x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Filmfest la Munchen

Filmfest la Munchen

26 Iun 2014   •   16:11
Filmfest la Munchen

Cea de-a 32-a ediţie a Filmfest München, al doilea festival german de film ca mărime după Berlinală, se deschide în această seară în capitala Bavariei, relatează DPA.

După proiecţia a 158 de filme din 51 de ţări, festivalul îşi va închide porţile la 5 iulie cu science-fiction-ul

“I Origins”, semnat de regizorul Mike Cahill.

Toate filmele sunt proiectate pentru prima dată în Germania, iar 38 vor fi premiere mondiale, explică Diana Iljine, directoarea Filmfest München pentru al treilea an.  Deşi motto-ul acestei ediţii este “cele mai bune filme ale verii”, festivalul nu şi-a propus să acorde vreunui subiect sau regiuni o importanţă specială. Cu toate acestea, la această ediţie, filmele din India şi Europa de Est vor fi prezente în număr semnificativ.

Cinci filme din India vor aduce un strop de Bollywood în capitala bavareză, în timp ce aproape 12 de filme din Europa de Est - inclusiv din Rusia şi Ucraina - se vor concentra asupra unei regiuni cu probleme, la 25 de ani de la căderea comunismului.

Festivalul se va încheia la 5 iulie, odată cu decernarea mai multor premii, printre care, premiul principal Arri/Osram, în valoare de 50.000 de euro.




×