Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„François Coppé a introdus, prin atenția acordată mediilor sociale modeste, ale căror aspirații și neîmpliniri le-a exprimat într-un limbaj poetic emoționant, de unde și supranumele de «poet al celor umili» acordat de majoritatea istoricilor literari, o dimensiune nouă în concertul parnasian și în poezia franceză în general, lărgind considerabil aria acesteia. Coppée s-a angajat astfel în câmpul tematic cultivat de naturaliști, ceea ce explică admirația lui Zola”, menționa cercetătoarea Silvia Pandelescu, autoarea unui crochiu închinat lui Francois Coppé în „Dicționarul scriitorilor francezi” (Polirom, 2012). François Coppé s-a făcut cunoscut publicului parizian prin reprezentarea, la Odéon, în 1869, a unei scurte comedii în versuri, Le Passant (Trecătorul), în care Sarah Bernhardt a repurtat primul său mare succes, și a scris o serie de drame în versuri, printre care Le Luthier de Crémone (Lutierul din Cremona), Severo Torelli, Pour la Couronne (Pentru coroană). În țara noastră, Zaharia Bârsan a reprezentat cu trupa sa Trecătorul la Sebeș, în 1903, și Lutierul din Cremona la Sibiu, în 1905, în traducerea lui Traian Demetrescu.
Triplă direcție a inspirației
„În povestirile și romanele sale, ca, de pildă, Contes en prose (Povestiri în proză), Une idylle à Paris pendant le Siège (O idilă la Paris în timpul asediului), Le Coupable (Vinovatul) - remarca Silvia Pandelescu - Coppée a dezvoltat aceleași subiecte, tipuri de personaje și registre de sentimente ca și în volumele de versuri ce i-au adus consacrarea, iar în 1884 gloria academică. Parizian prin naștere, îndrăgostit de orașul în care și-a petrecut întreaga viață, a fixat în poeziile sale scene și tablouri oferite de cele mai diferite ipostaze ale acestuia, încât, pe bună dreptate, Paul Guth consideră că nu poți iubi Parisul fără a-l iubi pe François Coppée. Coppée a excelat însă și în descrierea vieții interioare, apărând ca cel mai romantic dintre parnasieni și cel mai apropiat de confratele său Sully Prudhomme. Această triplă direcție majoră a inspirației sale, la care se cuvine să adăugăm poeziile inspirate de actualitatea politică prezente în unele volume, se va face simțită în întreaga sa producție literară”.
Un tânăr sărac, la curtea parnasianismului
Care a fost mediul în care a crescut Coppée? „François a văzut lumina zilei într-o familie numeroasă și modestă și a cunoscut din copilărie lipsurile materiale, ce i-au afectat sănătatea, dar nu și rezultatele excelente la învățătură, la care a trebuit să renunțe însă pentru a-și câștiga existența. Va fi, rând pe rând, funcționar la Ministerul de Război (1861), bibliotecar la Senat (1869), arhivar la Théâtre-Français (1872), ducând o viață claustrată, ceea ce explică în bună măsură predilecția sa pentru spațiile restrânse și decorurile sărăcăcioase. A fost introdus de Catulle Mendès, animatorul grupului parnasian, în lumea literară a vremii, unde i-a întâlnit pe Banville, Heredia - ce va deveni cel mai bun prieten al său -, Verlaine și Rimbaud, și a început să publice poezii marcate de influența poeților admirați Hugo, Sainte-Beuve, Musset, Baudelaire, Leconte de Lisle - în prima culegere de versuri Le Parnasse contemporain (1866) editată de Lemerre. Manifestă predilecție pentru poeziile ample, ca, de exemplu, cele reunite în volumul Contes en vers et poésies diverses (Povestiri în versuri și poezii diverse), iar nota subiectivă este evidentă în alegerea titlurilor: Le Reliquaire (Relicvariul), Intimités (Intimități), Promenades et intérieurs (Plimbări și interioare), coordonată ce se precizează în perioada 1864-1869”.
