x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Film Flori, ovații, bucurii și nostalgii la strălucitorul Festival de la Sanremo

Flori, ovații, bucurii și nostalgii la strălucitorul Festival de la Sanremo

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Feb 2023   •   15:45
Flori, ovații, bucurii și nostalgii la strălucitorul Festival de la Sanremo

Muzică și spectacol

A început cea de a 73-a ediţie a Festivalului de la Sanremo, festivalul muzicii italiane, în frumosul oraș al florilor de pe coasta ligurică. Şi în acest an, se desfăşoară la Teatrul Ariston pe parcursul a cinci zile și este difuzat pe postul italian Rai 1.

În primele două seri a fost urmărit de peste 10 milioane de telespectatori. În episodul inaugural al festivalului de la Sanremo au fost prezenți oaspeți de seamă printre care Sergio Mattarella, președintele Republicii Italiene, celebrul actor Roberto Benigni, distins cu premiul Oscar, prezentatoarele Olivia Sofia Ricci și Chiara Ferragni. La această ediție, festivalul este condus de Amadeus, pentru a patra oară.

A surprins monologul citit de Chiara Ferragni, care și-a făcut debutul ca și coprezentator, într-o rochie semnată de Christian Dior, care a trezit multe comentarii. A ținut un monolog adresat femeilor de a se simți la înălțime. „A fi femeie nu este o limită !”, „Avem toți scris destinul în stele.(...) Bucurați-vă de vânt, bucurați-vă de soare și de ploaie și de toate momentele vieții. (...) „Noi femeile am fost obișnuite a face tot felul de plecăciuni în fața oamenilor nesiguri. Vă întreb de câte ori societatea a fost un scut care să apere femeile care lucrează foarte mult fiind departe de copiii lor?”. Și răspunde tot ea. „Mereu. Ca femeie trebuie să înfrunți multe bătălii, să muncești de două ori mai mult decât un bărbat. Noi, femeile, trebuie să fim libere. În fiecare zi am să citesc sute de scrisori și am să trimit sute de mesaje pentru a aminti femeilor că trebuie să fie libere. A fi femeie nu reprezintă o limită. În fiecare zi noi trebui sa schimbăm ceea ce nu ne convine în viață.”

            Cunoscuta formație Pooh, una dintre cele mai longevive formații italiană, reunită după 6 ani, a adus prin interpretările sale un tribut emoționant lui Stefano D'Orazio, bateristul formației care ne-a părăsit în 2020. Cu această ocazie, ei au anunțat organizarea unui mare concert care va avea loc în iulie intitulat „Pooh – prieteni pentru totdeauna”, care va marca 50 de ani de carieră cu succese formidabile interpretate pe scena de la Sanremo. Să mai amintim că trupa a vândut peste 80 de milioane de discuri, iar acum își vor dezvălui secretele muzicii lor. Va fi lansat și un film documentar, dar nu am putea vorbi despre un documentar clasic, vor fi imagini din concertele lor, amintiri, interviuri și povestiri ale fanilor.

 

În prima seară a Festivalului de la Sanremo 2023 prezentatorul Amadeus a anunțat că pentru prima dată în istorie președintele Republicii Italiene Sergio Mattarella este prezent în Teatrul Ariston. Aplauze, aplauze pentru actorul Roberto Benigni care a urcat pe scenă amintind că au trecut 75 de ani de la înființarea Constituției italiene, vorbind de articolul 21 din Constituție „Toata lumea are voie să spună ceea ce gândește”. Întreaga audiență s-a ridicat în picioare în ovații și a interpetat imnul Italiei. Prezența Președintelui Republicii Sergio Mattarella în public este considerată „Un sigiliu pentru cântecul italian”, precum afirma și Massimo Ranieri, recent distins cu onoarea de Mare Ofițer al Ordinului Meritul Republicii Italiene. „Mulțumim președintelui Mattarella! Cu toții datorăm ceva Festivalului de la Sanremo. Gestul său minunat este o mare recunoaștere de cea mai înaltă calitate”.

Și în acest an scena de la Ariston a avut splendide buchete de flori naturale, ca să nu mai vorbim de impresionanta scenografie a spațiului, semnată de Gaetano Castelli, împreună cu fiica lui Maria Chiara. Clasicul covor roșu a fost înlocuit cu un covor verde tapetat cu iarbă pentru a sensibiliza publicul cu privire la tema protecției ambientului, iar deasupra cupola era de albastrul cerului.

 

În concurs la această a 73-a ediție sunt 28 de concurenți. După prima seară, pe primul loc se afla, dupa aprecierile publicului, Marco Mengoni.

