En garde! „Sfara în țară nu e sfoară în țară. De asemenea, fără vreo legătură cu focurile de pe dealuri la invazii... Cel mai adesea, imaginea despre sfară ca focuri pe creste, la primejdii, românul o are formată din unele filme din perioada comunistă. Ori din lecturi cu puțin mai vechi, din ultimul veac (Sadoveanu, de pildă - unde sfara e prezentată ca având chiar două sensuri). Ideea de sfoară, în cazul dat, rămâne prezentă: o înlănțuire de focuri.”, sesiza Gheorghiță Ciocioi.
Miros greu, fum înecăcios
Mai departe, pe „sforicică”: „Cum sfara, în slavonă, avea înțelesul de miros greu, fum înecăcios (de fapt, întâlnită mai mult ca skvara în slavă), s-a presupus că obiceiul (dispărut de multă vreme, cum se crede, fără a avea deloc informații în privința dată) consta doar într-o mulțime de fumuri pe creste. Ușor confundabile cu cele ale gospodăriilor, ori deloc vizibile noaptea. Se va ajunge apoi, fără vreun temei, la lanțul de focuri. O imagine impresionantă, desigur, putându-se adăuga aici și pârjolirea țării, ori otrăvirea fântânilor. Sfară mai are, de asemenea, înțelesul de jertfă (din grăsimi) adusă zeităților păgâne (Moxa), ori de sfadă (Coresi/Dosoftei, cel mai probabil, un împrumut din polonă), fum greu de seu, lumânări.”
Alarmă militară
Așadar, ce era de fapt „sfara”/ „sveara” în țară? „Un sunet/ vestire de corn, bucium, tulnic ce anunța o primejdie, ori prin care se aduna oștirea. A da sfară în țară, totuna cu a da de știre, a da de veste... De aici, verbul a da în expresie. Buciumul, cornul erau instrumente folosite nu doar la noi în acest scop, pentru alarmă militară, ci și în Rutenia, Polonia, Cehia, Elveția etc. Acestea aveau dimensiuni impresionante (unele peste 3 metri lungime), sunetul lor răzbătând până departe. E cunoscută legenda unui cornist elvețian care va salva prin vestirea sa o cetate de la împresurare și cucerire, deși pentru aceasta avea să-și piardă viața. De asemenea, domnii moldoveni își aveau unitățile lor de buciumași, ce anunțau în toată țara năvălirile tătarilor, ori turcilor.”
La huțuli sună trembița
În completare: „În Ardeal, tulnicele s-au folosit până spre zilele noastre, cu semnalizări precise între păstori cu stânele aflate la o oarecare distanță una de cealaltă.” De ce, totuși, sfară/ sveară? De unde această numire? Gheorghiță Ciocioi: „Lucrurile sunt limpezi. Un termen întâlnit în scrierile în medio-bulgară, care circulau la noi - unde această limbă era una de cancelarie și de cult. Înțelesul termenilor sviriti, sviria, sfiria, sfăria (din svăr/ sfăr, sl.) - a suna, a sufla (uneori, a cânta). Pentru sunatul/ suflatul din/ la corn, bucium, flaut, trâmbiță etc. în medio-bulgară (dar și în bulgară) era folosit acest verb. Mai ales în Vechiul Testament sunatul din corn, ori din trâmbiță, în caz de primejdii, sau pentru adunarea poporului, este el întrebuințat (Numeri, 10, 10, de pildă: da sfirite/svirite/svărite s trăbite - să sunați/ dați de veste cu trâmbițele). La huțuli, buciumul, altfel, e trembița. Așadar, a sfări/ sveri vine pe o altă filieră decât slava răsăriteană, având un cu totul alt înțeles. Chiar dacă pierdut, ori uitat astăzi.”
Urările-rugăciune
Următorul termen cu origine uitată – „urare” (tot am abuzat de el în ultimele săptămâni): „Urare vine de la a ura. Urările se fac mai cu seamă în preajma sărbătorilor, dar și cu diferite prilejuri (naștere, onomastică etc.). Acestea sunt legate de Divinitate la români, urările din colinde nefiind, de pildă, nimic altceva, decât rugăciuni și binecuvântări ale colindătorilor/ vestitorilor Nașterii Domnului pentru casa în care aceștia intră... Spre deosebire de limbile slave, unde urările își trag numele de la felicitări, saluturi, dorințe de sănătate (pojelanie, pozdravlenie), în română, urările își au originea în latinescul orare - a se ruga. Să-i fi primit, așadar, cu încredere de sărbători pe copiii curați care se roagă pentru noi. Românește, după datină.”
Anul tânăr
Și dacă tot am trecut într-un nou an, iată și explicația termenului „Ignat”: „Ignatul = Anul Nou. După calendarul popular de la sud de Dunăre, Ignatul (20 decembrie) e totuna cu Anul Nou. În această zi începe anul tânăr. E important ca persoana care intră cea dintâi în casa unui gospodar de Ignat să fie bună ori bogată. Conform credințelor populare, de Ignat încep durerile Maicii Domnului, legate de nașterea lui Hristos. Totodată, din această zi se intră în atmosfera prăznuirii Crăciunului, a coacerii colacilor și pâinii ceremoniale.”