Creator al elegiei pariziene
În prima culegere de elegii, Le Reliquaire (1866), versurile ce cuprind elemente autobiografice, evocări sentimentale, dulci reverii coexistă cu cele străbătute de un elan puternic de fraternitate ce-l poartă spre eroi ai sacrificiului obscur, aduși în prim-plan, ca, de pildă, recrutul expus efortului fizic epuizant, sora devotată care își sacrifică tinerețea pentru a-și îngriji fratele infirm etc. „Volumul Intimités (1868) îl recomandă drept creator al elegiei pariziene, demn continuator al lui Sainte-Beuve, Coppée evocând în poezii scurte, fără titlu, plimbările solitare prin cartierele mărginașe și suburbiile Parisului scăldate în verdeață, ce-i permit parizianului condamnat la o viață de slujbaș prizonier al spațiului închis să guste senzațiile oferite de natură sau să se piardă în forfota străzii. Aceleași gânduri și sentimente apar și în Poèmes modernes (Poeme moderne) (1869), preocuparea pentru oamenii simpli fiind din ce în ce mai pronunțată, în versuri ce narează fapte diverse, întâmplări ce i-au atras atenția în timpul acelor «hoinăreli cu pași domoli» despre care vorbește. La polul opus sunt situați cei ce duc o viață egoistă, de huzur, poetul utilizând antiteza, ca și Victor Hugo, pentru a accentua efectul de contrast, tonul devenind violent în amplul poem La Grève des forgerons (Greva fierarilor) (1869)”, mai sesiza cercetătoarea Silvia Pandelescu.
Ode dezrădăcinaților
„Volumul Les Humbles (Cei umili) (1872) - completa biografa - se constituie ca o adevărată epopee a vieții de zi cu zi, în care defilează copii nefericiți, femei venite de la țară la Paris pentru a găsi de lucru, mici funcționari ce duc o viață cenușie, negustori, băcani, mici rentieri, portari, mecanici, pe care Coppée îi observă cu simpatie, emoție și interes, uneori cu ironie, dar întotdeauna cu afecțiune. Nici un alt poet nu a descris ca el drama sărăciei ce înăsprește sufletele celor pe care îi lovește. Coppée înregistrează chiar și fenomenul emigrării, soarta dezrădăcinaților ce pleacă în America pentru a munci în condiții grele. Versurile din Promenades et intérieurs (1872) ca și cele din Le Cahier Rouge (Caietul roșu) (1874) sunt axate pe temele preferate ale autorului - orașul natal și foburgurile pitorești, cu decorul, scenele și personajele întâlnite în plimbările sale, tablouri de interior pline de farmec. Numeroase poezii din aceste volume în care Coppée creionează în culori vibrante divertismentele parizienilor la sfârșit de săptămână, când ei își părăsesc casele pentru a căuta natura, malurile Senei, cabaretele pline de veselie, par a fi desprinse din pânzele unor pictori precum Manet, Sisley, Monet sau Renoir”.
Poeme de largă respirație
Fir întins: „Poetul nu a compus spectacole grandioase, precum Victor Hugo, în schimb a excelat în arta de a realiza mici și încântătoare tablouri în care palpită viața obișnuită, cu tristețile și bucuriile ei. În 1876, publică amplul poem Olivier, un fel de jurnal în versuri (în care poate fi deslușită influența lui Musset) al unui poet nefericit, care cunoaște succesul, plăcerile vieții, dar nu și marea dragoste așteptată. Volumul Les Récits et les Élégies (Povestiri și Elegii) (1878), adevărată «legendă a secolelor» în miniatură (fără însă ca materia explorată să fie organizată în cicluri) ce vădește interesul acordat de parnasieni istoriei vechilor popoare și civilizațiilor dispărute, constituie o excepție în creația poetului. În poeziile scrise între 1878 și 1886 Coppée revine la temele predilecte, punând din nou în scenă mediile populare, cu viața și mentalitățile specifice, în poeme de largă respirație, ce permit emiterea unor judecăți de valoare asupra vieții, morții, destinului ființei umane, ca, de pildă, în Contes en vers et poésies diverses. În Paroles sincères (Cuvinte sincere) (1891), preocupările sociale sunt și mai evidente, poetul înțelegând să se implice în actualitate fără a propune însă soluții de rezolvare a inegalităților sociale. El se mărginește să facă apel la generozitatea celor avuți și să demonstreze că banii nu aduc fericirea, ca în nuvela Les Vrais Riches (Adevărații bogați)”.
