența sa la festival într-o continuă discuție despre mască, Cristi Puiu a decis să se retragă din juriu.

 

În urma acestor modificări, compoziţia definitivă a juriului internaţional de la Veneţia este următoarea: Preşedinta juriului, actriţa australiană Cate Blanchett, actorul american Matt Dillon, regizoarea și scenarista austriacă Veronika Franz, regizoarea și scenarista britanică Joanna Hogg, scriitorul italian Nicola Lagioia, regizorul și scenaristul german Christian Petzold şi actriţa franceză Ludivine Sagnier.

 

La această ediție a festivalului, regulamentul spune că măștile vor trebui purtate tot timpul, inclusiv pe perioada integrală a vizionărilor.

 

 

Datorită distanțării sociale, numărul de locuri disponibile în cadrul proiecțiilor va fi redus, între spectatori fiind păstrate scaune goale. Pentru prima dată în istoria festivalului, publicului nu îi va fi permis accesul la covorul roșu, la intrarea delegațiilor filmelor prezentate, din același motiv al distanțării sociale, pentru a evita aglomerația. Astfel, autografele sau selfie-urile cu artiștii prezenți nu vor putea fi realizate anul acesta. Totodată, numărul materialelor tipărite, destinate marelui public, va fi redus.

   

 

Festivalul include următoarele categorii: Venezia 77, Out of Competition, Orizzonti și Biennale College - Cinema. Secțiunile autonome și paralele, al căror line-up este selectat în concordanță cu  propriile regulamente, includ Settimana Internazionale della Critica și Giornate degli Autori.

 

Vor fi patru jurii la cea de-a 77-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, pentru următoarele secțiuni: Venezia 77, Orizzonti, pentru Premiul Luigi De Laurentiis pentru film de debut și Venice Virtual Reality. Distincțiile oficiale vor fi prezentate sâmbătă, 12 septembrie în cadrul Ceremoniei de decernare a premiilor.

 

Anul acesta sunt așteptați în principal actori italieni; restricțiile de călătorie impuse de măsurile din pandemie vor face ca artiștii și realizatorii de cinema americani, chinezi, francezi și ruși, altădată oaspeți obișnuiți ai Bienalei, să fie foarte puțini.

 

 

Cineastul american Abel Ferrara, autorul unor filme precum The Funeral, Mary şi Pasolini, va primi Trofeul onorific al Festivalului de Film de la Veneţia de anul acesta.

 

Din anul 2006, distincția Jaeger-LeCoultre Glory to the Filmmaker Award este oferită personalităţilor ce au lăsat o amprentă originală asupra cinematografiei contemporane. Locuind la Roma în această perioadă, Abel Ferrara va primi acest premiu în timpul unei ceremonii ce va avea loc în data de 5 septembrie. Tot atunci va fi proiectat şi cel mai recent film al lui, documentarul Sportin’ Life, o privire intimă asupra propriei vieţi şi creații.

 

În film apar, alături de Ferrara, actriţa Cristina Chiriac, partenera sa de viaţă, Anna Ferrara, fiica lor, actorul Willem Dafoe, alături de care regizorul a lucrat în mai multe rânduri, şi muzicianul Joe Delia.

 

„De la primele sale filme cu buget redus, influenţate direct de scena newyorkeză, populată de imigranţi, artişti, muzicieni, poliţişti şi dependenţi de droguri, prin operele lui apreciate internaţional - The King of New York (1990), Bad Lieutenant (1992) şi Body Snatchers (1994) - până la cele mai recente realizări, introspective şi producții autobiografice, Ferrara a adus la viaţă un univers personal şi exclusiv”, spune directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera.

 

Filmele lui Ferrara au fost onorate cu numeroase premii la Veneția, de-a lungul timpului. The Funeral, avându-i în distribuție pe Benicio Del Toro, Christopher Walken şi Isabella Rossellini, a primit două premii la Veneţia, în 1996. În 2005, Mary, cu Juliette Binoche, Forest Whitaker şi Heather Graham, a primit patru trofee. Filmul 4:44 Last Day on Earth a fost prezentat în 2012, la Veneția, iar Pasolini, în 2014. Anul trecut, în cadrul Bienalei a rulat Tommaso. Toate aceste trei pelicule îl au ca protagonist pe Dafoe. Cel mai recent film al lui Ferrara, Siberia, cu acelaşi actor în rol principal, a fost proiectat anul acesta la Berlinală.

 

Takeshi Kitano, Abbas Kiarostami, Sylvester Stallone, Spike Lee, Al Pacino şi Zhang Yimou se numără printre cei care au primit trofeul onorific Jaeger-LeCoultre Glory to the Filmmaker de-a lungul timpului.

 

Restaurantele celebre, precum La Favorita, de pe Lido, fac deja rezervări. Restaurantul este celebru de peste 65 de ani în lumea artiștilor ce vin la festival.

 

Totodată, special pentru festival au fost deschise hotelurile de lux, închise luni bune, de la începutul pandemiei. Zilele acestea organizatorii pun la punct ultimele detalii, cum sunt, de pildă, pregătirea taxiurilor pe apă care vor aduce oaspeții la docurile lor private.

 

Scopul festivalului de la Veneția este să sensibilizeze și să promoveze cinematograful internațional, ca artă, divertisment și ca industrie, în toate formele sale, într-un spirit de libertate și dialog. Festivalul organizează, de asemenea, retrospective și omagii ale unor personalități de prim rang, aduncându-și contribuția la o mai bună înțelegere a istoriei cinematografiei. Anul acesta, Festivalul de Film de la Veneția va avea loc în perioada 2 – 12 septembrie și va fi primul festival major, de categorie A, ce se va desfășura printr-un eveniment fizic în 2020, după carantina impusă de coronavirus încă de la începutul anului.

 

 

Tilda Swinton în The Human Voice

 
Oliver Stone_foto Gage Skidmore

Mads Mikkelsen

 

 
Pedro Almodóvar

Cate Blanchett

×