Centenar Ion Caraion

Muzeul Național al Literaturii Române a marcat centenarul nașterii poetului, eseistului și traducătorului Ion Caraion (24 mai 1923 – 21 iulie 1986) printr-un eveniment de tip remember, însoțit de două lansări de carte.

Au participat: Marta Caraion, Mariana Sipoș, Ioan Cristescu (director general al M.N.L.R.), Paul Cernat, Sorin Ivan.

În cadrul manifestării s-a lansat ediția anastatică, publicată de Editura Muzeul Literaturii Române, a volumului de versuri Panopticum (1943), cu care a debutat, la 20 de ani, Ion Caraion. Titulatura inițială a plachetei fusese, conform mărturisirii autorului, Circ domestic. Tirajul cărții a fost confiscat după apariție, fără a beneficia de difuzare, Panopticum fiind, până în prezent, o raritate bibliofilă, veritabil document de istorie literară. Prin această reeditare, M.N.L.R. recuperează simbolic, după 80 de ani, debutul vitreg al unui mare poet.

Totodată, a fost lansat volumul Ion Caraion: „Dacă veți înțelege, dacă măcar acum veți înțelege” (Adevărul despre colaborarea sa cu Securitatea) de Mariana Sipoș.

***

Aparținând „Generației Războiului”, Ion Caraion (pseudonimul lui Stelian Diaconescu) s-a afirmat ca poet prin „tripticul” alcătuit din Panopticum (1943), Omul profilat pe cer (1945) și Cântece negre (1946); în aceeași perioadă a lucrat în mai multe redacții, între care cea a revistei Lumea, aflate sub conducerea lui G. Călinescu.

A traversat o lungă detenție politică. Supliciul carceral a început în 1950, cu cinci ani de recluziune, o parte fiind executată la minele de plumb din Maramureș. Un instantaneu memorialistic al scriitorului despre calvarul din subteranul de la Baia Sprie: „Ne găseam la sute de metri sub pământ. Eram în schimb de noapte. Aveam 29 de ani și 38 de kg. Trebuia să livrăm o normă irealizabilă – fiecare sclav, căci sclavi eram, câte 4 tone de minereu pe șut”. (S-a speculat că acest episod concentraționar al lui Ion Caraion ar sta la baza experienței similare suportate de Victor Petrini, protagonistul trilogiei romanești Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda.) În 1958, a fost iarăși arestat. Va fi pus în libertate în 1964. „Avem sentimentul că Ion Caraion a trăit mai mult decât oricare altul destinul generației lui”, nota, cu aluzivă îndreptățire, criticul literar Eugen Simion în Scriitori români de azi, I (1974).

Din 1966 până în 1981, când a părăsit România, pentru a se stabili în Elveția, la Lausanne, unde a rămas până la capătul vieții, Ion Caraion a publicat numeroase volume, clădindu-și, sub spectrul anilor care i-au fost răpiți din biografie, o operă de anvergură.

Dintre cărțile de poezie, amintim: Eseu (1966), Dimineața nimănui (1967), Cârtița și aproapele (1970), Deasupra deasuprelor (1970), Cimitirul din stele (1971), Munții de os (1972), Frunzele în Galaad (1973), Lacrimi perpendiculare (1978), Dragostea e pseudonimul morții (1979, ediție bilingvă, româno-franceză). Acestora li se adaugă titluri apărute în exil. O secțiune aparte a creației sale o reprezintă eseistica literară: Duelul cu crinii (1972), Enigmatica noblețe (1974), Pălărierul silabelor (1976) și mai ales Bacovia. Sfârșitul continuu (1977, 1979). În aceeași categorie se situează, în pofida titlului, Jurnal I. Literatură și contraliteratură (1980), care adună îndeosebi comentarii critice răspândite în periodice. A scris și versuri pentru copii: Marta, fata cu povești în palme (1974), O ureche de dulceață și-o ureche de pelin (1976, 1981), Lucrurile de dimineață (1978). A desfășurat – încă din tinerețe – o prolifică activitate de traducător. Dintre autorii tălmăciți (singur sau în colaborare): Balzac, Goncearov, Al. Dumas, Antoine de Sainte-Exupéry, Edgar Lee Masters, Daniel Defoe, Anna Ahmatova, Ezra Pound , Malcolm Lowry ș.a. De asemenea, a îngrijit, tradus și prefațat (singur sau în colaborare) următoarele volume: Antologie de poezie neerlandeză (1973), Antologia poeziei franceze de la Rimbaud până azi (3 vol., 1974-1976), Poeți canadieni contemporani (1978), Antologia poeziei americane (1979).