Diversitate și inovație
Aproape de final: „Scrie primul poem feroviar, Le Coup de Tampon (Accidentul), așa cum Zola a scris primul roman în care apar marile realizări tehnice ale secolului al XIX-lea, locomotiva și trenul, La Bête humaine (Bestia umană). Faptul că se temea de convulsii sociale și de violență explică și atitudinea lui Coppée în timpul Afacerii Dreyfus. După ce a scris un articol în favoarea acuzatului, a trecut de cealaltă parte a baricadei, aderând la Liga pentru Patria franceză (Ligue pour la Patrie française). Dar, decepționat de combinațiile politice, se va retrage din politică în 1902. Această perioadă agitată și-a pus pecetea pe ultimele sale culegeri de versuri: Dans la prière et la lutte (În rugăciune și luptă) (1902), Des vers français (Versuri franceze) (1905). Coppée, care apare ca un independent în cadrul mișcării parnasiene, a fost un versificator abil, cel mai iscusit dintre toți, după părerea lui Jules Lemaître. El a cultivat toate tipurile de versuri și de structuri prozodice, scriind sonete, balade (în care a turnat, ca și Banville, un conținut inspirat din actualitate), poeme ample, prozaizând uneori, precum Victor Hugo, alexandrinul prea solemn sau introducând structuri dialogate pentru a da cuvântul celor ce i-au reținut atenția. Poeziile sale se caracterizează prin suplețea versurilor, o naturalețe mult admirată de Anatole France, vigoarea imaginilor și un profund sentiment de solidaritate umană”.
Opere și traduceri
Le Passant (1863); Le Reliquaire (1866); Intimités (1868); Poèmes modernes (1869); La Grève des forgerons (1869); Les Humbles (1872); Promenades et intérieurs (1872); Une idylle à Paris pendant le Siège (1872); Le Cahier rouge (1874); Olivier (1876); Le Luthier de Crémone (1876); Les Récits et les Élégies (1878); Contes en prose (1882); Contes en vers et poésies diverses (1882); Severo Torelli (1883); Les Jacobites (1885); Arrière-Saison (1887); Contes rapides (1889); Les Paroles sincères (1891); Pour la Couronne (1895); Le Coupable (1897); Longues et brèves (1897); Des vers français (1905).
În limba română
Între duoi. Comedie într-un act, în versuri, localizată după François Coppée [de] Traian Demetrescu, Craiova, 1888; Tatăl nostru (Le Pater). Dramă într-un act în versuri. Traducție [de] A. din Dorna, Editura Tipografiei Gutenberg Joseph Göbl, 1892; Poveste tristă (trad. Dumitru Stăncescu), București, 1894, 1902, 1918; Prietene (trad. Dumitru Stăncescu), București, 1896; Pentru sceptru (trad. D. Nanu și G. Orleanu), București, 1898; Vinovatul (trad. L. N[ădejde]), București, 1912; Copil de suflet (trad. R. Luca), București, 1916; Crima unui om de ispravă (trad. George B. Rareș), București, 1918; O idilă în timpul asediului (trad. George B. Rareș), București, 1920; Iubirea învingătoare. Pentru cinste. Când iubești (trad. A.I. Ghica), București, 1920.
184 de ani se vor împlini în 12 ianuarie 2026 de la nașterea poetului François Coppée.
„Viața este o scânteie, frumusețea durează doar o zi”, François Coppée, poet
„François Coppée a excelat în arta de a realiza mici și încântătoare tablouri în care palpită viața obișnuită, cu tristețile și bucuriile ei”, Silvia Pandelescu, cercetătoare
„Nu poți iubi Parisul fără a-l iubi pe François Coppée”, Paul Guth, scriitor
„Poeziile lui François Coppée se caracterizează prin suplețea versurilor, vigoarea imaginilor și un profund sentiment de solidaritate umană”, Silvia Pandelescu, cercetătoare
Citește pe Antena3.ro