Nume cu înțeles uitat
Ciucurova - dinspre vechea Cilicie
„Localitate în Tulcea. Numele este unul turcesc, Çukurova fiind denumirea în limba turcă a Ciliciei (cu capitala, în vechime, la Tars - orașul natal al Sf. Apostol Pavel), regiune situată în sudul Anatoliei, Turcia de astăzi. Satul dobrogean și-a luat numele după locuitorii turci din Çukurova strămutați aici (așezarea va cunoaște mai apoi o istorie zbuciumată). Întinsa regiune Çukurova din Turcia își datorează numirea depresiunii în care se află (spre mare, unde cursurile râurilor coboară lin): çukur (tc.) - depresiune, vale, groapă; ova (tc.) - câmpie. E greșit a crede că terminația localității tulcene ar fi una slavă. Cea mai veche înregistrare a numelui Çukurova în turcă: Aşıkpaşazade - Tevârîh-i Âl-i Osmande, sfârșitul secolului al XV-lea.”
Casmet - să fie cu noroc!
„De asemenea, Căsmet. Nume de familie întâlnit la noi, dar și în sudul Basarabiei. Termen preluat din contactul cu turcii și bulgarii - la bulgari, numele este prezent în mai multe variante (Kasmet, Kăsmetov, Kăsmetliiski, Kasmetski etc.). În turcă, kısmet (provenit din arabă - qisma) = noroc, soartă, fericire. Un noroc care favorizează pe unii oameni, fie că merită ori ba. Mai întâi, un supranume pentru un om care se trezește într-o situație complet nouă, avantajoasă (a dat norocul peste el), devenit, în timp, nume de familie.”
Incredibil, dar adevărat... Aceste nume de persoană chiar există în Rusia
„REVMIRA - Revoluția mondială (prescurtare, asemenea și următoarele nume)
PETVCET - Cincinalul în patru ani
LAGȘMIVAR - Baza Schmidt din Arctica
KIM - Internaționala tineretului comunist
POBUNAM (Victoria va fi a noastră)
VILEN - Vladimir Ilici Lenin
VLADILEN - Vladimir Ilici Lenin
VILDIRAS - Vladimir Ilici Lenin - dictatura muncitorilor și țăranilor
Cine zice că doar rromii!...”
Nici bulgarii nu-s mai breji
Nume de persoană din Bulgaria, primite în perioada comunistă și în anii ‘90
Ilici
Marks Engels
Lenin
Nauka (Știința)
Tetradk (Caiet)
Gurko
Gorki
Stalin
Levski
Portokal
Glinka
Petőfi
Ideal
Delfin
Rako (Racu)
Sibir (Siberia)
Ural
Krim (Crimeea)
Don
Dunav (Dunărea)
Nil
Vardar
Irod
Iuda
Peperuda (Paparuda)
Dobrudja (Dobrogea)
Makedonia
Gramatika
Niagara
Jeneva
Varșava (Varșovia)
Hamlet
Ahil
Hektor
Germania
Trakia
Maslina
Mikrofonka
Drum
Karamelka
Prometei
Amazonka
Toaletka
Ikona
Teza
7 Septemvri
4 Marti
Kilo
Foto
Radio
Evrop
Există și: Edin na nulla (1-0) - nume bărbătesc din Sofia
(a se vedea Dicționarul etimologic de frecvență a numelor, Kovacev, Sofia 1995).
Bine, și la români au prins, imediat după al Doilea Război Mondial, neuitatele Victoria, Vladimir etc.
„Sfara în țară nu e sfoară în țară. De asemenea, fără vreo legătură cu focurile de pe dealuri la invazii.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Ce era de fapt sfara/ sveara în țară? Un sunet/ vestire de corn, bucium, tulnic ce anunța o primejdie, ori prin care se aduna oștirea. A da sfară în țară, totuna cu a da de știre, a da de veste... De aici, verbul a da în expresie.”, Gheorghiță Ciocioi
„Sfară mai are, de asemenea, înțelesul de jertfă (din grăsimi) adusă zeităților păgâne (Moxa), ori de sfadă (Coresi/Dosoftei, cel mai probabil, un împrumut din polonă), fum greu de seu, lumânări.”, Gheorghiță Ciocioi
„Buciumul, cornul erau instrumente folosite nu doar la noi în acest scop, pentru alarmă militară, ci și în Rutenia, Polonia, Cehia, Elveția etc.”, Gheorghiță Ciocioi
„Spre deosebire de limbile slave, unde urările își trag numele de la felicitări, saluturi, dorințe de sănătate (pojelanie, pozdravlenie), în română, urările își au originea în latinescul orare - a se ruga.”, Gheorghiță Ciocioi