Cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Bucureşti – B-est IFF – se deschide astăzi la Cinema Studio cu o producţie daneză prezentată anul trecut la Cannes, în competiţia oficială: “Jagten” (Vânătoarea) de Thomas Vinterberg. Pelicula va fi proiectată astfel în avanpremieră în România, urmând să intre în sălile de cinema de la noi (distribuitor Independenţa Film) pe data de 19 aprilie. E unul dintre cele mai titrate filme europene ale anului 2012.
Pe Croazetă, “Jagten” a obţinut Premiul Juriului Ecumenic şi Premiul pentru Cel mai bun actor. Despre Thomas Vinterberg spunem doar că este autorul lungmetrajului “Festen”, primul film realizat pe baza manifestului cinematografic “Dogma 95” (manifest redactat împreună cu Lars von Trier). Cineastul deţine Premiul Special al Juriului la Cannes şi Premiul Fassbinder la Premiile Academiei Europene de Film.
Cred că merită de văzut acum “Jagten”, considerat cel mai bun film al lui Vinterberg de la “Festen” (1996) încoace, el realizând, între aceste două, şi alte producţii despre care a vorbit critica de specialitate.
“Jagten” concurează pentru Trofeul B-est IFF alături de alte şase filme, prezentate la Bucureşti în premieră absolută şi selecţionate de criticul Andrei Creţulescu: “Blancanieves” (Albă ca Zăpada) de Pablo Berger – Spania, “Compliance” (Supunere) de Craig Zobel – SUA, “Epilogue” (Epilog) de Amir Manor – Israel, “Love Building” de Iulia Rugină – România (debutul regizoarei în lungmetraj), “Sightseers” (Excursioniştii) de Ben Wheatley – Marea Britanie, “The Color of the Chameleon” (Culoarea cameleonului) de Emil Christov – Bulgaria (un alt debut regizoral în lungmetraj) şi “Wrong” (Greşit) de Quentin Dupieux – Franţa-SUA.
Până la 21 aprilie la Cinema Studio, la Studioul Horia Bernea de la MŢR şi la Sala Elvira Popescu vor fi proiectate şi alte filme bune, mai noi şi mai vechi. În închiderea ediţiei 2013 a Festivalului va fi prezentat lungmetrajul italian “Cezar trebuie să moară” (2012), regizat de Paolo şi Vittorio Taviani.