Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a născut în preajma zaverei lui Tudor Vladimirescu, „borna” care separă apele în romanul său - reper&fanion despre domnii fanarioți versus pământeni - „Ciocoii vechi și noi” sau „Ce naște din pisică șoareci mănâncă” (apărut în foileton în „Revista română” a lui Al. Odobescu, în 1862, și în volum în 1863).
„Țârcovnic în adolescență, în proximitatea lui Anton Pann, cântărețul în strană va deveni primul nostru cronicar muzical profesionist (în «Naționalul», «Independența», «Buciumul» lui Cezar Bolliac, «Dâmbovița» ș.a.). A fost și un cronicar dramatic avizat - «Ciocoii vechi și noi» asimilează și această activitate într-un capitol. Congener cu marii pașoptiști, n-a fost un revoluționar - a fost doar «conțopist», arhivist, epitrop: mic burghez, adică”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat în deschiderea unei minibiografii dedicate lui Nicolae Filimon. „Într-o celebră scrisoare către Vasile Alecsandri - completa profesorul Paul Cernat -, amicul Ion Ghica îi face lui Simion un portret care-l impune înaintea criticilor de autoritate care vor urma (cu G. Călinescu în prim-plan). Călătoria de tinerețe în Germania se va traduce în memorialul «Escursiuni în Germania Meridională», nu lipsit de merite. Pre-caragialiană, savuroasă în registru satiric, e nuvela «Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala» (1861), cu emblematicul, evident șarjatul Mitică Râmătorian en vedette”. Nicolae Filimon a adaptat, inspirat, și basme populare („Omul de piatră”, „Omul de flori cu barba de mătasă sau povestea lui Făt-Frumos”, „Roman năzdrăvan”).
Maestru al prozei Bucureștilor vechi
„Senzaționaliste, aventuros-retorice în linia unui romantism de estradă sunt nuvelele romantic-exotice «Friedrich Staaps», «Mateo Cipriani», «Bergamo și slujnicarii», «Ascanio și Eleonora», mai puțin pitoreasca «O baroneasă de poronceală»” - mai opina Cernat. Printre ultimele comentarii critice: „Nicolae Filimon rămâne un reper - și un maestru - ca romancier «realist-balzacian» și «de moravuri» al Bucureștiului fanariot și post-fanariot din «Ciocoii vechi și noi», titlu intrat în folclor. Eroul negativ, mitologicul, parvenitul, machiavelicul Dinu Păturică, înfruntă fără probleme timpul, inaugurează o tradiție și își învinge prin K.O. nu doar concurenții, ci și autorul, cu intențiile lui pedagogic-moralizante cu tot (eroii pozitivi și intriga paralelă cu sfârșit fericit de basm naiv sunt partea cea mai debilă a cărții). Fapt valabil și pentru «ciocoiul vechi» Andronache Tuzluc, picanta Kera Duduca sau odiosul Kir Costea Chiorul. Iar diagnosticul pus mentalităților autohtone e valabil și azi”. Concluzia: „Ca și prietenul Ghica, Filimon seduce și azi ca întâi-stătător și «meșter balcanic» al prozei Bucureștilor vechi, din care s-au alimentat cu spor Mateiu Caragiale, Ion Marin Sadoveanu, G. Călinescu, Petru Dumitriu sau Eugen Barbu”.
Cântăreț cu har și flautist destoinic
Scriitor, compozitor și unul dintre primii noștri culegători de folclor, Nicolae Filimon a urmat Şcoala de catihetică a Bisericii Enei din Bucureşti, a studiat cu marele logofăt Scarlat Bărcănescu, completându-şi astfel educaţia şi învăţătura, găsind aici un mediu prielnic înclinaţiei sale pentru muzică. De altfel, Filimon a fost cântăreț cu har în trupa artistei vieneze Henrietta Karl, dar și flautist la Teatrul lui Papa Nicola, petrecându-și timpul în compania cântăreților de biserică ai epocii, printre care Anton Pann, Chiosa-fiul, Unghiurliu și Marin Serghiescu, cel din urmă viitor fruntaș al Revoluției pașoptiste.
Primul romancier
„Apărut după o serie destul de numeroasă de încercări româneşti inegale, hibride şi artificioase în cea mai mare parte, îndatorate unor concepţii literare minore, tehnicilor facile, utilizate cu înduioşătoare ingenuitate, «Ciocoii vechi şi noi» este cel dintâi roman românesc în care originalitatea inspiraţiei, forţa ei de întrupare estompează precaritatea experienţei şi în cele din urmă precumpănesc în relaţia cu modelele și cu imperfecţiunile, numeroase, ale lucrării”, consemna Gabriela Drăgoi în „Dicționarul general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, 2005).
