Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cu ocazia celei de-a cincisprezecea ediții a Festa del cinema di Roma / Festivalului de Film de la Roma, care are loc zilele acestea în capitala Italiei, în ciuda pandemiei, la prestigiosul Auditorium Parco della Musica, regizorul britanic Steve McQueen a prezentat Red, White and Blue/Roșu, alb și albastru, unul dintre cele cinci episoade ale seriei pe care el o semnează, Small Axe / Axa mică și care prezintă povestea personajelor de culoare din Londra.
Am putea spune: „Cinematograful de culoare a murit, trăiască cinematograful de culoare!” Ar fi, fără îndoială, o afirmație puternică. Trăim vremuri de o aparentă mare deschidere și cineva trebuie să își asume responsabilitatea pentru a spune acest lucru. Poveștile au fost schimbate, dar paradigmele sunt aceleași, doar reluate. Există conflicte care nu pot fi depășite, cu atât mai mult dacă sunt amplificate de mediile virale.
Arta poate deveni astfel o experiență de sensibilizare a minorităților: „Poate a fost nevoie să ne întoarcem la tema rasismului”, spunea Steve McQueen în cadrul conferinței de presă susținute cu ocazia celei de-a cincisprezecea ediții a Festivalului, făcând astfel referire la cazul lui George Floyd, la intensitatea cu care am trăit acele momente, în timp ce eram închiși în casele noastre, din cauza pandemiei. Mișcarea Black Lives Matter a reprezentat o oportunitate de mobilizare ce a reușit să depășească granițele și frontierele, atât pe cele fizice, cât și pe cele mentale. Să spunem, mai degrabă, că ar fi fost imposibil să nu revenim la discuția despre acest subiect, întrucât astăzi expresia artistică pare inseparabilă de actualitate. Corespunzător crizei politice este activismul digital zilnic, nevoia de a te simți responsabil sau de a fi gata să-ți asumi responsabilitatea, mereu, pretutindeni.
Citește pe Antena3.ro
Steve McQueen, Small Axe
Artă sau senzibilizare? Proiectul cinematografic Small Axe
Trebuie să spunem faptul că proiectul Small Axe - care include o colecție de cinci filme, concepute inițial ca episoade ale unui serial de televiziune, din care a fost prezentat, în cadrul festivalului, episodul Red, White and Blue/Roșu, alb și albastru - a fost demarat în urmă cu nu mai puțin de unsprezece ani. Faptul că puține aspecte s-au schimbat în societatea noastră în această perioadă de timp spune multe despre importanța acordată acestor lucruri, și despre necesitatea de a continua să lucrăm la transformarea lumii în care trăim, poate și prin intermediul cinematografiei. Există în această poveste a filmului o furie înăbușită pe care nici măcar calmul extrem al lui McQueen nu o poate ascunde.
Rănile istorice nu se vindecă niciodată complet, într-adevăr, însă putem schimba modul în care ne raportăm la ele. Până unde poate merge mesajul cinematografiei de culoare, fără a genera un conflict social? Deși abordată într-o manieră originală, povestea din Red, White and Blue/Roșu, alb și albastru are la bază evenimente reale, în care vedem din nou contrastul dintre poliție și comunitatea de culoare.
Leroy Logan este un cercetător care, după ce tatăl său este bătut de poliție, alege să se înroleze pentru a schimba sistemul din interior. O decizie care generează conflicte pe mai multe fronturi: comunitatea din care face parte îl consideră un trădător; tatăl său, care l-a crescut și educat pentru a fi „mai englez decât englezii” (povestea se întâmplă la Londra) îi reproșează că a abandonat un viitor în care ar fi fost complet integrat în societate, în primul rând din punct de vedere intelectual, datorită unei profesii „nobile”, cea de cercetător. Tatăl îi reproșează fiului alegerea de a-și murdări mâinile pe stradă. Totodată, ajuns în interiorul forțelor de poliție, Leroy se confruntă cu mai multe forme de rasism, regăsindu-se singur, la un moment dat, chiar într-o situație periculoasă pe teren.
Steve McQueen, Small Axe
Small Axe: putem vorbi despre un nou viitor al cinematografului de culoare?
