x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film „Avatar: Calea apei”, încasări de peste 2 miliarde de dolari în box office-ul mondial

„Avatar: Calea apei”, încasări de peste 2 miliarde de dolari în box office-ul mondial

de Redacția Jurnalul    |    23 Ian 2023   •   09:45
„Avatar: Calea apei”, încasări de peste 2 miliarde de dolari în box office-ul mondial
Sursa foto: Hepta

Încasările „Avatar: Calea apei" a depășit 2 miliarde de dolari încasări la nivel mondial, informează CNN.

Totalul vine după al șaselea weekend consecutiv în care filmul a ocupat locul 1 de la lansarea sa în decembrie.

"Avatar: The Way of Water" este continuarea "Avatar" din 2009 al lui Cameron, care rămâne pe primul loc în topul celor mai bine vândute filme din toate timpurile, potrivit Box Office Mojo.

Un alt film al lui Cameron se află, de asemenea, în clubul celor 2 miliarde de dolari - "Titanic" din 1997. Doar alte trei filme mai fac parte din acest club - "Star Wars: Episode VII - The Force Awakens" din 2015, "Avengers: Infinity War" din 2018 și "Avengers: Endgame", de un an mai târziu.

Cameron este, așadar, singurul regizor care se poate lăuda că trei dintre filmele sale se numără printre cele șase care au avut încasări de peste 2 miliarde de dolari, precum și în top 6 cele mai bine vândute filme din toate timpurile.

Regizorul plănuiește să lanseze cel puțin alte trei continuări ale "Avatar" în viitor.

(sursa: Mediafax)

×