A împărțit pâinea la curțile domnești
Nicolae Filimon a scris din plăcere. Traiul și l-a câștigat onorând diferite funcții în aparatul administrativ al statului abia format. A fost, pe rând, funcţionar la Departamentul Credinţei, pitar (1856) (boier care avea în subordine brutăriile domnești), funcţionar (din 1862) la Arhivele Statului (din cadrul Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice), şef al secţiei istorice şi a aşezămintelor publice (1864).
Citește pe Antena3.ro
Ridicat în slăvi de Ion Ghica
Răpus de o rebelă tuberculoză pulmonară la nici 46 de ani, Nicolae Filimon era repus în drepturi ca scriitor de inegalabilul epistolier Ion Ghica: „Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.
Era poreclit „Mălai mare” pentru că iubea mâncarea bună
Cunoscut în epocă drept un mare mâncău, Nicolae Filimon era poreclit de amici „Mălai mare”, supranume care nu-l deranja. „Lui Filimon - amintea Ion Ghica într-o scrisoare către prietenul Vasile Alecsandri - îi plăcea traiul bun. Când vorbea de bucate, i se umplea gura și defectul ce avea la vorbă dispărea când pronunța: «icre proaspete cu lămâie de Mesina», «măsline dulci de Tesalia», «icre de chefal», «marinată de stacojii» (n.r. - raci). Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, iahniile și plachiile, crap umplut cu stafide, curcan cu varză umplut cu castane și purcel fript, dacă era întreg. Filimon avea un suflet blând, vesel, plăcut și nepăsător; întristarea nu s-a lipit de dânsul decât o singură dată, atunci când și-a închipuit că bunul și scumpul său amic Milo (n.r. - actorul Matei Millo) a voit să-l parodieze în rolul Paracliserului din Florica lui Alecsandri”.
Despre fericire
Nicolae Filimon, spirit ales al literelor românești, scria atât de bine despre fericire! Drept dovadă: „Fericire perfectă - constata neîntrecutul cronicar muzical - nu există pe acest pământ; aceasta s-a zis de mult timp şi de oameni foarte învăţaţi; avem însă ceva care seamănă cu dânsa: avem iluziunea, credinţa şi speranţa. Aceste daruri divine compun aci, pentru noi, ceea ce numim fericire”. Interesant, nu?
Repere publicistice
La 17 septembrie 1859, Nicolae Filimon era numit secretar al Comisiei Documentale, iar un an mai târziu, „Naționalul” îi publica fragmente din „Trei luni în streinătate”, lucrare apărută în volumul „Excursiuni în Germania meridională”. În 1860 îi apărea, în „Revista Carpaților”, nuvela „Friederich Staaps sau Atentatul de la Schoënbrunn în contra vieții lui Napoleon”, aceeaşi revistă reeditându-i și nuvela „Mateo Cipriani”. În acelaşi an, „Naționalul” îi publica nuvela „Ascanio și Eleonora”, iar, spre final, în luna decembrie, Nicolae Filimon își încheia activitatea de cronicar dramatic și muzical la „Naționalul” cu o cronică intitulată „Teatrul din București. Il Barbiere di Sevilla, melodramă comică cu două acte”.
Tălmăcitorul lui Nabucodonosor
Nicolae Filimon a abordat cu îndrăzneală și responsabilitate inclusiv folclorul, în siajul căruia a dat câteva scrieri remarcabile: „Jocul bănăţean”, apărut în „Naţionalul” nr. 88 din 12 octombrie 1858, „Literatură poporană. Omul de piatră”, în „Ţeranul român” nr. 34 din 11 noiembrie 1862, Bucureşti și „Lăutarii şi compozițiunile lor”, apărută în „Buciumul” nr. 311 din 21 noiembrie/3 decembrie 1864, la Bucureşti. De asemenea, a concretizat şi traduceri, „Rachela şi Ristori, primele tragediene la expoziţiunea de la Paris” (traducere după M.G. Saphir, publicată în „Naţionalul” nr. 23 din 24 februarie 1858) şi „Nabucodonosoru, operă lirică în 4 acte” (publicată în 1859).
203 ani s-au împlinit pe 6 septembrie 2022 de la nașterea lui Nicolae Filimon.
„Nicolae Filimon rămâne un reper - și un maestru - ca romancier «realist-balzacian» și «de moravuri» al Bucureștiului fanariot și post-fanariot din «Ciocoii vechi și noi», titlu intrat în folclor”, Paul Cernat, critic literar
Romanul „Ciocoii vechi și noi” a apărut, în premieră, în paginile publicaţiei Revista română a lui A.I. Odobescu sub formă de foileton între 1862 și 1863 și sub formă de carte în 1863.
„Diagnosticul pus de Nicolae Filimon mentalităților autohtone e valabil și azi”, Paul Cernat, critic literar
„Caracter independent, Nicolae Filimon nu s-a căciulit niciodată la nimeni. Ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea”, Ion Ghica, (de cinci ori) prim-ministru al României
Nicolae Filimon a fost al treilea din cei cinci copii ai preotului Mihai Filimon, paroh la Biserica Enei, și ai Mariei