Sanremo 2023 înseamnă și reîntoarcerea interpretei Giorgia după 22 de ani de pauză cu „Parole dette male”.

 

Standing ovations

În cea de-a doua seară au fost prezenți invitați de renume, alături de prezentatorii Amadeus și Gianni Morandi fiind și jurnalista Francesca Fagnani. Au trezit ropote de aplauze un trio de înaltă clasă: Gianni Morandi, Massimo Ranieri și Albano. Întreaga sală a cântat și a dansat entuziasmată alături de ei aplaudând frenetic. Cei trei artiști au fost ovaționați și întreaga sală a cântat alături de ei, cunoscând toate cuvintele cântecelor. Se striga „Bravi, bravi!”. Ei au anunțat că vor continua seria concertelor în această primăvară amintindu-i pe cei trei tenori, Luciano Pavarotti, Placido Domingo și José Carreras.

Aplauze frenetice pentru „Rose rosse per te”, „Pietà per chi ti ama”, „Se bruciasse la citta”, „Ritornnero”, „Perdere l’amore”, o muzică care a reușit să cucerească toate sufragiile publicului de-a lungul anilor. Să mai amintim de faptul că Ranieri a abandonat pentru scurte perioade muzica lansându-se pe marile ecrane în câteva filme, dar și în spectacole la Teatrul lui Georgio Strehler. Despre Albano Carrisi, Gianni Morandi și Massimo Ranieri am putea spune că, deși au urmat străzi diverse, au împărtășit aceeași enormă pasiune pentru muzică.

Tototodată, au fost aprinse 80 de lumânări pe patru torturi pentru Albano care a împlinit 80 de ani și a fost serbat pe scenă.

Amintiri, amintiri

            Fiecare ediţie a Festivalului de la San Remo îmi aduce aminte de Claudio Villa cu Buongiorno tristezza, Domenico Modugno cu Nel blu dipinto di blu sau alături de Claudio Villa în Addio… Addio, ori de Gigliola Cinquetti în Dio come ti amo, de Iva Zanicchi cu Zingarella, Non pensare a me Ciao cara come stai?, de Sergio Endrigo cu melodia Canzone per te, de Peppino di Capri cu Non lo faccio più, Toto Cutugno cu Solo noi, Bobby Solo cu Una lacrima sul viso, Riccardo Fogli cu Storie di tutti i giorni, de Al Bano şi Romina Power cu Ci sarà, Adriano Celentano şi Claudia Mori cu Chi non lavora non fa l’amore, de Eros Ramazzotti cu Una terra promessa, de Renato Zero cu Spalle al muro.

            Nu pot să nu-i amintesc şi pe celebrul Massimo Ranieri cu Erba di casa mia, Perdere l’amore, pe Ricchi e Poveri cu Se mi innamoro, Morandi şi Ruggeri Tozzi cu Si può dare di più, Anna Oxa şi Fausto Leali cu Ti lascerò, Pooh cu Uomini soli, Riccardo Cocciante cu Se stiamo insieme ci sara per che, Vasco Rossi cu Vita spericolata, Sergio Endrigo cu Lontano dagli occhi, Luca Barbarossa cu Portami a ballare, Giorgio Morandi cu Come saprei, Andrea Bocelli, învingător în 1994, cu Il mare calmo della sera, Anna Tatangelo cu Doppiamente Fragili, Alexia cu Per dire di no, Daniele Silvestri cu Salirò, Roberto Vecchioni cu Chiamami ancora amore, Emma cu piesa Non è l’Inferno, Loredana Berte şi Gigi d’Alessio în piesa Almeno tu per l’universo

 

Recordul victoriilor, cu patru triumfuri, este deţinut de Domenico Modugno şi Claudio Villa, urmaţi de Iva Zanicchi cu trei premii, Nilla Pizzi, Johnny Dorelli, Gigliola Cinquetti, Bobby Solo, și astăzi cu o voce de aur neschimbată, Nicola Di Bari, Peppino Di Capri, Enrico Ruggeri, Anna Oxa şi Matia Bazar, cu câte două trofee. Să nu uităm nici marele succes al lui Francesco Gabanni cu Occidentali’s Karma și de neuitatul Lucio Dalla.

 

La San Remo, s-au auzit de-a lungul anilor melodii extraordinare care şi-au luat zborul în întreaga lume, devenind adevărate şlagăre aflate pe buzele tuturor.

 

Vom reveni cu povestiri și despre serile următoare.

×
Subiecte în articol: Festival Sanremo Sanremo 2023