x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Premiera documentarului „Pământul de care aparținem” la Cracovia, susținută de ICR Varșovia

Premiera documentarului „Pământul de care aparținem” la Cracovia, susținută de ICR Varșovia

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Iun 2023   •   10:00
Premiera documentarului „Pământul de care aparținem” la Cracovia, susținută de ICR Varșovia

Institutul Cultural Român de la Varșovia susține participarea producătoarei Irina Malcea-Cândea și a directoarei de imagine Carmen Tofeni, în perioada 1-4 iunie 2023, la cea de-a LXIII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Cracovia, unul dintre cele mai vechi evenimente de acest gen din lume dedicat filmelor documentare, de animație și de scurtmetraj.

În cadrul festivalului va avea loc premiera mondială a documentarului The Land You Belong / Pământul de care aparținem. Regizată de Elena Rebeca Carini și produsă de Irina Malcea-Cândea, producția româno-italiană a fost inclusă de organizatorii festivalului în competiția internațională din acest an. Irina Malcea-Cândea și Carmen Tofeni vor participa la întâlnirile dedicate profesioniștilor și, în data de 2 iunie, la sesiunea de întrebări și răspunsuri cu publicul prezent la proiecția producției respective.

Documentarul o are drept protagonistă pe o regizoare de treizeci de ani care parcurge distanța dintre Italia și București în căutarea familiei biologice. Ea este însoțită de fratele ei recent regăsit, pentru care această călătorie are un alt sens.

Printre producțiile prezente la festival se află și pelicula româno-polonă Globus (r. Clara Kleininger-Wanik), inclusă în competiția dedicată filmelor poloneze, precum și Între revoluții (r. Vlad Petri), film care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Berlin și acum este prezentat în secțiunea Iluminacja, al cărei nume este inspirat de eseul cinematografic omonim semnat de Krzysztof Zanussi.

Festivalul de Film de la Cracovia face parte din evenimentele cinematografice de tradiție din Polonia și este unul dintre cele mai vechi festivaluri din lume axat pe documentar, scurtmetraj și animație, fiind singurul festival de calificare a filmelor documentare la Premiile Oscar. De asemenea, Festivalul de Film de la Cracovia recomandă scurtmetraje și lungmetraje documentare pentru Premiile Filmului European.

Pentru Institutul Cultural Român de la Varșovia, susținerea cinematografiei contemporane românești rămâne una dintre direcțiile prioritare în contextul în care, deși producțiile românești continuă să fie apreciate de critici și de public, achiziția și distribuția lor în cinematografe rămâne limitată. Pe lângă sprijinul punctual oferit profesioniștilor și echipelor artistice ale filmelor, ICR Varșovia a reluat anul acesta Caravana Noului Cinema Românesc în șase orașe (Varșovia, Cracovia, Poznań, Wrocław, Łódź și Białystok), tocmai pentru a asigura o difuzare cât mai amplă peliculelor românești care, în ciuda valorii lor, recunoscute inclusiv prin premii la competiții internaționale, nu intră în circuitul cinematografic polonez.

 

×
Subiecte în articol: ICR Varșovia