x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură „Geta Brătescu. LINIA creează spațiul” – o nouă expoziție în cadrul programului Window Art al Muzeului de Artă Brașov

„Geta Brătescu. LINIA creează spațiul” – o nouă expoziție în cadrul programului Window Art al Muzeului de Artă Brașov

de Magdalena Popa Buluc    |    27 Oct 2024   •   00:20
„Geta Brătescu. LINIA creează spațiul” – o nouă expoziție în cadrul programului Window Art al Muzeului de Artă Brașov

În continuarea succesului expozițiilor anterioare ale artiștilor George Roșu și Dan Perjovschi, Muzeul de Artă Brașov deschide o nouă expoziție în cadrul programului Window Art, de data aceasta dedicată renumitei artiste Geta Brătescu.

Această inițiativă este realizată cu sprijinul valoros al Ivan Gallery și urmărește să aducă arta uneia din cele mai importante figuri ale artei conceptuale din România mai aproape de comunitate, chiar în mijlocul orașului.

Geta Brătescu este ...

Expoziția „Linia creează spațiul” este gândită astfel încât să fie accesibilă direct din spațiul public, oferind trecătorilor ocazia de a interacționa spontan cu lucrările Getei Brătescu. Expoziția reunește lucrarea Doamna Oliver în costum de călătorie (Lady Oliver in her traveling costume) (1982 - 2012), seria de cinci lucrări intitulată Fără titlu (Linia) (2013) însoțite din citate din caietul cu notații al Getei Brătescu. Lucrările sunt prezentate cu permisiunea Ivan Gallery.

“Leg astfel prezentul

cu un trecut nu prea îndepărtat.

Am ales aceste mici texte

pentru că ele exprimă esențialul,

esențialul pentru mine

ca artist.” – Geta Brătescu

„Geta Brătescu este un simbol al artei conceptuale românești și o inspirație în lumea artistică internațională. Prin această expoziție, dorim să o aducem mai aproape de public, oferind trecătorilor ocazia de a descoperi o parte din moștenirea ei artistică într-un context accesibil și modern.” – Bianca-Maria Bălșan, managerul Muzeului de Artă Brașov

Noua expoziție din cadrul programului Window Art, dedicată Getei Brătescu, va putea fi admirată începând cu 25 octombrie. Trecătorii vor putea observa lucrările expuse pe fațada Muzeului de Artă Brașov, zi și noapte, fără a fi nevoie de programare sau de bilet de intrare.

Window Art

Programul Window Art, o inițiativă a managerului Muzeului de Artă Brașov, Bianca-Maria Bălșan, este dedicat aducerii artei în spațiul public prin transformarea ferestrelor muzeului într-o galerie deschisă, vizibilă și accesibilă tuturor.

Ivan Gallery

Expoziția dedicată Getei Brătescu este realizată cu sprijinul Ivan Gallery, o galerie recunoscută pentru dedicarea sa în promovarea artei contemporane românești. Parteneriatul dintre Muzeul de Artă Brașov și Ivan Gallery subliniază importanța colaborării dintre instituțiile de artă și galerii pentru a facilita accesul publicului la creațiile artiștilor români.

Perioada desfășurării: octombrie 2024 – aprilie 2025
Locul desfășurării: Muzeul de Artă Brașov, B-dul Eroilor nr. 21

 

 

 

×