Regizorul Steve McQueen aduce pe ecran un personaj neclintit care, deși copleșit de întrebări disperate în fața nedreptății, rămâne un caracter eroic, incapabil să îmbrățișeze violența. Fără părți întunecate, fără puncte slabe sau nesiguranțe care ar putea să-l facă nu doar mai uman, ci poate chiar mai complex. Acest tip de poveste și de personaj pe care regizorul alege să ni le prezinte aduc în prim plan următoarea temă de discuție: când va începe cinematograful realizat de artiști de culoare să se elibereze cu adevărat de teme precum conflictele sociale, care sunt prea des reprezentate? Când va aduce povești unice, diferite, cu personaje de culoare antieroi, creionate de autori care să dorească să depășească dialectica ciocnirii dintre negru și alb, sau contextul unei societăți patriarhale? Putem spune că, atunci când acest lucru se va întâmpla, cinematograful de culoare va renaște.
Steve McQueen, Small Axe
De la Havana, la Miami, în pași de dans: Cuban Dancer, visul lui Alexis
Cuban Dancer, documentarul lui Roberto Salinas
Documentarul lui Roberto Salinas urmărește călătoria unui adolescent în vârstă de 15 ani care, părăsind țara natală, Cuba, pentru a pleca, alături de familie, în America, devine dansator profesionist al Baletului din San Francisco.
Alexis este un tânăr de cincisprezece ani, a cărui viață este alcătuită doar din trei lucruri: dansul, pe care l-a practicat de când era atât de tânăr, încât a devenit unul dintre cei mai promițători dansatori ai Școlii Naționale de Dans din Cuba; partenera sa de dans, și în viața de zi cu zi, și familia sa - un tată și o mamă atât de dedicați fiului lor și vieții acestuia, încât tatăl și-a făcut un tatuaj cu Alexis în costum de balet).
Viața lor se schimbă brusc și copleșitor, pentru întreaga familie, în momentul în care politica președintelui Obama de a deschide porțile permite familiei lui Alexis, după mulți ani de separare, să se reunească cu sora lui, care emigrase la Miami. Pentru Alexis, totul trebuie să înceapă de la zero acum, într-o nouă țară, într-o nouă cultură. Pentru că nu vrea să își abandoneze visul de a dansa pe cele mai înalte culmi. Cuban Dancer este documentarul lui Roberto Salinas despre un alt fel de Alice în țara minunilor.
„Când am intrat pentru prima dată în școala de dans din Cuba am rămas fără suflare”, mărturisește regizorul Roberto Salinas. „Era acolo o realitate fascinantă. Venind dintr-un context social în care în centru era diplomația, și unde vârsta medie era cu totul alta, am ajuns aici, în acest loc plin de tinerețe, de viață, de mișcare și muzică. A fost extraordinar. Am simțit imediat o dorință puternică de a vorbi despre aspirațiile acestor tineri. M-a interesat să arăt o Cuba mai puțin cunoscută decât cea știută pentru politica și muzica ei”, spune Salinas.
Cuban Dancer, un film despre maturizare, în regia lui Roberto Salinas
„Dacă nu sunteți familiarizați cu lumea dansului, nu v-ați aștepta ca această țară să aibă o mare tradiție de balet. Aici această artă este însă extrem de iubită. Când Alicia Alonso (n. red., prim-balerină cubaneză absolută și coregrafă a cărei companie a devenit Ballet Nacional de Cuba, în 1955) a murit, anul trecut, în Cuba a fost doliu național, aproape o înmormântare de stat. Ne-a interesat să folosim școala de dans ca pe o oglindă a societății cubaneze: contradicții și frumusețe, constrângeri în a pleca sau a te întoarce aici, dar și o mare vitalitate”.
Regizorul consideră că mesajul pe care documentarul său îl transmite adolescenților este cel mai important aspect al filmului. „Filmul vorbește despre dans, despre prima dragoste, despre ce înseamnă să renunți, să pierzi, pentru a-ți îndeplini visele”, mărturisește Salinas, care vorbește, în Cuban Dancer, și despre integrare, dând tinerilor un exemplu pozitiv, arătându-le viața unui băiat care a avut un vis pentru care a depășit piedicile ce s-au ivit în cale, reușind să integreze într-o societate „care nu înțelege și nu îl înțelege”.
Astăzi, la Miami, cei mai buni prieteni ai lui Alexis sunt o fată din Kansas și un japonez. „Acest trio este sensul filmului și spune cât de ușor este pentru copii să se înțeleagă și să depășească barierele lingvistice și sociale. (...) Pentru că ei pot dansa împreună”, mărturisește cu multă emoție regizorul Roberto Salinas.
Cuban Dancer, un alt fel de Alice în țara minunilor, în regia lui Roberto Salinas
